Istorie, Geopolitică, Diplomație II. Despre noi și Geopolitica vremurilor noastre
În articolul anterior al tripticului pe care mi l-am propus să-l abordez în discuție/cercetare, am încercat să sintetizez Istoria Românilor ca bază a elementelor de geopolitică și diplomație românească în general, cu trimitere la vremurile de astăzi și viitorul apropiat.
România în Geopolitica vremurilor noastre mi-a fost sugerată/incitată de un volum de studii recent tipărit în Editura Presa Universitară Clujeană, în 2023 (273 p.) „The War in Ukraine and its Impact on Global Politics and Security”, editat de Cristina Matiuță și Raluca Wimen-Miller. Cele nouă studii aparțin unor cercetători universitari din Oradea, Cluj-Napoca, București și americani (Universitatea din Georgia de Nord), specialiști în științe politice, afaceri internaționale și studii de securitate.
Având în vedere că situația Ucrainei este în atenția studiilor, să începem cu aceasta. Vecinătatea noastră cu Ucraina ne impune o geopolitică favorabilă sprijinirii luptei acestui stat pentru păstrarea integrității și unității teritoriale, suveranității și independenței sale. Cu eforturi bănești și economice deosebite, România respectă politica UE față de Ucraina. Este în tradiția noastră de-a ajuta vecinii în situații de criză a acestora. În 1938-1939, am acceptat emigranți austrieci, cehi și polonezi când țările lor au fost ocupate de Hitler. Mai mult, în cazul Poloniei le-am adăpostit tezaurul Băncii Naționale, pe care în 1945 i l-am retrocedat, parte din unitățile militare care, apoi, s-au refugiat în Anglia, constituindu-se într-o divizie de infanterie și un corp aerian de vânătoare - care au luptat în 1944-1945 pe Frontul de Vest, alături de SUA și Marea Britanie. În sfârșit, întregul guvern și președintele Poloniei au găsit, alături de zeci de mii de polonezi civili, adăpost în România. Cu toate acestea, astăzi Ucraina nu ne întoarce o atitudine prietenească pe măsura a ceea ce îi oferim noi. Declarațiile ei de mulțumire și prietenie nu sunt suficiente, în timp ce românii bucovineni au fost trimiși, încă din primele zile, în linia I în luptele cu rușii, iar limba românească a fost scoasă din programele școlare, mostră clară de politică de ucrainizare, de deznaționalizare. Cu alte cuvinte, Ucraina nu ne este prietenă cu adevărat! În istoria sa nu a reușit să-și consume naționalismul, ceea ce încearcă astăzi nu numai față de ruși, ci și față de celelalte etnii din cuprinsul statului lor: români, polonezi, unguri, tătari, italieni, bulgari. Nu au avut niciodată un stat al lor. Încercările din 1917-1920 cu ajutor britanic și francez, respectiv în 1941-1943, cu ajutorul lui Hitler, au eșuat. Republica Sovietică Socialistă Ucraina a fost creația lui Lenin și Stalin, care i-au acordat și Bugeacul basarabean, iar Hrușciov - Crimeea.
Rusia, care ar putea câștiga războiul cu Ucraina, țările UE și SUA fiind „plictisite” de susținerea lui, ar fi o amenințare teribilă pentru noi. Mai ales dacă Trump va reveni în fruntea SUA, situație sinonimă cu retragerea sprijinului SUA față de Ucraina, chiar a NATO.
Jocul dublu al Ungariei, mai ales proputinist și anti-NATO, sensibil pro-UE, cu ambițiile ei de ocupare a Transilvaniei - este un alt pericol geopolitic pentru țara noastră. Cu atât mai mult cu cât după 1920 toate regimurile politice ce s-au perindat la Budapesta: horthyst, comunist de tip cominternist sau liberal a lui Kadár Janos, mai recent democrat european, inclusiv de tip Viktor Orbán au susținut în Transilvania o rețea de instituții și organizații ilegale revizioniste antiromânești, care s-au adaptat vremurilor prin acțiuni de la duritate extremă la diplomație vicleană. Din păcate, de multe ori statul român nu a luat măsurile corespunzătoare eradicării acestor filiere de veritabile coloane a cincia menite să submineze unitatea și liniștea României. Întotdeauna Ungaria și-a găsit aliații puternici ai zilei: Germania nazistă și URSS, dar și cercuri politice susținătoare în Italia mussoliniană, Marea Britanie, Austria. Momentele tragice din 1940 și 1989 stau mărturie pentru români, când în dezintegrarea noastră teritorială sau tendința spre așa ceva au avut Ungaria între actorii principali.
Serbia și Bulgaria de epocă modernă au fost, sunt și vor fi proruse. Dovadă greutatea cu care se impune și menține democrația de tip vest-european în aceste țări în care naționalismul tradițional domină opinia publică. Desigur și pe fondul gafelor făcute de diplomația vest-europeană și a SUA care le-a lezat sentimentul național. Vezi cazul Kossovo pentru sârbi și menținerea Bulgariei în afara Spațiului Schengen. Limba, religia, legăturile politico-diplomatice au fost hotărâtoare în acest sens. Limba slavă, religia ortodoxă, sprijinul material și diplomatic al „Mamei Rusia” în obținerea independenței Serbiei (1882) și Bulgariei (1908) nu pot fi uitate. Dacă Serbia a vizat întotdeauna întregul Banat până la Mureș, Bulgaria spera nu numai la Cadrilater (până în 1913-1918 locuit în ordine de turco-tătari și români în majoritate, puțini bulgari), ci chiar la întreaga Dobroge. Parcă, la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul celui de-al XX-lea, micile state din Balcani, în curs de modernizare și obținere a independenței de sub Imperiul Otoman, doreau să fie „mari”: Bulgaria Mare, Serbia Mare, Macedonia Mare. De aceeași boală s-a molipsit și Ungaria central europeană, care, după 1867, dorea să-și refacă regatul medieval, boicotându-și alianța cu Austria.
Mai rămânea Marea Neagră ca singura și stabila prietenă a neamului românesc. Ea a facilitat schimburi economice și culturale neîngrădite cu vestul european, fie și prin filieră turco-fanariotă. Astăzi nici ea nu mai contează, am mai spus-o, bogățiile subsolului ei: petrol și gaze naturale, din perimetrul continental ce ne revine, le-am cedat unor prieteni mai puternici, pentru a ne asigura liniștea Țării.
Firesc, astăzi geopolitica noastră se sprijină pe NATO și SUA. Ca de altfel întreaga Uniune Europeană. E bine să te uiți numai într-o direcție, când în jurul tău ai niște mai puțini amici sau amici de conjunctură? Cum ar trebui să acționeze diplomația noastră de astăzi învățând din bunele și greșelile diplomației române din secolul al XX-lea? Dar despre asta în articolul următor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.