Activitatea derulată de către profesionişti, presupune un regim juridic diferit de  cel care este aplicabil persoanelor fizice ca şi subiecţi de drept, chiar şi din perspectivă probatorie în faţa unor instanţe de judecată.

Astfel, dacă săptămâna trecută, am abordat reglementarea procesuală a înscrisului sub semnătură privată ca şi probă în cadrul procesului civil, prin articolul prezent vom atinge şi latura înscrisurilor întocmite de către profesionişti şi regimul lor juridic în cadrul unui proces civil. Ca şi introducere, trebuie să menţionăm faptul că cele două formalităţi, a pluralităţii de exemplare şi  formalitatea „bun şi aprobat” nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte înscrisurile întocmite de către profesionişti - conform art. 277 alin. 1 Cod proc. civ. care evidenţiază - „Dispoziţiile art. 274 şi 275 nu se aplică în raporturile dintre profesionişti”. Chiar şi înscrisurile care nu poartă semnătura, ele pot să fie folosite ca şi probe în cadrul procesului civil, dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii - „Înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic” (art. 277 alin. 2 Cod proc. civ.). Aşadar, deşi nesemnat înscrisul care face parte dintre acelea care sunt utilizate în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei societatăţi comerciale, va putea să fie folosit ca şi probă în cadrul procesului civil. Conform art. 277 alin. 3 Cod proc. civ. - „Înscrisul sub semnătură privată întocmit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi este prezumat a fi fost făcut la data consemnată în cuprinsul său. În acest caz, data înscrisului sub semnătură privată poate fi combătută cu orice mijloc de probă”. Se pune problema cum se va face dovada datei unui înscris sub semnătură privată, întocmit între profesioniţti, dacă acesta nu cuprinde vreo menţiune în acest sens, conform art. 277 alin. 4 Cod proc. civ. - „Dacă înscrisul nu conţine nicio dată, aceasta poate fi stabilită în raporturile dintre părţi cu orice mijloc de probă”. După cum bine cunoaştem, profesioniştii, societăţile comerciale au obligaţia de a ţine registrele contabile, conform unor reguli legislative stricte, iar aceste registre ale profesioniştilor, care sunt întocmite şi ţinute cu respectarea dispoziţiilor legale, pot face între aceştia deplină dovadă în justiţie, pentru faptele şi chestiunile legate de activitatea lor profesională - art. 280 alin. 1 Cod proc. civ.

Aşadar, cu greu poate o parte procesuală care are înregistrat în registrele acesteia contabile, facturi fiscale emise de către adversar, să justifice un refuz de plată a acestora, fiind aproape imposibilă o astfel de justificare dacă în registrele contabile ale acestuia mai apar menţionate şi plăţi parţiale efectuate.