Ieri, la ultima conferinţă de presă din stagiunea 2009 - 2010 a Filarmonicii de Stat Oradea, conducerea instituţiei de cultură a făcut o trecere în revistă, din punct de vedere cultural, a perioadei care tocmai s-a încheiat, cu accent pe activitatea desfăşurată de o parte a membrilor Ansamblului Artistic Profesionist "Crişana" la Expoziţia Mondială de la Shanghai, în perioada 22 aprilie - 16 iunie 2010.


Stagiunea 2009 - 2010, un succes
"În ciuda situaţiei economice pe care o trăim cu toţii, am reuşit, iată, să încheiem stagiunea 2009 - 2010 cu succes, a 60-a din viaţa acestei instituţii. Am încercat să oferim publicului nostru spectacole şi concerte de o înaltă ţinută artistică, mai ales pe linie profesională", a spus Todor Albert, directorul general - manager al Filarmonicii, care le-a mulţumit, pe această cale, tuturor colegilor săi pentru reuşita acestei stagiuni. Despre ce a însemnat această stagiune pentru orchestra şi corul simfonic a vorbit apoi Cristea Cornel, directorul artistic al instituţiei. "Ca o concluzie, pot să spun că am reuşit să menţinem nivelul destul de ridicat al concertelor, unele fiind chiar foarte bune, şi asta datorită dirijorilor şi soliştilor invitaţi. Am avut aproape 200 de abonaţi permanenţi şi aproximativ 90 de abonaţi pentru zece concerte", a spus Cristea. El a menţionat că Filarmonica din Oradea este singura din ţară care organizează concerte educative, unde în acest an au fost 750 de copii abonaţi, proveniţi de la 15 şcoli din municipiu şi judeţ. "Se vede că aceste concerte educative au fost interesante după numărul mare al celor care au venit. Atmosfera a fost încântătoare, m-am bucurat să văd atâta receptivitate din partea copiilor", a mai spus directorul artistic, menţionând că aceste concerte educative vor continua şi în stagiunea viitoare. "Problemele sunt foarte grave. În primul rând, cele de natură financiară. Dacă altă dată aveam deja stabilit programul viitoarei stagiuni în proporţie de 100%, de această dată nu am reuşit să încropim nici măcar un sfert. Au fost însă invitaţi importanţi, care au venit şi gratis, numai să le asigurăm cazarea, pentru că sunt încântaţi de orchestra şi oraşul nostru. Vom depune toate eforturile necesare pentru ca publicul meloman să se bucure de concerte bune la Oradea", a conchis Cristea.

Impresii din Shanghai
În continuare, Leontin Ciucur, directorul artistic al Ansamblului Artistic Profesionist "Crişana", le-a împărtăşit jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de presă impresii din cadrul Expoziţiei Mondiale "Expo 2010 Shanghai", China, unde, timp de mai bine de o lună şi jumătate, artiştii noştri au susţinut peste 500 de spectacole şi au fost urmăriţi de peste două sute de mii de vizitatori ai expoziţiei. În plus, pentru profesionalismul lor, au fost invitaţi şi la alte manifestări din China, cum ar fi: Festivalul Internaţional Cultural Industrial de la Shenzhen, Ziua Europei de la Expo 2010 sau Festivalul Internaţional al Filmului din Shanghai. Pentru evoluţia lor la Expo 2010 Shanghai, artiştii bihoreni au fost felicitaţi de Ferdinand Nagy, comisar general pentru expoziţii mondiale, care le-a adresat mulţumiri. Artiştii care au participat la eveniment sunt: Andrada Ciocan, Anca Costea, Georgeta Fazecaş, Ecaterina Hannel, Ioana Laza, Lavinia Mocanu, Cosmin Cioară, Dumitru Cora, Vasile Dărăban, Ciprian Dinicu, Liviu Moldovan, Cristian Haragoş Seghedi, Florin Adameţ, Nicu Moldovan, Mihai Teodorescu, Aurel Hexan, Adrian Miescu, Claudiu Cotârlă, Vlad Vălean, Petrică Popa, Otilia Haragoş Seghedi, Viorica Bradea, Cornel Borza şi Leontin Ciucur. Pentru reuşita acestei acţiuni, directorul artistic al Ansamblului a adus mulţumiri preşedintelui CJ Bihor, Radu Ţîrle, şi directorului general - manager al Filarmonicii, Todor Albert.

Pentru publicul orădean, membrii Ansamblului Artistic Profesionist "Crişana", întorşi recent din China, vor prezenta spectacolul "Cu cântecul şi jocul în jurul lumii". Cu acest prilej, vor putea fi urmărite cântece şi jocuri populare româneşti cu care artiştii noştri i-au încântat pe vizitatorii Expoziţiei Mondiale de la Shanghai timp de 45 de zile. Spectacolul va avea loc miercuri, 30 iunie, de la ora 19.00, la sala Filarmonicii de Stat Oradea. Biletele vor putea fi procurate începând de astăzi, 23 iunie, de la casieria instituţiei, între orele 10.00-16.00. Preţul unui bilet este de 10 lei.