Retragerea licenţei CET pentru activităţile de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat în Municipiul Oradea a venit ca o grea lovitură pentru conducerea societăţii, incapabilă să gestioneze gravele probleme legate de termie.

"Decizia Comisiei de Licenţiere privind aplicarea faţă de societatea noastră a sancţiunii maxime prevăzute de lege a fost luata fără ca, în prealabil, să se fi aplicat vreo măsură graduală de sancţionare, aşa cum prevede şi permite legislaţia", se arată în comunicatul remis, ieri, de către conducerea Electrocentrale. De asemenea, reprezentanţii CET subliniază faptul că societatea a efectuat corecţiile ce s-au impus prin termenele de conformare (cazul reducerii facturilor pe decembrie în situaţia agenţilor economici cărora li s-au emis facturi în temeiul unor acte administrative care au fost revocate parţial) sau, în cazul celor care aveau termene de rezolvare ulterioare (aprilie - mai 2012), societatea s-a angajat să înainteze spre aprobare Consiliului Local Oradea propuneri de corectare a disfuncţionalităţilor constatate. "Apreciind Decizia Comisiei de Licenţiere ca fiind injustă, vom recurge la toate mijloacele legale pe care le avem la îndemână pentru corectarea acesteia, pentru a nu prejudicia interesul general al locuitorilor municipiului Oradea", se arată în finalul informării remise mass-mediei locale. Cu sprijinul conducerii Primăriei şi a Consiliului Local Oradea, Electrocentrale a primit monopolul asupra furnizării agentului termic, efectele regăsindu-se imediat în explozia preţului la gigacalorie şi facturi uriaşe către consumatori. În plus, iarna a fost presărată cu episoade în care orădenii au avut de îndurat frigul în propriile case, după avariile repetate. Colac peste pupăză, ANRSCE a arătat că CET a încasat sume necuvenite de la cetăţeni, punându-i-se în vedere să restituie banii. Proiectul trecerii CET pe gaz a fost modificat recent şi se va afla azi pe ordinea de zi a Consiliului Local Oradea. Printre costurile de implementare a proiectului se numără şi plata salariilor a 400 de angajaţi, "ale căror venituri medii sunt stabilite la 906 euro/lună"! În plus, riscurile trecerii la o centrală pe gaz sunt minimalizate, în condiţiile în care preţul gazului se dublează an de an. Un alt aspect ignorat se referă la riscul real al rămânerii definitive a deciziei privind retragerea licenţei. În urma retragerii licenţei CET, municipalitatea orădeană ar trebui să scoată în termen de 90 de zile la licitaţie serviciile de distribuţie. Potrivit legislaţiei, în această situaţie, Electrocentrale Oradea nu mai are voie să participe la niciun fel de licitaţie timp de 2 ani.

Azi, de la ora 11.00, la Hotel Melody, Coaliţia Rogerius şi Asociaţia Română pentru Protecţia Consumatorilor de Energie organizează o audiere publică pe tema termiei orădene. De la ora 14.00, în Sala Mare a Primăriei Oradea va avea loc şedinţa extraordinară a Consiliului Local Oradea privind aceeaşi problemă.