Recuperearea unei creanţe deţinută de către o persoană fizică ori juridică se poate realiza prin mai multe modalităţi nu doar prin executarea efectivă a acesteia, adică prin plată. Legiuitorul reglementează printre altele ca şi modalitate de stingere a obligaţiilor existente şi compensaţia.

După cum stabileşte articolul 1616 Cod civil „datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele”.

Însă, pentru a opera compensaţia trebuie a fi îndeplinite o serie de condiţii stabilite în mod expres de către legiuitor în cadrul articolul 1617 Cod civil, mai precis în cazul compensării legale trebuie să fim în prezenţa a două datorii reciproce (ambele părţi trebuie să aibă concomitent atât calitatea de debitor, cât şi cea de creditor una faţă de cealaltă), certe (existenţa acestora să nu poate să fie pusă la îndoială), lichide (adică cuantumul acestora să fie determinat ori determinabil) şi exigibile (datoriile trebuie să fi ajuns la scadenţă).

În ipoteza în care aceste condiţii sunt îndeplinite, compensaţia operează de drept, mai precis nu este nevoie de o instanţă pentru a dispune efectuarea compensaţiei, ci judecătorul învestit cu o astfel de cerere va constata doar faptul că a intervenit o compensaţie.

Cu toate că operaţiunea de compensare operează de drept, oricare dintre părţile implicate în cadrul acestui proces poate să renunţe în mod expres ori tacit la beneficiul compensaţiei (articolul 1617 aliniatul 3 Cod civil).

De asemenea, deşi compensaţia operează de drept aceasta fiind doar constatată de către judecător şi nu dispusă, legiuitorul vine şi prevede unele cazuri în care este exclusă efectuarea acesteia.

Astfel, compensaţia este exclusă în ipoteza în care creanţa rezultă dintr-un act făcut cu intenţia de a păgubi; în ipoteza în care datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau cu titlu de comodat; în ipoteza în care compensaţia are ca obiect un bun insesizabil (care nu poate să fie urmărit) – articolul 1618 Cod civil.

Compensaţia poate să fie invocată nu doar de către părţile implicate în cadrul raporturilor juridice care intră în cadrul acestui procedeu de stingere a obligaţiilor, ci şi de către fidejusorii acestor părţi (articolul 1621 aliniatul 1 Cod civil).

Compensaţia legală poate să fie invocată de către persoanele juridice şi în ipoteza deschiderii procedurii de insolvenţă, atât în cazul în care condiţiile pentru aplicarea compensaţiei sunt îndeplinite anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, cât şi pentru creanţele reciproce născute după deschiderea procedurii – articolul 90 aliniatul 1 şi 2 Codul insolvenţei.

În această ipoteză intervenţia compensaţiei legale poate fi constată atât de către judecătorul sindic, cât şi de către administratorul judiciar ori lichidatorul judiciar.