Potrivit datelor făcute publice de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România s-au eliberat, în 2006, 51.059 autorizaţii de construcţie pentru clădiri, în creştere cu 17,3% faţă de anul anterior. Suprafaţa utilă totală a clădirilor noi a crescut cu 17,3% în 2006, faţă de anul anterior, până la de 9,530 milioane mp. Comparând suprafaţa medie utilă în perioada analizată, se constată o creştere a acesteia cu 11,5 %, de la 167,5 mp în anul precedent, la 186,7 mp în 2006. În decembrie 2006 au fost eliberate 6.111 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 38,8% faţă de luna noiembrie 2006 şi cu 55,0 % faţă de luna decembrie 2005. În 2006, s-au eliberat 51.059 autorizaţii de construcţie pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 17,3% faţă de anul 2005. De asemenea, în ultima lună a anului trecut, s-au eliberat 6.111 autorizaţii pentru construcţia de clădiri rezidenţiale, din care aprox. 67% sînt pentru zona rurală. Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o tendinţă considerabilă de creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în toate regiunile de dezvoltare, cele mai multe înregistrîndu-se în regiunile: Nord-Est (+709 autorizaţii), Nord-Vest (+ 339 autorizaţii), Sud-Vest (+ 192 autorizaţii ), Sud-Muntenia (+ 181 autorizaţii), Sud-Est (+ 103 autorizaţii).