Templus Advertising Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale-Oficiul Teritorial Timişoara şi Consiliul Local al IMM Oradea organizează, mâine, la Hotelul Continental, din Oradea, seminarul cu tema " Soluţii de finanţare, produse şi servicii pentru IMM-uri".
Economie
Subvenţia pentru crescătorii de ovine a fost majorată
Subvenţia acordată crescătorilor de ovine în acest an a fost majorată de la 25 de lei la 35 de lei pe cap de animal, iar condiţiile de acordare au rămas aceleaşi, a declarat ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş
- 13 Noiembrie 2007
- Citeste
Arbitrajul comercial - soluţia optimă pentru rezolvarea litigiilor comerciale
Camera de Comerţ şi Industrie (C.C.I.) Bihor organizează, în temeiul atribuţiilor conferite prin lege şi la cererea celor interesaţi, arbitrajul comercial pentru soluţionarea de litigii comerciale interne şi internaţionale. Amănunte în acest sens, de la invitatul nostru, dl. Constantin Badea - director general al CCI Bihor.
- 13 Noiembrie 2007
- Citeste
Noi cursuri de pregătire profesională
În cursul acestei săptămâni, Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor va deschise noi cursuri de pregătire profersioală destinate producătorilor agricoli din Bihor.
- 12 Noiembrie 2007
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 12 Noiembrie 2007
- Citeste
Încălcarea legislaţiei sanitar-veterinare-DSVSA Bihor dispune şi de mijloace punitive!
În conformitate cu legislaţia în vigoare, medicii veterinari oficiali, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei efectuează controale în trafic, în vederea verificării modului în care se respectă prevederile vizând transportul de animale vii între localităţi sau între judeţe.
- 12 Noiembrie 2007
- Citeste
Peste 9600 de cereri pentru sprijin financiar în sectorul zootehnic
Diversele forme de sprijin financiar destinate sectorului zootehnic, şi nu numai, se derulează prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţie care, ca organizare, are sucursale în fiecare judeţ. Într-un asemenea context, în judeţul nostru funcţionează Sucursala APIA Bihor, cu 8 centre locale: Aleşd, Beiuş, Marghita, Oradea, Salonta, Săcueni, Ştei şi Tinca.
- 12 Noiembrie 2007
- Citeste
Deficit bugetar
Comisia Europeană (CE) estimează că deficitul bugetar al României se va situa în acest an la 2,7% din Produsul Intern Brut (PIB), pentru ca în 2008 să se adâncească la 3,2%, pe fondul relaxării fiscale, potrivit prognozei de toamnă a Executivului european.
- 12 Noiembrie 2007
- Citeste
Din 2008 - Fiscul va extinde declararea online în toată ţara
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), începând cu primul trimestru al anului viitor, va fi extins la nivelul întregii ţări sistemul declaraţiilor fiscale on-line pentru firme.
- 10 Noiembrie 2007
- Citeste
Unele meserii încă se mai practică din pasiune
Activitatea sanitar-veterinară în România se desfăşoară după o concepţie unitară şi trebuie să contribuie la sporirea efectivelor de animale prin îmbunătăţirea indicilor de natalitate, prolificitate, creşterea potenţialului productiv şi la asigurarea salubrităţii alimentelor de origine animală.
- 10 Noiembrie 2007
- Citeste


