În perioada 6-11 octombrie, se vor desfăşura manifestările dedicate aniversării a 180 de ani de existenţă a Colegiului Naţional "Samuil Vulcan" din Beiuş, cea mai veche şi prestigioasă instituţie de învăţământ preuniversitar din Bihor.

Episcopul greco-catolic Samuil Vulcan întemeia, la 6 octombrie 1828, la Beiuş, întâia citadelă a învăţământului românesc din această parte de ţară. Scopul înfiinţării acestui aşezământ de cultură este exprimat atât în actul de formare, dat la Oradea Mare, cât şi în inscripţia de pe frontispiciul venerabilei şcoli: "EDUCATIONI JUVENTUTIS HUIUS PROVINCIAE" (pentru educarea tineretului acestei provincii). În actul de fondare, instituţia de învăţământ de la Beiuş era gimnaziu de patru clase, iar la 6 februarie 1835 este completat la şase clase, în vara anului 1853 fiind organizat primul examen de bacalaureat.
În perioada 1828-1851, limba de predare a fost latina, din 1851 a fost introdusă limba română, în 1854 regimul habsburgic impune ca majoritatea disciplinelor de studiu să fie predate în limba germană, din 1860 aceasta devenind obligatorie pentru toate materiile.
În contextul pregătirilor pentru unirea Ardealului cu Ţara, la 23 noiembrie 1918, episcopul Demetrie Radu a decretat reintroducerea definitivă a limbii române ca limbă de predare.

De-a lungul timpului, liceul beiuşean şi-a consolidat prestigiul binemeritat, un argument este acela că şcoala amintită este prima din învăţământul preuniversitar românesc care a dat ţării, dintr-o singură clasă, trei academicieni: Marius Sala, Mircea Flonta şi Dragoş Lazăr. În aceste condiţii, acordarea statutului de colegiu naţional ctitoriei episcopului Vulcan, la 1 Martie 1998, a fost un gest firesc şi necesar. (Dan ISPAS)

În perioada 6-11 octombrie, la Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" vor avea loc diverse manifestări dedicate acestui eveniment.
Programul va debuta azi cu deschiderea festivă şi un pelerinaj la mormântul ctitorului de la Catedrala "Sf. Nicolae" din Oradea. Mâine, va avea loc vernisajul expoziţiei artiştilor plastici vulcanişti şi diferite concursuri şcolare. Miercuri va fi o zi dedicată exclusiv sportului, întrucât vor avea loc competiţii sportive de handbal şi fotbal, la care vor participa echipe de la diferite şcoli din localitate şi nu numai. Joi şi vineri, va avea loc sesiunea omagială de comunicări ştiinţifice, la care vor participa atât elevi, cât şi profesori, urmată de lansări de carte. Cenaclul literar-artistic va încheia manifestările acestei zile. Ultima zi dedicată evenimentului va fi sâmbătă, când se va organiza Congresul al VIII-lea al Fundaţiei Culturale "Samuil Vulcan". (G.M.)