În 2020, Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Oradea a derulat cele mai multe investiţii, valoarea lucrărilor realizate ridicându-se la 113 milioane lei. Comparativ cu anul 2019, valoarea investiţiilor a fost mai mare de trei ori.

„Anul 2020 a fost pentru Direcția Tehnică anul cu cele mai mari realizări din istoria sa. Putem consemna ca valoare a lucrărilor realizate a investițiilor 113 milioane de lei, din care lucrări de construcție/montaj 109 milioane lei de lei. Ceea ce reprezintă un coeficient de 3,3 față de anii anteriori, adică de 3 ori mai mult decât în anul 2019, an în care valoarea investițiilor a fost cu 25% mai mare decât în anul 2018”, a declarat Mircea Ghitea, directorul tehnic al Primăriei Oradea.

Activitatea de bază a Direcției Tehnice constă în lucrările de întreținere, reparații, amenajări străzi, poduri și trafic rutier din municipiu, precum și lucrările de investiții aferente acestui patrimoniu. Potrivit bilanţului prezentat ieri de Mircea Ghitea, la finalul anului trecut, în municipiul Oradea, din 932 străzi în lungime totală de cca 470,43 km, 657 străzi în lungime de cca 336,24 km sunt modernizate integral sau pe tronsoane de stradă, iar 275 străzi în lungime de cca 134,19 km sunt nemodernizate sau nu sunt modernizate pe întreaga lungime a străzii.

În ceea ce privește lucrările de investiții, conform raportului prezentat de către reprezentanții Direcției Tehnice, anul trecut cele mai importante lucrări finalizate au fost următoarele: drumul de legătură între str. Suișului și Calea Bihorului; reabilitarea Căii Bihorului pe tronsonul cuprins între Pod T. Neș – intersecția drum de legătură între str. Suișului – Calea Bihorului; construirea tronsonului str. Ștefan Octavian Iosif, între str. Chimiei și str. Oneștilor; modernizarea unor străzi precum: Balogh Istvan, Coriolan Hora, Piața Bobâlnei, Arabilor, Ioan Bușiția, Thomas Mann, Ion Irimescu, George Bota, Ion Mincu, Aurora, Cărăbușului etc.; căi de acces pietonal la intersecția Piața Unirii cu strada Iuliu Maniu; reabilitarea Podului Dacia şi pasajul care subtraversează Bulevardul Magheru; amenajarea trotuarului de pe strada Republicii, între strada Gheorghe Dima - Bulevardul Magheru; drumul de legătură între strada Anghel Saligny și strada Nojoridului;  amenajarea parcului din zona str. Morii; coridoarele verzi din str. Barcăului, Coriolan Pop în cartierul Veteranilor și din str. Aurel Covaci în cartierul Soarelui.

În ceea ce priveşte lucrări în curs de execuție demarate în anii anteriori, acestea vizează  atât reabilitarea, modernizarea străzilor, podurilor, cât și amenajarea de alei și parcări, amenajarea de parcuri cu utilitățile  aferente, dar și rețele de utilități. Printre lucrările demarate în anul 2017, respectiv 2018, care se vor finaliza în acest an se numără: drumul colector în zona Piața 100, amenajare intersecție prin pasaj denivelat între drumul de centură și str. Universității, modernizare străzi precum Cheile Turzii, Dâmboviței, Digului, Piața Tineretului din Velența, Coriolan Pop, Episcop Ioan Alexi etc., precum și amenajarea pistei de alergare în parcul Salca și în zona Barcăului.

În cadrul raportului de activitate al Direcţiei Tehnice, au fost prezentate şi lucrările de investiții noi prevăzute pentru acest an: regenerare urbană – spații verzi, accese rutiere și spații de parcare în perimetrul strada Nufărului-strada Nojoridului-strada Leonardo da Vinci-strada Ciheiului, creșterea mobilității urbane din zona Nufărului – Cantemir, modernizare str. Gheorghe Pituț, str. Ion Pop Reteganul, str. Macului, str. Radu Enescu, str. Nicolae Firu, str. Cireșilor, str. Dimitrie Anghel, str. Viilor, str. Aviatorilor, tronson cuprins între Nicolae Bolcaş – Aviatorilor (bretea), str. Luceafărului, str. Trotușului tronson cuprins între str. H Ibsen – str. Veteranilor etc., construire pod peste pârâul Peța, între str. Radu Enescu și str. Trotuşului, respectiv amenajare spații de parcare, spații verzi în zona str. Islazului, Făgărașului, T. Blajovici.