Adevărul s-ar putea să-i supere pe mulţi oameni, dar fără adevăr nu putem trăi. Adevărul despre Bechtel l-am mai spus de multe ori şi am să-l repet până va ajunge la mintea românului din urmă, obişnuit să înveţe numai din nenorociri, ţepe, păcăleli.

De câteva săptămâni, oameni politici, demnitari, mai ales membri ai Guvernului, nu contenesc să acuze şi să propună soluţii în cea mai păguboasă afacere în construcţia de autostrăzi cu firma americană Bechtel. Pentru a putea fi înţeles şi crezut am să refac pe scurt întreaga tărăşenie a Contractului cu firma Bechtel, care ne-a lăsat şi fără autostradă şi fără bani. Eram parlamentar în mandatul 2000-2004, când, în 2001, s-a pus pentru întâia oară problema revizuirii Programului prioritar de construcţie de autostrăzi din România. Ordonanţa guvernului, condus de PNCD-istul Radu Vasile, nr. 16/1999 privind aprobarea Programului prioritar de construcţie de autostrăzi, stabileşte împreună cu parteneri europeni, că prima autostradă, Coridorul Paneuropean IV, va traversa România de la Nădlac la Constanţa prin sudul ţării. Preşedintele Comisiei pentru industrie şi servicii din Camera Deputaţilor, UDMR-istul Antal István, introduce un amendament la Ordonanţa 16/1999, care în anexă prevedea şi construirea tronsonului Borş-Oradea-Cluj de 167 km, pentru a conecta autostrada cu infrastructura maghiară şi cu Coridorul III Paneuropean ce trece prin Budapesta şi Debrecen spre Polonia. La propunerea liberalului de Bihor, Cornel Popa, s-a format un grup de iniţiativă, din care am făcut parte şi eu, pentru a introduce în planul de priorităţi şi tronsonul Borş-Cluj, dar nu în locul şi nici în detrimentul autostrăzii din sudul ţării. Un grup de deputaţi din judeţele limitrofe, româneşti şi maghiare, am semnat în 2001, Declaraţia de la Oradea, Declaraţia de la Satu Mare, iar în legislatura 2001-2002, în plenul Camerei Deputaţilor, amendamentul a fost admis. După scurt timp, la cel de-al VII-lea Congres UDMR din 31 ianuarie - 2 februarie 2003, desfăşurat la Satu Mare, s-a produs însă lovitura de teatru. După ce este sensibilizat Romano Prodi, preşedintele UE, se aranjează o întâlnire între premierul român de atunci Adrian Năstase şi omologul său maghiar, Peter Meggessi, invitaţi la Congres, după care poziţia oficialităţilor române se schimbă cu 180o. În ciuda angajamentelor anterioare faţă de UE s-a renunţat complet la Coridorul IV din sudul ţării şi s-a trecut în ordinea de priorităţi autostrada prin Transilvania: Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Borş. Cum aţa îi trăgea mai mult pe cei doi premieri, nu fără interese politice, spre America lui Bush şi a lobbistului Bruce Jackson, concesionarea construcţiei s-a făcut, în regim de urgenţă către firma americană Bechtel, fără licitaţie publică. Ordonanţa 120/2003 a trebuit să facă o derogare de la art. 12 al unei alte Ordonanţe de Urgenţă, 60/2001, ca această nelegiuire să fie posibilă. În ingenuitatea mea politică, m-am bucurat iniţial de întâlnirea celor doi premieri social-democraţi, măcar Meggessi dublase salariul tuturor cadrelor didactice, spre admiraţia românilor, în timp ce bunele intenţii ale lui Adrian Năstase au fost zădărnicite de partidele de calamitate naţională care au urmat la putere, salariile cadrelor didactice şi medicilor rămânând până azi înjositor de mici, descurajante şi ruşinoase.

Am intervenit imediat cu o declaraţie politică în care acuzam maniera ilicită în care a fost concesionată, fără licitaţie publică, prin negociere directă cu firma americană Bechtel, construirea autostrăzii Braşov-Cluj-Borş. Proiectul denumit Autostrada Transilvania a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro, cu termen de execuţie cel mai târziu până în 2012. Ca bihorean, a trebuit să-mi reprim atunci sentimente de patriotism local şi să votez, alături de colegii mei de partid, nu împotriva construcţiei de autostrăzi, indiferent pe unde ar trece, ci a manierei ilicite şi oneroase în care s-au făcut negocierile şi contractul, încălcându-se programul de priorităţi şi legea licitaţiei publice. L-am rugat atunci pe Emil Boc, jurist, profesor universitar, parlamentar în opoziţie ca şi mine, să facem un proiect de lege a lobbi-ului în România, aşa cum funcţionează în multe ţări civilizate, prin care să disjungem clar tranzacţiile, recomandările, intervenţiile legitime de traficul de influenţă, dar nu s-a dovedit interesat. Timpul, din păcate, ne-a dat nouă dreptate. La scurt timp după semnarea Contractului cu Bechtel, preşedintele Băncii Mondiale, James D. Wolfenson, îngrijorat de impactul autostrăzii Braşov-Borş, i-a trimis o scrisoare lui Adrian Năstase, premierul de atunci, avertizându-l că s-ar putea să aibă probleme şi i-a promis sprijin pentru studii de impact asupra mediului, dar în mare pripă, fără studii temeinice de fezabilitate, lucrările au început. Adrian Năstase a avut apoi, într-adevăr, probleme, a pierdut alegerile prezidenţiale în favoarea lui Traian Băsescu, care a ştiut să-i empatizeze şi pe americani şi pe europeni, la un moment dat a sugerat chiar abandonarea Autostrăzii Transilvania, dar nu dintr-un impuls justiţiar, ci mai degrabă vendetar. Când avea nevoie de transilvăneni sau de UDMR, i-a lăsat pe cei de la Bechtel în plata Domnului, mai mult, când ne vizita câte un oficial european, cum s-a întâmplat cu cel francez, spunea că a venit să-şi ia tainul. Pe noi, cei de la PRM, aflaţi în permanentă opoziţie, nu ne băga nimeni în seamă, eram obstrucţionaţi, persecutaţi şi acuzaţi, prin diverse jocuri politice interne şi externe, de fals naţionalism, antiamericanism şi antieuropenism. Păcat că din motive pe care nu am acum spaţiul să le detaliez, PRM a devenit doar o stare de spirit, de care sunt pătrunşi, avem convingerea, toţi românii adevăraţi, patrioţi, modeşti, harnici, cinstiţi, indiferent de partidele din care fac parte. De aceea, mulţi colegi de partid, cu vocaţie politică şi angajament public, au căutat şi caută un partid care să-i reprezinte mai bine, fără să-i poată acuza nimeni, nici de trădare de partid, nici de traseism politic. Într-o declaraţie politică din 8 martie 2005, publicată a doua zi în Monitorul Oficial, în cel de-al doilea mandat, în timpul guvernării Tăriceanu, am atras din nou atenţia asupra manierei ilicite în care a fost concesionată autostrada, asupra costurilor astronomice, cu cel mai scump km de autostradă din lume, asupra condiţiilor de negociere defavorabile părţii române, şi nu puteam să-i prevăd decât un sfârşit sumbru, dezastruos. Ce n-aş fi dat să nu fi avut noi dreptate!

Am aflat de câteva zile de la ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, din actualul Guvern USL, că contractul cu firma Bechtel a fost reziliat şi în scurt timp va fi desecretizat. Până atunci, toată lumea se întreabă cum de a fost posibil ca timp de aproape 10 ani, de la semnarea contractului în 2004, din 415 km să se fi realizat numai 52 km, pentru care s-au achitat nu mai puţin de 1,4 miliarde euro, deci mai mult de jumătate din întreaga investiţie. În plus, statul român, spoliat, trebuie să plătească 37,2 milioane euro penalităţi şi alte cheltuieli de pază şi conservare a utilajelor ruginite de nelucrare. Adevărul însă nu moare niciodată, chiar dacă e îngropat, el poate fi desecretizat. Dar pe cine şi ce să desecretizezi când toate nelegiuirile s-au făcut pe faţă, la lumina zilei. Adevărul despre Bechtel pe care am încercat să-l dezvăluim se ascunde în acte, ordonanţe de urgenţă, hotărâri de guvern, contracte păguboase, vizibile cu ochiul liber. Vinovate de această escrocherie şi de infrastructura rutieră catastrofală a României sunt toate guvernele şi miniştrii de resort care s-au perindat la conducerea ţării, de la guvernele Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu la guvernului lui Victor Ponta de acum, care se străduieşte din răsputeri să repare o impardonabilă prostie românească. De vină sunt negociatorii, disputele şi interesele politice, incompetenţa, lipsa devotamentului public, pe alocuri, interesele personale, slugărnicia. Măcar dacă am învăţa din această enorm de păguboasă investiţie în infrastructura de transporturi din România să acordăm cui trebuie, cu un plus de maturitate şi educaţie politică, încrederea în oamenii care să ne reprezinte, dar până atunci poporul, mai ales cel fără de autostrăzi, cu profesori şi medici mizerabil trataţi, îşi are conducătorii pe care îi merită prin vot direct, secret şi liber exprimat.