Poetul Grigore Scarlat, membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, a copilărit în Nucetul Bihorului şi tot acolo şi-a petrecut vacanţele de la liceul din Beiuş şi pe cele ale studenţiei clujene. El este, cum s-ar zice, un bihorean ajuns la Satu Mare, redactor la câteva ziare şi reviste, unde a publicat cu strălucire.

În tinereţe era dăruit şi hăruit cu o ţinută aristocratică, cu un aer autentic de june prim. A lucrat un timp, mai scurt, la Oradea, la Casa creaţiei populare şi ne vedeam mai des la Nucet, când venea în vizită la părinţi, ambii asistenţi medicali. Încă din adolescenţa lui încărcată de fine preocupări literare, ne-am apropiat şi ne-am dedat discuţiilor despre poezie. Cred că am fost primul cititor al versurilor sale surprinzătoare. Ajungând student, a publicat în revista Tribuna, destul de des, devenind în curând un colaborator remarcabil. Nu prea târziu au urmat volumele de poezii, bine primite de către critica literară, începând cu Victor Felea, ţin bine minte.
În vremea concursurilor din cadrul "Cântării României" era o întrebare frecventă: "Care este singurul oraş din Republica Socialistă România fără biserică?" Răspunsul venea invariabil: "Oraşul Nucet...!" Acum, acest oraş al minerilor şi al uraniului are o biserică impunătoare, construită de către moţi şi băieşi, cu trei clopote mari. Şi mai are doi poeţi consacraţi, fii ai oraşului: pe mine, mai bătrân, şi pe Grigore Scarlat, nu tocmai tânăr... Dar cine se laudă acolo cu noi...?!