Antologia de poeme în limba franceză „Je me rends au ciel” (Mă predau cerului), scrisă de Ionuţ Caragea, a apărut la editura ASLRQ din Montréal (Canada).

 

Este o amplă lucrare ce reunește 432 de pagini și conţine 351 de poeme scrise în intervalul 2006-2023 și publicate în șase volume la editura Stellamaris din Franţa.

Redactorul-şef al prezentei antologii este Dumitru Scorţanu; corector general: Petruţa Spânu; coperta: Tiberius Viris (ilustraţia originală) şi Ionuţ Caragea (ilustraţia modificată).

Cu permisiunea autorului şi a editurilor Stellamaris şi ASLRQ, antologia „Je me rends au ciel” poate fi citită gratuit pe site-ul oficial al editurii ASLRQ:

http://www.aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/editura_files/IonutCarageaJeMeRendsAuCiel.pdf

„Mulţumesc din suflet tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei antologii: directori de edituri, redactori, traducători, critici, corectori, graficieni, ilustratori etc. Mulţumesc Canadei şi canadienilor, pentru anii frumoşi pe care i-am petrecut la Montréal! Canada este a doua mea Patrie şi locul în care am devenit poet...”, mărturisește Ionuț Caragea.

Referinţele critice de pe copertă sunt semnate de: Jacques Bouchard, Canada; Giovanni Dotoli, Italia; Constantin Frosin, România; Jean-Paul Gavard-Perret, Franța, și Véronique Flabat-Piot, Belgia.

Iată ce scria criticul francez Jean-Paul Gavard-Perret despre cartea lui Ionuţ Caragea: „Je me rends au ciel” (Mă predau cerului), editura ASLRQ, Montreal, Canada, 2023, 432 p., în revista „Le Litteraire” din Franța (traducere în limba română a textului - Ionuț Caragea).

„Această carte reunește 351 de texte ale unuia dintre marii poeți ai României: Ionuț Caragea. Au fost scrise între 2006–2023. La un astfel de autor, ființa umană este întinsă în aspirația sa către absolut, atât de calea intelectuală, cât și de cea senzuală, totul într-o contemplație apoloniană care mărturisește o orientare a spiritului spre concretețea lumii, iar, în mod special, spre eter şi eternitate. (...) La limita descrierii sau evocării, trecând de la caracterul biografic sau evenimențial la meditație, poezia creează o destructurare necesară a realității văzute și trăite în favoarea recreării prin cuvântul care singur hrănește prezența nu a legendei, ci a unui adevăr care ne depășește. Ea străpunge deja vigilența zorilor, nefiind însă vorba de a acorda o putere magică cuvântului, ci de a-i da o putere de clarviziune. Și asta, punând punctul pe i: împotriva orbirii se poate merge, trecând de granițe intime, spre o esențialitate metafizică. Limbajul este, deci, partea vizibilă a unei lipse abisale. În acest scop, cu cât nemulțumirea lumii este mai mare, cu atât poezia unui astfel de creator devine singurul mijloc de redefinire a termenului rimbaudian de „iluminări”. Caragea trăiește și face să fie trăită lipsa esențială de care vorbește „Eclesiastul”. Limbajul încearcă să recupereze o identitate evazivă, imposibil de urmărit. Este, așadar, punerea în act a absenței în măsura în care aceasta condiționează caracterul incognoscibil a ceea ce lipsește ființei și care condiționează posibilitatea unei poezii demne de acest nume în chemarea sa spre biruința spirituală”.