*Romania şi celelalte state membre ale Uniunii Europene ar putea să fie obligate, în curând, să respecte un nou standard european în materie de ecologie. Acest lucru după ce Parlamentul European (PE) a votat recent pentru impunerea unor limite obligatorii la cantitatea d
Economie
Calendarul Bursei Române de Mărfuri
*Licitaţii şi prin Terminalul Oradea* Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori. Concret,
- 15 Februarie 2007
- Citeste
Până la 25 iulie a.c., depunerea listei cu facturile din primul semestru
*Ca urmare eliminării barierelor vamale după aderarea României la UE, a fost abrogată legislaţia privind factura fiscală cu regim special. *Printre modificările Codului fiscal, se numără şi introducerea prevederilor referitoare la facturarea electronică, aplic
- 15 Februarie 2007
- Citeste
Rata lunară a infaţiei - 0,2 la sută în ianuarie
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, rata lunară a inflaţiei în luna ianuarie 2007 a fost de 0,2 la sută, iar faţă de ianuarie 2006 a fost de 4,01 la sută. La mărfurile nealimentare indicele preţurilor de consum a fost de minus 0,2 la sut
- 14 Februarie 2007
- Citeste
Taxă de autorizare pentru baruri şi restaurante
Agenţii economici cu activitate de alimentaţie publică (baruri şi restaurante) sunt obligaţi să achite o taxă pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii. Potrivit prevederilor Legii nr. 343/01.08.2006 privind modifica
- 14 Februarie 2007
- Citeste
EMCS - sistemul electronic de control al produselor accizabile
*Din 2009, se va realiza procesarea electronică a declarării, monitorizării şi descărcării mişcărilor intracomunitare de produse accizabile aflate în regim suspensiv. *Acest sistem va înlocui procedurile bazate pe hârtii, actualele documente adminis
- 14 Februarie 2007
- Citeste
Doctorat în zootehnie
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara aduce la cunoştinţă că în data de 16.02.2007, ora 11.00, în Sala Senatului (Bibliotecă), Calea Aradului nr. 119, Timişoara, are loc susţinerea publică a tezei de doctora
- 14 Februarie 2007
- Citeste
La Romexpo - Salonul Internaţional de Franciză 2007
Cea de-a treia ediţie a salonului Internaţional de Franciză RoFrancize 2007 va fi găzduită, în premieră, de Complexul Expoziţional ROMEXPO. Această ediţie va avea loc în perioada 16-18 februarie şi este rodul colaborării între ROMEXPO SA şi CHR Consult
- 14 Februarie 2007
- Citeste
APIA va fi pregătită în totalitate în luna septembrie
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie din Agricultură (APIA) va fi pregătită în totalitate în luna septembrie, lună în care se estimează şi intrarea fondurile
- 14 Februarie 2007
- Citeste
Numărul clădirilor noi, în creştere
Potrivit datelor făcute publice de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România s-au eliberat, în 2006, 51.059 autorizaţii de construcţie pentru clădiri, în creştere cu 17,3% faţă de anul anterior. Suprafaţa utilă totală a clădirilor noi a c
- 14 Februarie 2007
- Citeste


