Vacanța de toamnă a anului 2023 în Saxonia a sosit, și majoritatea elevilor abia așteaptă să plece în vacanța binemeritată, să petreacă timp liber cu prietenii și familia sau, pur și simplu, să își reîncarce bateriile.

Dar, pentru un grup entuziasmat de elevi din Tharandt, Germania, s-a ivit o oportunitate unică. Însoțiți de doi profesori, aceștia au putut vizita Liceul Teoretic German ,,Friedrich Schiller” din Oradea și au petrecut o săptămână incredibil de interesantă în România. S-au pregătit pentru o perioadă uluitoare într-o țară îndepărtată, în care au adunat multe impresii despre o altă cultură și au legat prietenii care ar putea dura chiar toată viața.

Exploratorii au fost cazați la familii gazdă desemnate, care i-au întâmpinat cu bucurie sufletească și au încercat să-i facă pe oaspeți să se simtă cu adevărat  acasă, în Oradea. De asemenea, tinerii călători au avut ocazia să se familiarizeze cu viața de zi cu zi a elevilor români și s-au implicat în activitățile didactice ale acestora. Însă, această parte nu a fost cea mai interesantă. Aproape în fiecare zi, elevii din Tharandt au avut un program stabilit în prealabil de către conducerea școlii, în cadrul căruia au avut ocazia să cunoască mai bine județul Bihor. Un tur al orașului, în care elevii au fost ghidați de gazdele lor în care au aflat multe despre istoria acestuia, după care, la un restaurant, s-au delectat cu mâncăruri alese. Acesta a fost un prilej bun pentru elevii români de a-și îmbunătăți cunoștințele de limba germană. De asemenea, a avut loc o olimpiadă sportivă, în cadrul căreia elevii s-au întrecut între ei și au putut să-și demonstreze abilitățile. 

Activitatea pe care toată lumea a considerat-o cea mai fascinantă a fost reprezentată de excursia la peșterile din județ: Vadu Crișului, Peștera urșilor și la Cetățile Ponorului. Peisajele unice, care îți taie respirația, natura neatinsă, munții maiestuoși și sunetul izvoarelor au fost pur și simplu uimitoare și i-au făcut pe elevi să vadă frumusețea naturii într-o nouă lumină.

Despărțirea a fost foarte emoționantă pentru toți cei implicați, fie ei profesori sau elevi. Deși a fost o ședere de o săptămână, elevii au crescut împreună din punct de vedere emoțional.

Nu numai că s-au bucurat de frumusețea peisajului românesc, de preparatele bucătăriei românești, de ospitalitatea familiilor gazdă, dar au legat prietenii care au depășit granițele și distanțele. Scurta perioadă de timp petrecută la Oradea le-a îmbogățit viețile și le-a lărgit perspectivele. Oaspeții germani au părăsit România cu un sentiment de împlinire și o dorință de a reveni curând într-un loc deja drag lor.

Prof. Emese Ellenes-Jakabffy