În umbra războiului din Ucraina: acordul nuclear și dilema iraniană a Occidentului

Sursă foto: NCRI

Ioana Constantin-Bercean*

Acordul nuclear semnat în 2015 de statele P5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, China, Rusia și Germania) și Republica Islamică Iran a pus capăt unei perioade de negocieri întinsă pe 12 ani și a ameliorat instabilitatea regională cauzată de neliniștile provocate de ambițiile nucleare ale elitei politice din Teheran. În același timp a redus temerile și îngrijorările că Iranul ar putea deveni o putere nucleară și, prin urmare, un hegemon regional în Orientul Mijlociu. Însă consecința deciziei administrației Trump de a se retrage din acordul nuclear în mai 2018, a fost reducerea conformității față de prevederile JCPOA de către Iran și încetarea implementării Protocolului Adițional, instrument care oferea Agenției Internaționale a Energiei Atomice posibilitatea de a face verificări suplimentare care să poată controla utilizarea exclusiv în scopuri civile a materialelor nucleare și un aranjament special de monitorizare, menit să asigure AIEA continuitatea evaluării activităților nucleare iraniene.

Administrația Biden a anunțat public că este dispusă să revină la JCPOA numai dacă Iranul respectă pe deplin acordul mai întâi. Joe Biden a subliniat atât în timpul campaniei sale electorale, cât și mai târziu în calitate de președinte că „SUA ar reveni în acord ca punct de plecare pentru negocierile ulterioare”. În martie 2022, la un an de la reluarea negocierilor privind viitorul acordului, SUA au lăsat de înțeles că Washingtonul și Teheranul sunt la câteva zile distanță de parafarea unei înțelegeri, însă invazia Rusiei în Ucraina și insistența Teheranului privind scoaterea Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) de pe lista organizațiilor teroriste (FTO), au dus la blocarea negocierilor de la Viena.

Restabilirea conformității cu termenii prevăzuți în JCPOA ar bloca, în mod verificabil, parcursul Iranului către dezvoltarea armelor nucleare și ar stimula Teheranul să mențină un program nuclear exclusiv pașnic. De asemenea, ar restabili cel mai riguros regim de monitorizare care există pentru orice program nuclear. În prezent, AIEA are acces limitat la cele trei locații principale unde se presupune că Iranul ar desfășura activități nucleare în scop militar. Capacitatea AIEA de a intra în posesia unor date esențiale și de a reconstitui o imagine completă a programului nuclear al Iranului depinde, în mod cert, și de revigorarea JCPOA.

În acest context, Enrique Mora, coordonatorul Uniunii Europene al dosarului iranian, a vizitat recent Washingtonul și Teheranul, cu scopul de a reface puntea diplomatică necesară revenirii la negocierile de la Viena. De asemenea, Tamim bin Hamad Al Thani, șeicul Qatarului, s-a întâlnit cu președintele iranian Ebrahim Raisi și cu liderul Suprem Khamenei la Teheran, într-o vizită care a avut printre scopurile principale și găsirea unor soluții pentru ieșirea din actualul impas.

Aceste inițiative vin la câteva zile după raportul AIEA din 10 mai, care avertizează că Iranul a acumulat un stoc de 42 de kilograme de uraniu îmbogățit (HEU), cu o puritate de până la 60%. Pentru a avea un termen de comparație real, este interesant de știut că pentru bomba de la Hiroshima au fost folosite 60 de kilograme de HEU, îmbogățit aproximativ 80%.

Evoluția programului nuclear al Iranului după semnarea JCPOA. Sursă ISPI.

Mai mulți experți în neproliferare nucleară și susținători ai restabilirii acordului nuclear cu Iranul spun că administrația Biden ar trebui să își asume decizia scoaterii IRGC de pe lista FTO al Departamentului de Stat, chiar cu riscul de a fi criticat de republicanii sau lobbiștii israelieni care se opun vehement JCPOA, pentru a evita o criză nucleară iraniană mult mai gravă.

Elementul Rusia

Invazia Rusiei în Ucraina și răspunsul occidental au dus prețul petrolului la peste 110 de dolari pe baril. Iranul are a patra cea mai mare rezervă de petrol din lume, după Venezuela, Arabia Saudită și Canada, în timp ce Rusia este pe locul opt. Iranul are a doua cea mai mare rezervă de gaze naturale, după Rusia. Dacă JCPOA este restabilit, acordul va fi implementat pe parcursul a mai multor luni și va dura cel puțin două luni pentru ca petrolul iranian să ajungă pe piețe. Însă este puțin probabil, cel puțin în viitorul mediu, ca Iranul să furnizeze aceste resurse piețelor europene la asemenea nivel care să permită deconectarea UE de gazul și petrolul Moscovei. În ciuda sancțiunilor, Iranul exportă peste un milion de barili pe zi, în principal în China (prin țări precum Kuweit și Irak pentru a eluda sancțiunile) și este puțin probabil să defavorizeze Beijingul pentru Europa, mai ales după acordul economic semnat în 2021 între cele două state.

SUA și UE au impus Rusiei sancțiuni drastice după invazia în Ucraina. Pe 5 martie a. c. ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut Washingtonului să ofere „garanții scrise că actualul proces [de sancțiuni] lansat de SUA nu vor prejudicia în niciun fel dreptul nostru deplin la comerț liber, la cooperare economică și investițională și la cooperare militară și tehnică cu Iranul.” Dar odată ce a devenit clar că Moscova va fi din ce în ce mai izolată, chiar și Iranul a refuzat cooperarea cu oficialii de la Kremlin, chiar dacă Rusia este statul desemnat să depoziteze excesul de HEU al Iranului. De asemenea, Rusia este obligată de termenii JCPOA să reproiecteze instalația nucleară iraniană de la Fordow, și să o transforme dintr-un loc de îmbogățire într-un centru de cercetare pentru producerea de izotopi radioactivi stabili. În cele din urmă, Rusia va trebui să furnizeze combustibil nuclear pentru Reactorul de Cercetare de la Teheran și pentru reactorul nuclear civil de la Bushehr, urmând să preia combustibilul uzat. Unele derogări de sancțiuni au fost emise de SUA la sfârșitul lunii februarie, pentru a facilita discuțiile tehnice în pregătirea unui viitor acord.

În încercarea de a condiționa negocierile pentru JCPOA în funcție de evoluția războiului din Ucraina, Rusia s-a retras de la discuțiile de la Viena. SUA și aliații săi europeni s-au opus cererilor Moscovei, iar discuțiile au fost temporar suspendate. Această evoluție a fost întâmpinată cu prudență de către Teheran, iar ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahian, a vizitat în martie Moscova, în încercarea de a găsi posibile soluții. Vizita lui Abdollahian pare să fi adus unele rezultate pozitive, ministrul rus de externe, Sergei Lavrov, declarând că Kremlinul a primit „garanții scrise” din partea Washingtonului pentru cererile sale.

            Însă războiul din Ucraina a cristalizat și unele falii politice existente deja în Iran. Într-un discurs televizat în data de 1 martie, Liderul Suprem Ali Khamenei a acuzat SUA: „Prin amestecul în afacerile Ucrainei, creând revoluții colorate și răsturnând un guvern și punând altul la putere, SUA au târât Ucraina în această situație”. Principalul ziar de dreapta al Iranului, Kayhan, a publicat recent un editorial cu titlul: „Ucraina a sărit într-o fântână având încredere în frânghia americană putredă”.

Sursă foto: Kayhan.

            Actorii politici mai moderați care au fost marginalizați de consolidarea conservatoare a puterii au oferit o narațiune diferită. Fostul parlamentar Ali Motahari a scris pe Twitter după invazie că „Iranul trebuie să condamne invadarea Ucrainei de către Rusia pentru a-și demonstra independența. Să ne amintim mereu de separarea Georgiei, Azerbaidjanului și Armeniei de Iran de către Rusia și sprijinul sovietic pentru Saddam în atacul său asupra Iranului.” Pentru politicienii iranieni de orientare reformistă este evident că Iranul va pierde dacă va țese teorii ale conspirației care să justifice invazia ilegală a Rusiei în Ucraina.

Sursă: Twitter.

            Dilema occidentală: paradoxul descurajării nucleare în Orientul Mijlociu

            Niciodată nu a fost nevoie mai mult de un cadru regional de securitate în Orientul Mijlociu decât este astăzi. Evenimentele din ultimul deceniu – primăvara arabă din 2011, programul nuclear în expansiune al Iranului, războaie civile brutale în Yemen și Siria și activități teroriste persistente – au prelungit tensiunile între actorii regionali. Schimbările geopolitice, cum ar fi preluarea de către talibani a Afganistanului și absența cooperării între puterile globale în rezolvarea conflictelor regionale, au exacerbat și mai mult un mediu de securitate instabil. Toate acestea suprapuse peste situația din Ucraina și emergența Chinei ca superputere au creat deja dileme de securitate majore occidentului. Rezolvarea acestor dosare necesită timp, tact și mai ales decizii care pot chiar distruge unele cariere politice, însă neasumarea lor ar putea crea un efect de domino ale cărui efecte vor fi resimțite zeci de ani de acum înainte. Dacă ascendența Chinei sau războiul din Ucraina este, cel puțin deocamdată, dincolo de controlul sau de puterea de negociere a Occidentului, unele dosare, precum acordul nuclear cu Iranul sau reducerea proliferării nucleare, este la îndemâna factorilor decizionali. Obiectivele viitoare trebuie să fie și mai îndrăznețe și să urmărească eliminarea armelor de distrugere în masă și a potențialului pentru astfel de arme din regiunea Orientului Mijlociu.

            Acest lucru nu se va întâmpla, însă, fără angajamentul tuturor statelor din regiune în special a Iranului și Israelului. În plus, Iranul și SUA trebuie să restabilească conformitatea reciprocă cu acordul nuclear din 2015, care impune limite activităților nucleare ale Iranului în schimbul reducerii sancțiunilor. La rândul său, Israelul nu va renunța la capabilitățile sale nucleare, dar, la fel ca vecinii săi, își dorește un cadru de securitate regional constructiv. De-a lungul anilor, Israelul a adoptat o politică de opacitate nucleară, ceea ce înseamnă că a ales să nu recunoască public capacitățile sale de arme nucleare. Deși a susținut că nu va fi „primul care va introduce arme nucleare în Orientul Mijlociu”, statul deține aproximativ 90 de focoase nucleare.

            Adversitatea și retorica aprinsă dintre Tel Aviv și Teheran a fost, de-a lungul timpului, una dintre piedicile majore în calea diplomației nucleare dintre Occident și Iran. Așadar, misiunea oficialilor europeni care încearcă în această perioadă să reconstruiască dialogul nuclear între SUA și Iran, nu este una ușoară, iar piedicile vin atât dinspre Washington, cât și dinspre Teheran. Așa cum stau lucrurile acum, există două scenarii posibile.

În primul, dacă acordul nu va fi restabilit, SUA se vor întoarce cel mai probabil la strategia de presiune maximă a administrației Trump împreună cu țările occidentale și statele arabe din Golf. Acest lucru ar împinge Teheranul spre Rusia, dar mai ales aproape definitiv spre China. Iranul și-ar crește capacitatea programului său nuclear, inclusiv îmbogățirea uraniului la niveluri și la o calitate necesare pentru arme, ca protecție împotriva unui atac militar american sau israelian.

            În cel de-al doilea scenariu, ridicarea simultană și reciprocă a desemnărilor teroriste IRGC și Centcom (care a fost listat de Iran ca organizație teroristă, ca răspuns la gestul SUA față de IRGC) ar putea reduce tensiunile și ar ajuta la rezolvarea actualului blocaj. Preocupările din Israel și Golful Persic ar putea fi abordate prin discuții regionale. Cert este că forța al-Quds a Iranului – ramura de elită a gărzilor revoluționare – și Centcom au jucat un rol central în regiune. Fără cooperare, șansa rezolvării pașnice a crizelor regionale ar fi subminată critic.

            Desigur, dacă negocierile pentru restabilirea limitelor programului nuclear al Iranului vor avea succes, atenția se va îndrepta inevitabil și către rachetele balistice, pe care Teheranul se bazează pentru descurajare. Însă Iranul nu este singura țară din Orientul Mijlociu care deține astfel de capabilități care creează tensiuni pe măsură ce proliferarea nucleară se intensifică în întreaga regiune. Mulți experți spun că singura soluție durabilă implică discuții internaționale, dar și negocieri bilaterale, care să vizeze reducerea sau limitarea numărului de rachete balistice la nivelul întregii regiuni, pentru a crea o balanță rezonabilă a capabilităților militare.

Statistica rachetelor balistice din Orientul Mijlociu. Sursă: Arms Control Association

Iranul și Arabia Saudită au purtat deja o a cincea rundă de discuții directe la Bagdad. Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a ajuns la acorduri importante cu șeful de informații al Arabiei Saudite. Cooperarea și pacea dintre țările din Golf, în special Iran și Arabia Saudită, s-ar putea dovedi esențiale în soluționarea conflictelor lor prin procură în regiune, inclusiv în Yemen, Siria, Liban, Irak și Libia. Pacea durabilă, stabilitatea și securitatea din Golf și Orientul Mijlociu nu vor fi posibile fără un sistem de cooperare și securitate colectivă.

Pentru Uniunea Europeană restabilirea termenilor din JCPOA are o dublă semnificație: ridicarea sancțiunilor impuse Iranului ar facilita importul de resurse, fie el și unul limitat, ceea ce ar putea contribui la scurtarea perioadei de dependență europeană față de Rusia, dar acordul are și o semnificație imagologică, fiind considerat perla diplomației europene. Vizita lui Enrique Mora la Teheran a fost descrisă de Josep Borell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, drept „ultimul glonț” pentru a rezolva diferendele din negocierile de revigorare a JCPOA. În ceea ce privește administrația americană, președintele Biden însuși este și el sub presiune, deoarece revenirea la conformitatea prevederilor acordului a fost o promisiune electorală cheie a lui. Iar pasivitatea în ceea ce privește negocierile nucleare nu este privită cu ochi buni nici de cei care susțin revenirea în acord, dar nici de cei care critică JCPOA, aceștia din urmă considerând că ignorarea dosarului iranian va avea consecințe grave pe termen scurt și mediu. În plus, administrația Biden nu a livrat niciun succes extern important de la începutul mandatului – cu excepția implicării în susținerea Ucrainei – astfel încât orice succes obținut va fi primit cu entuziasm, mai ales dacă acesta va preveni o eventuală cursă a înarmărilor nucleare în anii următori. Însă rămâne deschisă întrebarea dacă președintele SUA este dispus să cheltuie suficient capital politic necesar revigorării JCPOA, în special cu puțin timp înainte de alegerile intermediare din această toamnă, și cu un an înainte de începutul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2024.

În ceea ce privește Iranul, acesta va trebui să decidă dacă poate trăi cu nivelul de angajament pe care SUA sunt dispuse să-l ofere. Pe de altă parte, Teheranul ține cont de faptul că a făcut progrese nucleare de când Washingtonul a părăsit unilateral acordul în 2018 și probabil că se va concentra asupra consecințelor mai ample ale colapsului diplomației nucleare.

*Ioana Constantin-Bercean este cercetător la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C: Brătianu” al Academiei Române