Patronul spiritual al Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” a fost comemorat vineri, 3 februarie, de către elevi și cadre didactice. Într-o atmosferă caldă, dar și competitivă, 31 de echipe s-au întrecut, pe parcursul a două ore, în Sala festivă a școlii într-un concurs cu tema Iuliu Maniu - viața și activitatea.

Anul acesta la data de 8 ianuarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea, respectiv la data de 5 februarie se împlinesc 70 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu. Din dorința de a descoperi cât mai multe despre personalitatea marelui om politic, a fost organizată o primă ediție a concursului cu tema Iuliu Maniu – viața și activitatea. Concursul a constat în participarea elevilor la două probe. Proba scrisă presupune evaluarea cunoștințelor însușite de elevi prin rezolvarea unor itemi de tip obiectiv, care conțin informații ce se găseau în bibliografia atent aleasă. Proba practică are ca scop testarea abilităților artistice prin realizarea unei lucrări având în centru portretul lui Iuliu Maniu.

Interesul manifestat de elevi a fost o reală și plăcută surpriză, la concurs înscriindu-se peste 90 de elevi. Aceștia au fost organizați în grupe mixte de câte trei, elevii mari de liceu luându-și rolul de coordonatori ai colegilor lor mai mici. Într-o atmosferă caldă, dar și competitivă, cele 31 de echipe s-au întrecut vineri, 3 februarie, pe parcursul a două ore, în Sala festivă a școlii, punându-și profesorii într-o reală dificultate, având în vedere punctajele foarte strânse dintre elevi.

Toți participanții au fost răsplătiți cu multe cărți și ciocolată pentru seriozitatea cu care s-au aplecat asupra studiului, acordate prin generozitatea Preasfinției Sale Virgil Bercea.

Cei 12 elevi câștigători ai premiilor I, II, III și mențiune au primit, de asemenea, în afară de cărți și premii în bani. Episcopia Greco-Catolică de Oradea, în mod special, dar și Asociația de părinți „Iuliu Maniu” au venit în sprijinul organizatorilor cu premii generoase.

„Concluzionând, acest eveniment s-a bucurat de un real succes. Cu o notă optimistă și entuziastă, elevii noștri își doresc să cunoască mai multe, să descopere detalii și să lucreze în echipă, bucurându-se de învățare și apreciind eforturile dascălilor lor”, afirmă organizatorii.