La Bucureşti, PSD pregăteşte o alianţă a stângii, cu Pro România, ALDE şi PPU, pentru susţinerea primarului Gabriela Firea. În acest timp, liberalii fac taman pe dos. Nu-i destul că se tot răţoiesc la userişti, mai şi comandă sondaje în care, ce întâmplare!, Nicuşor Dan iese pe ultimul loc, după toţi candidaţii liberali posibili, chiar şi aceia care nu candidează! Aroganţa prosteşte şi poporul pătimeşte. * Candidata lui „dom’ profesor” la prezidenţiale, Ioana Bruynseels, anunţă că şi-a făcut partid. Deci soţul ei, bancherul american care i-a finanţat campania din toamnă, mai are bani destui, iar nevastă-sa a decis să-i toace tot în politica autohtonă, dar pe cont propriu. * E o modă. Şi Anamaria Prodan a decis să intre în arena politică. „Ce poate fi mai complicat decât în arena sportivă?”, şi-o fi spus ea. „Sexy impresara” va conduce ţara! Asta după ce, în urma unei profunde cugetări, va decide ce doctrină i se potriveşte mai bine. Probabil, fundaş dreapta. * Ioana Constantin, până mai ieri secretar de stat, din partea PMP, e singurul membru al fostului executiv care nu se va regăsi în echipa celui de al doilea guvern al PNL. Un sacrificiu necesar. „Ministra”, de care n-a auzit mai nimeni, a spălat obrazul guvernului despre care, acum, nu mai putem spune că e acelaşi. * Audierea miniştrilor din guvernul Ludovic al II-lea a fost un lung spectacol de prost gust. Doar patru din cei 16 miniştri audiaţi au trecut „examenul” Legislativului. Obişnuit să respecte, la sânge, democraţia parlamentară, premierul Orban a anunţat că nu va face nicio schimbare în echipa de care este cât se poate de mulţumit. Dar, ce ironie a sorţii, joi, după întâlnirea cu preşedintele Iohannis, de la vila Lac, s-a şi anunţat că, dacă pică ăsta, Guvernul Ludovic al III-lea va suferi totuşi unele schimbări de lot. De unde şi vorba că, în politică, nu spui niciodată „niciodată”. * Senatorul PNL Răducu Filipescu este urmărit penal pentru infracţiuni de corupţie, printre care abuz în serviciu şi deturnare de fonduri europene. Au şi liberalii baronii, pardon, faliţii lor. Cum să fii falit având trei vile într-un judeţ sărac, asta e altă discuţie. * Dacă tot vrea să se rebranduiască, PSD s-ar putea declara „Partidul altfel”. Un grup de parlamentari social-democraţi e pe cale să mai inventeze o categorie „specială” de pensionari. Cei care construiesc nave, lucrează cu vată minerală, polizează etc. s-ar putea pensiona la 55 de ani. Un lucru e clar, nouă, românilor, ne e atât de „dragă” munca, încât ar trebui inventată câte o pensie specială pentru fiecare dintre noi, că suferim mult. * La audierile din comisia parlamentară de specialitate, şeful Internelor, Marcel Vela, a dat de înţeles că parlamentarii făcuţi din pixul lui Dragnea nu mai au ce căuta în Legislativ, fiindcă „votează la comandă”. Aşa e când te prea obişnuieşti cu expresia: „Atenţie, comanda la mine”! Poate vine domnia sa să-i evacueze pe aleşi, cu mascaţii... * Şi când te gândeşti că, în aceeaşi zi, Ludovic Orban spune că nu-şi poate imagina un regim iliberal! Nu-l poate imagina, dar, la o adică, l-ar putea crea... Ludovice, chiar nu ştii ce Viktor începi să fii? * Tot la audierile din Parlament, ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a declarat că el ar fi mărit deja pensiile. Desigur, pesediştii nu l-au lăsat. Deci ei sunt de vină. Ciudat e însă că, întrebată pe acelaşi subiect, Violeta Alexandru, fostul şi viitorul titular de la Muncă, a dat-o din colţ în colţ. Păi, până să se lămurească între ei, doamnele şi domnii miniştri, în ceea ce priveşte mărirea pensiilor, ar putea să încerce cu alocaţiile? * Valentin Ceauşescu, pentru cei mai tineri fiul dictatorului, pretinde statutul de victimă a revoluţiei. „Mi-au ucis părinţii”, spune Ceauşescu jr. Doamne, unde am ajuns! Nu mai ştim cine au fost călăii şi care au fost victimele. Poate vrea şi Valentin o pensie specială şi, de ce nu?, să fie integrat într-una din asociaţiile victimelor revoluţiei. Democraţia e mult mai frumoasă când lupul şi oaia stau la aceeaşi masă. * Sperând, probabil, să mai domolească inflaţia, ministrul Florin Cîţu propune ca alocaţiile să nu se mai plătească în bani peşin, ci în vouchere. Ca-ntr-un tandem perfect, colega lui de la Muncă, Violeta Alexandru, vine şi argumentează că adeseori „alocaţiile sunt jucate la păcănele”. Perfect, rămâne de văzut ce se va putea cumpăra cu noile bonuri. Elevii au cerut ţigări, cafea, energizante... însă, se pare, ministrul ar fi respins ideea. Asta ar însemna să mărească prea mult valoarea cupoanelor. * Iar s-au sucit liberalii, nu mai închid PNDL-ul. Ar fi chiar păcat să o facă, tocmai acum când ministrul de resort, Ioan Ştefan-Grindă, abia ce a învăţat să silabisească corect: PE-NE-DE-LE! În plus, ar fi chiar nedrept, zic unii primari liberali. Gura lor nu trebuie să mănânce şi ea, că abia au ajuns la ciolan? * Că veni vorba de Grindă. După ce a trimis corpul de control la primăria din oraşul de reşedinţă, unde a luat-o în freză de la pesedişti, cu prilejul ultimelor alegeri, Ioan Ştefan ameninţă: „Toţi primarii care au băgat mâna în borcanul cu miere vor merge la DNA”. Chiar toţi, şi cei din PNL?! Să nu ne hazardăm. Şi, pe lângă asta, mai uşor cu ameninţările, domnilor miniştri. Aţi făcut deja spume la gură şi, în rest, nimic altceva. * Din comisii adunate, bune să vă dea pe spate. Niculae Bădălău, fosta tânără speranţă a lui Liviu Dragnea, către fostul său coleg de partid Ion Mocioalcă, azi la Pro România: „Du-te-n p... la mea. (...) Du-te, bă, dracului!”. Sigur, de la manele i se trage. Dar n-ai ce-i face, ăsta e nivelul. „Of, viaţa mea!” * Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a spus-o pe faţă: „Ungaria preia, în mod indirect, din atribuţiile statului român şi construieşte o identitate naţională pe un teritoriu (...) care depăşeşte graniţele de stat”. Tradus mai pe româneşte, fiindcă autorităţile noastră revendică România doar la sărbătorile oficiale, lăsând-o, în rest, de izbelişte, ţara vecină recucereşte Transilvania. Înainte să ne oţărâm, să-i înjurăm pe unguri şi să ne chemăm la arme, ar fi poate mai bine să ne întrebăm, cât se poate de serios: pe noi, românii, cine ne salvează? * Cât scandal pentru biata Irina Rimes! Draga de ea, face şi ea ce poate, pune umărul. Alţii, în frunte cu ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, nimic. De ziua lui Brâncuşi, casa de la Hobiţa a căzut grămadă, Ministerul n-a găsit 2.000 de euro să plătească asigurarea necesară pentru expunerea lucrării „Cuminţenia pământului” şi în muzeul Constantin Brâncuşi, tocmai inaugurat la Târgu Jiu, nu e expusă nicio lucrare a „marelui nostru sculptor”. Ar fi de plâns, dacă nu s-ar auzi şi curcile cum râd. * Primarul Iaşilor, Mihai Chirica, fost fruntaş al PSD, a bătut palma cu liderul liberalilor, Ludovic Orban, pentru o nouă candidatură, de această dată sub sigla PNL. Chirica, tatăl grijuliu care şi-a făcut fiul, de nici doi anişori, miliardar în terenuri şi case, are, se spune, în spate nişte propte groase din servicii. La cât de infiltrat pare PNL-ul, nu poate fi departe ziua în care îl vor recupera pe însuşi Liviu Dragnea. Desigur, asta cu condiţia să vină „ordin de sus”. * Până atunci, să mai notăm că şi Daniel Breaz, fostul ministru PSD de la Educaţie, vrea la liberali. Pe vremuri, PDL a avut un sezon al „porţilor deschise” la partid... şi istoria se repetă. * Şi ipocriza celor care ne conduc poate mai mult. Măcar aici ţintim infinitul. 15 primari PSD, din judeţul Cluj, s-au predat liberalilor. Dar nu îşi vor oficializa trădarea decât după alegeri. La noi poţi să stai şi cu curu'n două luntrii. Asta cu condiţia să te doară-n dos de... obraz. * PSD a decis. Azi, în ziua votului pentru învestirea noului guvern, senatorii şi deputaţii partidului vor fi la Parlament, dar nu vor intra în sala de plen. Cu alte cuvinte, PSD & Co. speră ca, nefăcând cvorum, guvernul Ludovic al II-lea să se întoarcă la preşedintele său. Dar până când poate Orban să tot bată la porţile parlamentului? Păi, până la Ludovic al XVIII-lea mai e şi, cât e Iohannis preşedinte, se mai poate. * Pare să fi venit momentul în care trebuie să ne facem griji. Fapt este că fostul, actualul şi viitorul premier par(e) tot mai dus cu pluta. Prim-ministrul l-a apostrofat pe deţinătorul portofoliului de la Agricultură, Adrian Oros, pentru îndrăzneala de a se fi lăudat pe reţelele de socializare că e printre puţinii miniştri care au primit aviz favorabil în comisiile parlamentare. După mintea lui Orban, Oros e cel care „ar trebui să îşi pună întrebări” în legătură cu votul din comisie, nu cei picaţi. Evident, el, Ludovic Orban, nici nu mai poate să conceapă că firesc ar fi să fie invers, doar şi-a atins maximul de competenţă. Într-o zi o să îl auzim spunând că nu mai răspunde nici în faţa Marii Adunări Naţionale. *

 

Chirca în provincie