Spre deosebire de economia socialistă, unde toate prețurile (materii prime, materiale, energie, apă, salarii, contribuții etc.) erau reglementate de stat, prin hotărâri ale Consiliului de miniștri (HCM-uri), în economia de piață prețurile sunt stabilite de către producătorii individuali în funcție de costurile de producție ale acestora, dar, ajungând pe piață, ele vor oscila, formându-se noi prețuri în raport cu cererea și oferta de consum din piață la un moment dat, dar și în funcție de concurența din piață.

Însă prețurile pot fi influențate și de alți factori și fenomene economice, sociale, financiare, militare, religioase, culturale, de conjunctură etc., precum volumul și structura producției, volumul și structura cererii, cursul valutar, masa monetară în circulație, războaie, greve, nivelul de educație și de cultură al consumatorilor, exprimat prin noi dorințe, noi pretenții, noi gusturi etc. ce se cer a fi satisfăcute, cunoscându-se că, de regulă, pretențiile consumatorilor sunt în creștere și tot mai diversificate pe măsură ce gradul de confort crește.

Deși prețurile sunt mai greu de controlat, în stabilirea lor este necesar să se țină seama de următoarele: stabilirea unor politici de prețuri care să nu influențeze negativ cererea și să nu blocheze producția și vânzarea, puterea de cumpărare a populației, intensitatea concurenței din piață și evoluția acesteia, evoluția producției și tendințele acesteia în volum și structură, gradul de complexitate și tehnicitate al produselor; echilibru și măsură în stabilirea ratelor profitului și a adaosurilor comerciale, frânarea lăcomiei și a dorinței de îmbogățire rapidă „cu orice preț”, căci s-ar putea ca rezultatul să fie altul.

Mărimea prețurilor este influențată, în mare măsură, și de politica financiară a statului (impozite directe și indirecte ca accize, TVA), facilități economice acordate unor agenți economici, capacitatea statului de a contracara excesele, prin lansarea pe piață de produse care să acopere cererea de consum, în creștere, a populației la un moment dat sau pe o anumită perioadă de timp, ceea ce înseamnă existența unor capacități de producție în anumite domenii, care să anihileze sau să reducă concurența, determinându-i pe producătorii individuali (și pe comercianți) să-și revizuiască strategiile și politicile de prețuri, descurajndu-i să mai crească prețurile până la limite insuportabile de către consumatorul de rând. Tot în acest scop, statul poate interveni prin ajutorarea producătorilor agricoli să-și construiască capacități proprii de prelucrare-procesare a materiilor prime (cereale, legume, carne, lapte etc.) pentru că, dacă acest lucru îl fac alți procesatori, asta va duce, implicit, la noi adaosuri, la noi cheltuieli și, în final, la creșterea prețurilor produselor respective.

De asemenea, statul ar putea sprijini producătorii agricoli să-și creeze propriile rețele de desfacere a produselor lor, fără a mai trece printr-un lanț din ce în ce mai mare de intermediari, care, uneori,  nu dispun de condițiile necesare de depozitare, sortare, conservare pentru perioade mai mari de timp (temperatură, umiditate, aerisire, ambalare, formarea sortimentului comercial etc.).

Cert este că multiplii intermediari nu sunt interesați decât de obținerea unor profituri ușoare și rapide, motiv pentru care trebuie reduși la maximum posibil, iar pentru aceasta statul trebuie doar să înăsprească legislația în domeniu și să nu acorde cu ușurință

autorizații acestora, fără să verifice cu scrupulozitate condițiile de care dispun (materiale și umane).

Reducerea adaosurilor (profiturilor) pe lanțul de distribuție este greu de aplicat și, mai ales, de controlat în sectorul privat, aceasta necesitând o armată de specialiști  incoruptibili în contabilitate, care să aibă acces la contabilitățile agenților economici, care uneori nu reflectă realitatea, ascunzându-se prețurile reale.

Nu trebuie, însă, ignorată nici obligația statului de a majora salariile și pensiile cu indicele inflației, care se reflectă în creșterea prețurilor. Altfel, cu salariile rămase în urma prețurilor, populația nu o să poată niciodată să-și satisfacă cerințele normale de consum.

În concluzie, populația trebuie să știe că în capitalism prețurile nu se stabilesc de către stat (guvern),  ci de către producătorii individuali și ele oscilează în funcție de raportul dintre cererea și oferta de mărfuri la un moment dat sau pe o anumită perioadă de timp, dar că și statul are pârghii suficiente pentru domoli tendințele unor indivizi nesătui și hrăpăreți.

Nu trebuie să se uite că între producție și consum există o relație de determinare: „Producția determină consumul, iar consumul determină producția. Producția fără consum nu are sens”.

P.S. Oamenii de afaceri, adică cei care lucrează corect și cinstit trebuie să conștientizeze că, încurajând consumul, prin produse de bună calitate și la prețuri echilibrate, corecte și accesibile, își pot spori producția și, implicit, veniturile. Prețurile umflate artificial și în mod continuu lovesc în factorul determinant al producției - consumul.