Sala de concerte „Enescu - Bartók” va găzdui joi, 18 aprilie, de la ora 19.00, concertul „Saint-Saëns - Un compozitor la Carnaval”. Va fi condus de Dalma Toadere, iar „personajele” vor fi actorul Bogdan Bob Rădulescu și pianistele Camelia Andone și Ana-Ruth Micula.

Un carnaval reprezintă o îmbinare a culorilor, a ideilor, o explozie de mișcare și de creativitate, un vârtej de imaginație. Așadar, pentru a crea un concert care duce cu gândul la carnaval, trebuie aduși în scenă compozitori diferiți, lucrări contrastante și din epoci total diferite: exact ceea ce se va întâmpla la Oradea în 18 aprilie. Concertul nu aduce doar „Un compozitor la Carnaval”, ci numeroși compozitori. Astfel se vor „întâlni” pe scenă: Sonoritățile impozante și atât de complexe din creația germanului ferm Richard Wagner, cu broderiile gândite în cel mai mic detaliu, cu un aer proaspăt și o atmosferă luminoasă din creația italianului Antonio Vivaldi, sunetele desprinse dintr-un tablou imens, plin de culoare și complexitate, pictate cu o multitudine de pensule de către „pictorul” de sunete Hector Berlioz, mai departe misteriozitatea peisajelor norvegiene, depărtarea lor față de amestecul urban și apropierea de o natură rece care îți taie respirația, toate cuprinse în creația lui Edvard Grieg, inspirată din folclorul norvegian, sunetele unui instrument „uitat” de mult și parcă reînviat în fiecare secol din setea atâtor muzicieni și compozitori, strămoșul pianului care a dominat Barocul: Clavecinul pentru care a scris neobosit Jean Philippe Rameau. Mai apar pe scenă întemeietorul operei moderne, un compozitor născut în Germania, evreu după origine și naturalizat în Franța, Jacques Offenbach, iar lista nu se poate încheia fără creatorul carnavalului în muzică, geniul francez Camille Saint-Saëns.

„Carnavalul Animalelor” cu titlul în limba franceză „Le Carnaval des animaux” este o suită muzicală plină de umor, alcătuită din 14 momente, scrisă de Camille Saint-Saëns. A fost compusă pentru un eveniment privat și includea două piane și o formație camerală. Compozitorul a interzis interpretarea lucrării în public pe parcursul vieții sale, simțind faptul că „frivolitatea” sa i-ar fi putut distruge reputația de compozitor. Suita a fost publicată în 1922, la un an după moartea sa. În același an a avut loc și premiera publică și a fost primită cu mult entuziasm, devenind destul de rapid o lucrare cunoscută și foarte apreciată. În plus față de versiunea originală dedicată ansamblului cameral, suita se cântă astăzi și cu orchestră mare.