Festivalul „Miron Pompiliu”, organizat de  Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei, a cărei conducere este compusă din profesorii Emanuel Coroiu și Romulus Fășie, director, respectiv director adjunct, a ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție, care a avut loc în sala mare de festivități a Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei.

Elevii Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei au omagiat, prin cântece și versuri, dansuri și momente umoristice, pe marele cărturar al Șteiului, poetul și folcloristul Miron Pompiliu. Sala mare de festivități a Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, al cărei referent este Marius Dușe, a fost gazda Festivalului „Miron Pompiliu”, patronul spiritual al instituției de învățământ șteiene, dar și al lăcașului de cultură. Echipa de proiect, formată din profesorii Emanuel Coroiu, Romulus Fășie, Felicia Țoța, responsabil proiecte pe școală, Angelica Miara, responsabil proiecte educative comnitare, Ileana Tomescu, bibliotecar, coordonator de proiect, Alexandra Sere, Alin Pașca, Cristian Bunta, Antonia Costache, Florina Creț, Maria Petruse, Alina Todor, a susținut și îndrumat, cu responsabilitate și profesionalism, tânara generație de elevi, prin care s-a dorit formarea competențelor și abilităților de comunicare, interrelaționare, promovarea și continuarea tradițiilor, a obiceiurilor, cunoșterea trecutului. Cei doi moderatori, elevii Lissandra Petra Fofiu și Rareș Bura, ambii din clasa a VIII-a C, au prezentat juriul acestui festival-concurs, alcătuit din ec. Marius Cioară, viceprimarul orașului Ștei, prof. Denisa Jurj, din partea Casei Corpului Didactic al județului Bihor, profesorii Emanuel Coroiu și Angelica Miara, doamna Andreea Berce, din partea Consiliului reprezentativ al părinților pe școală, Marius Dușe, referentul Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, după care au prezentat programul acestui deosebit eveniment. Au concurat două echipaje cu denumiri generice: „Bihorenii”, având în componență elevii Anton Raul, Ardelean Alexandra, Boc Cristian, Chinde Diana, Ciura Dragoș, Buna Darius, Culda Sarah, Maxim Iasmina, Nemeș Andrei, Popa Cristina, Tempeleu Mario, Tuduc Maia, Iștoc Nicholas, coordonați de prof. Sere Alexandra, și „Horea, Iancu și Miron”, alcătuit din elevii Brîndaș-Cosma Michael, Dobra Vlad, Hulber Elisa, Ienciu David, Jidoi Andres, Micula Raluca, Mone Maria, Țigan Sofia, Țoța Carina, Tuduce Yannis, coordonați de prof. Pașca Alin. Echipajele au concurat la cinci probe: Teoretică – evaluarea portofoliului care cuprinde date și informații reprezentative despre viața și opera poetului și folcloristului Miron Pompiliu; În lumea teatrului – scenete; Cântece sau dansuri populare românești; Creații lirice-recital; Proba surpriză – pregătită de prof. Bunta Cristian. În pauza dintre probele echipajelor, Grupul vocal al școlii, „Tinere mlădițe”, coordonat de prof. Costache Antonia, a încântat asistența cu cântecul „Dă, Doamne, bine pe lume”, iar elevii din clasa a IV-a A, coordonator prof. Țoța Felicia, a prezentat un magistral joc pe picior. Grația, bucuria, talentul s-au împletit într-un dinamic dans modern, prezentat de elevii clasei a IV-a B, pregătiți de prof. Todor Alina. Din lada de zestre a dansului și cântecului popular din Bihor, elevii clasei a IV-a C, coordonați de prof. Petruse Maria, au invitat publicul spectator să descopere frumusețea și autenticitatea tradițiilor noastre. Coordonați de prof. Creț Florina, elevii din clasa a IV-a D au pregătit o parodie intitulată „Din lumea poveștilor lui Creangă”. Festivitatea de premiere a fost oficiată de prof. Emanuel Coroiu, Romulus Fășie și Angelica Miara, unde s-a acordat „Diploma Festivalului Miron Pompiliu”. Sponsorul acestui deosebit eveniment derulat la poalele Munților Apuseni a fost SC Rodupan SRL, care produce pe lângă delicioasele plăcinte tradiționale din zona Șteiului (umplute cu brânză, verdețuri, mere, cartofi, dovleac etc.) și cozonaci, chec și alte produse de patiserie, iar elevii școlii șteiene sunt cei mai răsfățați datorită chioșcului din incintă, care este luat cu asalt în fiecare pauză.