Horoscop
Dări de seamă, decizii şi călătoriile de studii vă vor da de furcă. Mintea vă este plină de idei, dar, contrar obiceiului, sunteţi cam împrăştiat, aşa că este cazul să fiţi prudent în luarea deciziilor. Aveţi multe de făcut prin casă, dar cum nimic nu este urgent, aţi putea lăsa lucrurile aşa cum sunt.
Taurul
Eforturile pe care va trebui să le faceţi la serviciu vor fi mari, ceea ce vă va ţine încordat o bună bucată de vreme. Aveţi de purtat discuţii referitoare la programul pentru timpul liber. Cei din anturaj vă vor susţine într-o controversă pe care o veţi avea cu o persoană mai puţin cunoscută.
Gemenii
Popularitatea dumneavoastră în rândul persoanelor de sex opus va creşte vertiginos. Aţi putea să vă consolidaţi relaţia cu fiinţa iubită, dar şi să faceţi o cucerire. La slujbă va trebui să faceţi faţă unei activităţi dificile. Din punct de vedere financiar există unele mici nemulţumiri.
Racul
La serviciu veţi avea o mică realizare; este posibil să faceţi o bună impresie şefului, care vă va oferi sprijinul de care aveţi nevoie. De asemenea, este posibil să demaraţi o activitate care vă va entuziasma şi vă va da posibilitatea să vă puneţi în valoare calităţile.
Leul
Este foarte posibil să cunoaşteţi pe cineva, care vă va fi de un real folos, în viitorul apropiat. În discuţiile pe care le veţi avea, fiţi atent la tot ce spuneţi, căci există riscul de a face o gafă. La serviciu va fi mult de muncă, dar veţi avea rezultate bune.
Fecioara
Unele activităţi gospodăreşti pe care le-aţi tot amânat vor deveni urgente şi veţi fi obligat să vă reorganizaţi programul pentru timpul liber. Chestiunile cu care vă veţi confrunta pe acasă nu vă vor permite să daţi tot randamentul la serviciu, dar colegii vă vor sprijini atâta cât veţi avea nevoie.
Balanţa
Dacă doriţi să plecaţi la drum, este bine să ştiţi că şansa este de partea dumneavoastră, indiferent că este vorba de afaceri sau de divertisment. Timpul liber vă va permite să vă întâlniţi cu prietenii şi să petreceţi clipe relaxante în compania acestora.
Scorpionul
Aţi muncit suficient, dar tot nu se poate spune că aţi rezolvat ceea ce v-aţi propus. Dialogul în contradictoriu cu rudele vă va obosi şi ar fi bine să faceţi un efort şi să mai lăsaţi câte ceva de la dvs. Aţi putea să vă preocupaţi mai mult de propria persoană.
Săgetătorul
În cazul în care vă doriţi de mai mult timp să faceţi o schimbare în plan profesional, oportunităţile nu se vor lăsa prea mult aşteptate. Totul este să nu vă grăbiţi. Cineva mai puţin cunoscut încearcă să vă obstrucţioneze iniţiativele, dar îi veţi veni de hac în cel mai scurt timp.
Capricornul
Este foarte posibil să primiţi veşti de la cunoştinţele aflate pe alte meleaguri. În cazul în care sunteţi implicat în afaceri cu persoane străine, mare atenţie, căci ceva vă va bloca iniţiativele. Relaţia cu prietenii se îmbunătăţeşte pe zi ce trece, aşa că puteţi spera la sprijinul acestora.
Vărsătorul
Relaţiile dumneavoastră cu şefii ar putea fi mai tensionate dacă veţi încerca un dialog pe teme financiare. În cazul în care doriţi să plecaţi într-o călătorie, veţi primi o aprobare sau actele de călătorie. Totuşi, chiar dacă plecaţi, chiar dacă nu, fiţi atent la ce faceţi cu banii.
Peştii
Veţi avea parte de tot felul de evenimente minore care vă vor ţine încordat pe tot parcursul zilei. Vi se fac unele propuneri care vă tentează în mod deosebit. Înainte de a lua vreo decizie, sfătuiţi-vă cu un prieten care, fiind mai obiectiv, va aprecia mai bine situaţia.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.