Opinia obligatorie a ICCJ

În cadrul Monitorului Oficial al României, Partea I, cu numărul 181 din data de 5 martie 2020, a fost publicată Decizia cu numărul 3 din 2020 emisă de către  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reunită în cadrul Completului legal constituit, privind pronunţarea recursului în interesul legii conform căruia – „Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.”.

  Din nou trebuie să reamintim faptul că, ori de câte ori vorbim despre o hotărâre pronunţată de către completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ori de către completul pentru pronunţarea recursului în interesul legii, hotărârile judecătoreşti sunt obligatorii la nivelul tuturor instanţelor de judecată naţionale.

  Prezenta hotărâre judecătorescă tratează problema cheltuielilor de judecată şi în ce măsură acestea pot să facă obiectul unui recurs, prin care să fie criticată soluţia instanţe de fond privind caracterul proporţional al acestora, mai precis se pune problema în ce măsură recurentul poate să solicite intanţei de recurs, ca aceasta, fie să cenzureze cheltuielile de judecată acordate de către instanţele inferioare, fie să majoreze cheltuielile de judeată acordate de către instanţele inferioare.

    Pentru fundamentul de drept, al unui astfel de recurs se foloseau de cele mai multe ori prevederile articolului 488 aliniatul 1 punctul 8 Cod procedură civilă, conform căruia – „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

   La nivelul instanţelor de judecată naţionale s-a constat existenţa unei practici judiciare contradictorii, în sensul că unele instanţe de judecată au apreciat că în materia cheltuielilor de judecată criticile – „țin de netemeinicie și de aprecierea probelor administrate, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs”, pe când alte instanţe de judecată au apreciat faptul că pretenţiile privind cheltuielile de judecată reprezintă – „o transpunere în plan procesual a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală” (această ultima practică judiciară a fost informată în mod definitiv de soluţia pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).