Și în acest an, în săptămâna „Școala Altfel”, elevii Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei – a cărei conducere este compusă din profesorii Emanuel Coroiu și Romulus Fășie, director, respectiv director adjunct – au derulat diferite tipuri de activități pe diverse teme.

În perioada 22-26 aprilie, la Școala Gimnazială „Miron Pompliu” Ștei, s-au derulat activități educative extrașcolare și extracurriculare în cadrul săptămânii „Școala Altfel”. Scopul acestor activități a fost să raspundă intereselor și preocupărilor diverse ale elevilor, a fost un adevărat laborator al cunoașterii, în care dascălii-coordonatori au dorit să pună în valoare talentele și capacitățile copiilor în diferite domenii. Elevii școlii s-au bucurat de „săptămâna altfel”, fiind relaxați, fără presiunea notelor, a catalogului, bucuria petrecerii timpului într-un mod plăcut prin vizite, excursii, socializare, agrement, consolidarea relației cu colegii, cu dascălii, cu alte  persoane specializate pe diverse domenii de activitate, care au răspuns intereselor și preocupărilor școlii. În săptămâna „Școala Altfel” s-au derulat diferite tipuri de activități pe teme de literatură, artă, gastromomie, educație pentru sănătate, educație ecologică, dezvoltare personală, voluntariat, experiențe, vizionare de filme documentare, informatică, limbi străine, cunoșterea tradițiilor și obiceiurilor Pascale, dezvoltarea competențelor de comunicare. A fost un adevărat periplu care a curprins întreaga arie curriculară, o întregire și consolidare a cunoștințelor teoretice și practice din toate domeniile cunoșterii. Conducerea unității de învățământ a sprijinit şi coordonat activitățile derulate pe tot parcursul săptămânii, iar misiunea școlii a fost la înălțimea aștepărilor. Câteva din tematicile activităților derulate la ciclul primar au fost: Sărbătoarea primăverii, pe urmele strămoșilor; Două mâini dibace; Colegii mei, prietenii mei; Jocuri în aer liber; Cartea, prietena mea; Bibliotecar pentru o zi; Lumina Învierii; Micii bucătari; Eroii din povești; Vizite la fabricile din Ștei; Oradea, cel mai frumos oraș; Jocuri de societate; Picnic la pădure; Cum fac o salată de fructe; Savoarea care inspiră povești; Ziua experimentelor; În grădina bunicii; Economia noastră; Icoane pe sticlă; Povești și personaje; Activități sportive recreative; Hazarde naturale. Profesorii coordonatori au fost Fășie Romulus, Țoța Felicia, Miara Angelica, Moza – Becheanu Liana, Lupău Florina, Bogoșel Voichița, Petruse Maria, Fărcanea Ioana, Bunta Cristian, Creţ Florina, Fericean Adriana, Bursaşiu Ramona, Trif Laura, Todor Alina, Stan Lavinia, bibl. prof. Tomescu Ileana. Activitățile derulate la învățămăntul gimnazial au fost, de asemenea, diverse, frumoase ingenioase: Stil de viață sănătos; Să învățăm bunele maniere; Vizite la Oradea, Ștei și împrejurimi;  Mânăstirea Izbuc; Geografia altfel; Sportul, pasiunea mea; Felicitări și culori în farfurie; Case memoriale; Hai să exersam limba română; Joc de rol; Magie sau știință; Șahul, sportul minții; Vizionarea unui concert; Încondierea ouălor. Dascălii coordonatori au fost diriginții profesori Pașca Alin, Sere Alexandra, Merce Sanda, Golița Anca, Panici-Mangra Adelina, Pantea Simona, Toth Ioana, Andru Luminița, Mușet Georgeta, Haidu Rodica, Vlaș Angela, precum și profesorii de la alte discipline: Coroiu –Stanciu Carmen, Andru Cristina, Nica Anca, Turle Mariana, Macavei Dacian, Popa Denisa, Miklo Cecilia, Stanciu Lidia, Bunduruș Natalia, Muțiu Diana, Drinc Florina, Bogdan Cristian, Coroiu Vlad, Bucur Bogdan, Barbu Niculina.