În jur de 150 de angajați din educație au protestat vineri, 16 decembrie, între orele 13.30-14.00, în fața Prefecturii Bihor. Aceştia au dorit să atenţioneze autorităţilor locale şi centrale în legătură cu problemele din învăţământ.

Protestatarii au scandat slogane precum: „Ne-ați promis și ne-ați uitat!”, „Înainte de a vă întreba cât costă educația, întrebați-vă cât valorează ea!”, „Guvernanți mincinoși, noi flămânzi și voi luxoși”, „Fără educație, moare orice nație”, „România educată, ai carte, nu ai parte!”. Aceștia spun că problema salariilor a devenit stringentă, mulţi dintre ei declarând că au ajuns în situaţia în care nu le ajung banii de mâncare.

Principalele nemulţumiri ale celor care au protestat sunt: neaplicarea, în integralitate, a prevederilor Legii nr. 153/2017, în condiţiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariaţi sunt cuprinse între 1.700 - 2.200 lei; neacordarea sporului pentru condiţii de muncă, spor de care beneficiază salariaţii din alte sectoare bugetare cu funcţii similare; neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru; inexistenţa normativelor de personal; nedecontarea navetei; neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflaţiei, ceea ce va conduce la o scădere dramatică a puterii de cumpărare; neacordarea a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede Legea nr. 1 din 2011, educaţia urmând să primească 3,2% din PIB în anul 2023, din care 2,1% prin Ministerul Educaţiei şi 1,1% prin autorităţile locale şi pentru învăţământul superior.

Acțiunea de protest a făcut parte din seria protestelor care au fost demarate în București în data de 14 decembrie și care vor continua în zilele următoare în întreaga țară.

După o jumătate de oră de protest, reprezentanţii SLI Bihor, în frunte cu președintele SLI Bihor - prof. Flaviu-Ștefan Zancu, și cu primvicepreședintele, prof. Radu-Călin Hora, au mers la Prefectură, unde o delegație formată din patru persoane a fost primită la discuții.

Vă prezentăm documentul înaintat de liderii SLI Bihor:

Către,

PREFECTURA BIHOR

Stimate domnule Prefect,

Sindicatul Liber din Învățământ Bihor, afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, vă supune atenției următoarele probleme ale personalului din sistemul de educație:

  1. Personalul nedidactic este categoria socio-profesională cea mai vitregită la nivelul sistemului educațional, atât din punct de vedere salarial, cât și din punct de vedere al condițiilor de muncă:

  1. Salariile nete ale personalului nedidactic din sistemul de învățământ preuniversitar se situează între 1700 – 2200 lei net. Majorarea de 10%, prevăzută a se acorda de la 1 ianuarie 2023, potrivit art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022, nu va conduce la atingerea salariului de bază prevăzut în Anexa nr. VIII la Legea- cadru nr. 153/2017.

Soluție: Pentru ca aceștia să beneficieze de salariile de bază prevăzute la lit. b) a pct. C- Alte funcții comune din sectorul bugetar- al Cap. II al Anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 1532017, pe lângă majorarea dispusă prin O.U.G. nr. 168/2022, trebuie acordată o majorare suplimentară cu procente situate între 9% -19%, printr-o ordonanță de urgență care să statueze că aceste categorii de personal plătit din fonduri publice beneficiază, de la 1 ianuarie 2023, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

  1. Deficitul uriaș de personal nedidactic cu care se confruntă unitățile de învățământ generat, pe de o parte, de reducerile de personal din anii 2000-2010 [care au vizat, mai ales personalul nedidactic] cumulat cu măsurile periodice de suspendare a ocupării prin concurs a posturilor vacante sau rezervate și, pe de altă parte, de inexistența unor normative de personal pentru aceste categorii, care să țină cont de realitățile din școlile românești. În unitățile de învățământ, pentru normarea personalului nedidactic se aplică normative de personal adoptate în anul 1999 ( NOTIFICARE nr. 44.990 din 28.12.1999 privind normativele actualizate de personalul didactic auxiliar și de personal de administrație din învățământul preuniversitar salarizat de la bugetul de stat). Toate acestea au determinat supranormarea salariaților angajați pe posturi nedidactice. Ori, în condițiile în care sporul pentru munca suplimentară nu se plătește din 2010, aceștia nu benenficiază nici de plată, dar nici de zilele libere plătite din cauza lipsei de personal care să le poată desfășura activitatea pe perioada timpului liber. În plus, salariile foarte mici de care benenficiază personalul nedidactic, au determinat numeroase situații în care, posturi unice nu pot fi ocupate prin concurus, din lipsa candidaților la concurs.

Soluție: exceptarea personalului nedidactic din unitățile de învățământ de la interdicția instituită prin art. II alin. (1) din OUG nr. 168/2022 și plata sporului de 75% din salariul de bază, prevăzut de art. 21 alin.(2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru munca suplimentară prestată de aceștia.

  1. Inexistența cadrului- legal pentru decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă pentru personalul nedidactic care își desfășoară activitatea într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Salariile foarte mici și costul ridicat al abonamentelor și biletelor emise de operatorii de transport, sunt o altă cauză care determină personalul nedidactic să renunțe la locul de muncă din învățământul preuniversitar. Mai mult, la nivelul unităților de învățământ, aceștia se consideră discriminați în raport cu personalul didactic auxiliar și personalul didactic de predare care beneficiază, potrivit Legii nr. 1/2011, de decontarea cheltuielilor de navetă.

Soluția: instituirea dreptului personalului nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar de a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, atunci când locul de muncă este situat într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în aceleași condiții cu personalul didactic.

  1. Neacordarea sporurilor pentru condiții de muncă. Singurele categorii de salariați bugetari care nu beneficiază de plata sporurilor pentru condiții de muncă, sunt salariații din învățământ. Această situație este cauzată de neaprobarea Regulamentului pentru sporuri prevăzut de art. 21 din Legea – cadru nr. 284/2010. În lipsa regulamentului, toate categoriile de salariați din învățământ nu au beneficiat de sporuri pentru condiții de muncă nici pe perioada de aplicare a Legii – cadru nr. 284/2010, nici la 01. 07. 2017- data intrării în vigoare a Legii – cadru nr. 153/2017 și, în raport de prevederile art. I alin. (5) din O.U.G. nr. 168/2022, nu vor beneficia nici de sporurile prevăzute de regulamentele emise în baza și în executarea Legii – cadru nr. 153/2017.

Soluție: această situație de discriminare care afectează personalul din învățământ poate fi înlăturată prin exceptarea salariaților din învățământ de la dispozițiile art. I alin. (5) din OUG nr. 168/2022, printr-un act normativ care să stabilească că personalul din învățământ benenficiază, de la 01. 01. 2023 de sporurile pentru condiții de muncă prevăzute de HG nr. 34/2018. După 12 ani de discriminare a personalului din învățământ, în privința plății sporului pentru condiții de muncă, este momentul ca Parlamentul României să permită acestor categorii de salariați să beneficieze de sporurile pentru condiții prevăzute de H.G. nr. 34/2018 sau, după caz, de H.G. nr. 569/2017.

5. Inexistența normativelor pentru personalul nedidactic și didactic auxiliar, situație care generează deficitul de posturi pe aceste funcții.

  1. Personalul didactic

Nu trebuie uitat că personalul didactic, mai ales tinerii, trăiesc la limita subzistenței, în condițiile în care, de exemplu, în prezent, salariul net al unui profesor debutant este de aproximativ 2600 lei. Creșterea galopantă a prețurilor, a cheltuielilor cu utilitățile (și nu numai) și a inflației din ultimul an, a adâncit și mai mult gradul de sărăcie al acestora.

Sindicatul Liber din Învățământ Bihor apreciază că singura măsură menită să împiedice prăbușirea puterii de cumpărare a salariaților din învățământ o constituie: acordarea - pentru toate categoriile de personal din învățământ - a salariilor de bază prevăzute de Anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 ȘI INDEXAREA ACESTORA CU RATA INFLAȚIEI!

Cu respect,

PREȘEDINTE,

prof. Zancu Flaviu-Ștefan