Nou standard european în materie de ecologie
*Romania şi celelalte state membre ale Uniunii Europene ar putea să fie obligate, în curând, să respecte un nou standard european în materie de ecologie.
Acest lucru după ce Parlamentul European (PE) a votat recent pentru impunerea unor limite obligatorii la cantitatea de gunoi produsă în fiecare stat membru. Comisia pentru Mediu a PE a propus două amendamente la directiva-cadru pe deşeuri, care au fost aprobate de plenul legislativului comunitar. Primul amendament prevede ca, până în 2012, cantitatea de gunoi produsă în UE să fie limitată la nivelul celei din 2008. A doua modificare stipulează că, până în 2020, nici un deşeu reciclabil să nu mai fie admis în gropile de gunoi. Conform amendamentelor PE, prioritatea statelor membre trebuie să fie prevenirea producerii de deşeuri, urmată în ordine de refolosirea, reciclarea şi recuperarea de energie prin incinerarea deşeurilor. Depozitarea în gropi de gunoi ar trebui să fie soluţia de ultimă instanţă.
Pentru a putea intra în vigoare după amendarea de către PE, directiva-cadru revizuită privind deşeurile ar trebui să fie aprobată de fiecare stat membru UE în parte.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.