În această perioadă, când la nivelul unităților de învățământ a demarat Școala Altfel, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) au fost reluate activitățile aferente programului “Școala Altfel: Prețuiți Viața!”, zeci de clase de elevi înscriindu-se și unele participând deja la aceste acțiuni derulate la sediile subunităților de pompieri din întreg județul.

Potrivit ISU Bihor, vineri, 80 de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale Lazuri de Beiuș, însoțiți de 11 cadre didactice, au parcurs o altfel de pregătire, la sediul Secției de Pompieri Beiuș, iar joi, 77 de elevi ai Colegiului Național “Teodor Neș” Salonta au desfășurat o activitate similară, la sediul Detașamentului de Pompieri din localitate. Astfel, în interval de două zile, peste 150 de copii au învățat cum pot preveni situațiile de urgență, cum se pot proteja în cazul producerii unor evenimente declanșate de diferite tipuri de riscuri, precum şi de ce şi cât e de important să fie pregătiți a-i ajuta pe cei din jur. „Cursurile" au constat în sesiuni de informare preventivă, în cadrul cărora au fost abordate campaniile RISC și “Nu tremur la Cutremur”, pompierii prezentându-le vizitatorilor măsuri de prevenire a incendiilor și modul adecvat de comportare în caz de cutremur, anunțarea prin 112 a unei situații de urgență, tipurile de riscuri existente la nivelul județului și modul de comportare atât la școală cât și acasă, într-o situație de urgență.

De asemenea, copiii și-au însușit noțiuni de bază în acordarea primului ajutor și au “explorat” bucuroși, autospecialele de intervenție din dotarea subunităților de pompieri, după care, sub atenta supraveghere a cadrelor militare, elevii au refulat apa la țintă, fiecare dintre ei devenind astfel pompier pentru câteva minute. În perioada 15 - 31 martie a.c., peste 380 de preșcolari și elevi vor efectua vizite de pregătire la subunitățile de pompieri din județ, conform programărilor făcute până în acest moment, în urma solicitărilor primite de la diferite unități de învățământ, aceste activități vizând familiarizarea copiilor și tinerilor cu lumea pompierilor militari şi însușirea informațiilor menite să îi protejeze pe parcursul întregii vieți.