Ediţie de succes a "Zilelor revistei Familia"
Deschiderea festivă a celei de-a XVI-a ediţii a "Zilelor revistei Familia" a avut loc joi, la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia". Poeţii invitaţi au susţinut un "maraton poetic", citind din creaţia lor cele mai frumoase versuri. Cu acest prilej, a avut loc şi decernarea titlului de Cetăţean de Onoare poetei Ana Blandiana. La eveniment au participat peste treizeci de scriitori din ţară şi din Republica Moldova, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din Oradea, precum şi tineri, iubitori de literatură şi artă. Gazda evenimentului a fost Ioan Moldovan, redactor-şef al revistei "Familia".
Ana Blandiana, cetăţean de onoare al Oradiei
"Oradea nu se poate lipsi de poezie, iar faptul că Cetatea vine să dea lauri unui poet este cu totul remarcabil. Este vorba de acordarea titlului de cetăţean de onoare poetei Ana Blandiana", a arătat Ioan Moldovan. În continuare, poeţii au susţinut un "maraton poetic" citind din creaţia lor cele mai frumoase poezii. Prima a fost chiar Ana Blandiana care a dat citire unor versuri din cea mai recentă carte a sa, "Refluxul sensurilor". Printre poeţii, prozatorii, criticii şi eseiştii care au onorat cu prezenţa acest eveniment, se numără: Ion Pop, Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu, Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu, Aurel Pantea, Mircea Petean, Alexandru Cistelecan, Virgil Podoabă, Vasile Dan, Gheorghe Schwartz, Leo Butnaru, Andrei Bodiu, Kocsis Francisco, Robert Şerban, Claudiu Komartin, Dan Coman şi Caius Dobrescu. "Scriitori români contemporani de primă importanţă au venit la Oradea pentru a realiza un dialog cu iubitorii de literatură, iar noutatea este că, între aceştia, majoritatea o formează generaţiile tinere. Intenţia noastră a fost de a arăta că o continuitate spirituală fără infuzie de tinereţe este imposibilă", a adăugat Ioan Moldovan.
Întâlnire cu poezia la Colegiul "Mihai Eminescu"
Vineri, în cadrul "Zilelor revistei Familia", la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", s-a desfăşurat colocviul "Ce (mai) poate spune poezia română de astăzi Europei", la care au participat scriitorii invitaţi, elevi şi cadre didactice ai instituţiei gazdă. Despre criza lecturii în rândul tinerilor a vorbit Ion Pop, unul dintre moderatori. "În Europa mai recentă, există o criză a poeziei, cum este şi cazul Franţei, unde poezia frumoasă este comunicată doar la nivelul cafenelelor mărunte", a spus invitatul. El a concluzionat că poezia românească este consistentă, care, pentru a supravieţui, va trebui să fie mai exigentă pe tărâm propriu. În continuare, sub Pasajul Vulturul Negru, a avut loc un Salon de carte. Edituri orădene şi-au prezentat, cu acest prilej, noile apariţii, după care s-a trecut la prezentarea noului număr al revistei "Familia".
Sărbătoarea revistei "Familia" s-a încheiat cu "Intermedia Pictură-Poezie" - performance în atelierul pictorului orădean Ioan Augustin Pop, ocazie cu care a avut loc şi cu lansarea volumului "Pictura - între metaforă şi realitate" al aceluiaşi artist.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.