Cardinalul francez Jean-Pierre Ricard a fost numit de Biserică unul dintre cei 11 episcopi în funcție sau foști episcopi acuzați de violență sexuală, relatează BBC.

Cardinalul francez Jean-Pierre Ricard a fost numit de Biserică unul dintre cei 11 episcopi în funcție sau foști episcopi acuzați de violență sexuală, relatează BBC.
Organizaţia non-guvernamentală Medici fără Frontiere (Médecins Sans Frontieres, MSF) a subliniat luni, într-un raport, soarta tragică a copiilor din lagărul Al-Hol din Siria.
Administraţia americană a preşedintelui democrat Joe Biden cere în privat Ucrainei să se arate în mod public deschisă la negocierile cu Rusia şi să renunţe la refuzul său de a dialoga cu această ţară până când preşedintele rus Vladimir Putin nu pleacă de la putere.
Administraţia Putin a avertizat, joi, Marea Britanie că presupusa implicare în atacurile din Crimeea riscă să atragă consecinţe periculoase, după ce a atribuit armatei britanice şi actele de sabotaj asupra gazoductelor Nord Stream, dar Guvernul de la Londra neagă implicarea.
În procesul de aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova are susţinerea Parlamentului Europena. Acesta cere Comisiei Europene să comunice Chişinăului condiţiile suplimentare necesare procesului de aderare.
Kremlinul a acuzat din nou marţi Marea Britanie că este la originea exploziilor care au afectat în septembrie gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică, acestea fiind construite pentru a transporta gaz rusesc în Europa.
Anchetatorii din Coreea de Sud adunau luni înregistrări video de la peste 50 de camere de supraveghere cu circuit închis publice şi private, precum şi de pe reţelele de socializare pentru a stabili ce s-a întâmplat în busculada încheiată tragic sâmbătă seară.
Cel puţin 153 de persoane au murit şi alte peste100 au fost rănite sâmbătă seara într-o busculadă în centrul capitalei Seul, unde zeci de mii de persoane, multe îmbrăcate în costume, au sărbătorit Halloween-ul pentru prima dată după pandemia de Covid-19.
Oficialii americani și occidentali finalizează planurile de impunere a unui plafon pentru prețurile petrolului rusesc, în contextul în care Banca Mondială a avertizat că orice plan va avea nevoie de participarea activă a economiilor de piață emergente pentru a fi eficient.
Administraţia de la Moscova a semnalat, miercuri, Beijingului că există riscul ca armata ucraineană să comită un atac radioactiv, iar diplomaţii ruşi au semnalat, la reuniunea Consiliului de Securitate ONU, că Ucraina vrea atragerea NATO în război, deşi acuzaţiile sunt respinse de Occident.