Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor au efectuat, recent, un amplu control privind modul de respectare a prevederilor legale la etichetarea şi comercializarea vinurilor destinate consumului uman.
Verificările inspectorilor au avut în atenţie existenţa de neconformităţi pe piaţa vinului, cum ar fi comercializarea de vinuri improprii consumului uman, de vinuri neconforme calitativ, respectiv comercializarea vinurilor ce prezintă modificări ale parametrilor organoleptici şi fizico-chimici ce pot fi constataţi prin verificare directă (prezenţa de sediment şi impurităţi în suspensie, vinuri cu depuneri de sediment, precum şi conţinut opalescent). A fost controlată şi starea ambalajelor, respectiv conformitatea etichetării, inspectorii constatând existenţa, la comercializare, a vinurilor îmbuteliate, a etichetelor umede, şifonate, pet-uri ce prezentau deformări evidente şi neetanşe, lipsa elementelor de identificare-caracterizare, lipsa înscrierii categoriei de calitate, a categoriei în funcţie de stadiul de maturare a strugurilor la cules. Alte deficienţe constatate de inspectorii OJPC Bihor au fost, spre exemplu, legate de: neînscrierea sortimentului de vin corespunzător conţinutului de zaharuri; înscrierea necorespunzătoare a categoriei de calitate a vinului în funcţie de conţinutul de zaharuri (cazul vinurilor import Italia, eşantioane fiind trimise la Bucureşti, pentru a fi analizate în Laboratoarele Larex); lipsa înscrierii datei îmbutelierii şi/sau numărul lotului, lipsa traducerii elementelor de identificare-caracterizare în limba română, afişarea preţurilor etc. Inspectorii au verificat, în Bihor, 12 operatori economici şi o cantitate de 1802 l vin (în valoare de 32.630 RON) din care de 952,5 litri vin (în valoare de 13.971 lei) a fost depistată la comercializare cu deficienţe. Au fost 6 sancţiuni contravenţionale, din care 1 avertisment, respectiv 5 amenzi în valoare totală de 15.000 RON.