Vremea splendidă de primăvară a făcut ca duminică defileul Crişului Repede să fie plin de turişti. Atât pe partea căii ferate, cât şi prin pădure, sute de familii cu copii, tineri, vârstnici, cu câini sau fără, se plimbau şi admirau frumuseţile naturii. La întoarcere, mulţi ieşeau, însă, din defileu cu buchete de ghiocei. Poate nu ştiau că această floare este ocrotită de lege, mai ales în zona de rezervaţie naturală. Pedeapsa poate fi de... până la un an de închisoare.

 

După un mit, „Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, fiecare creaţie a Sa a beneficiat de culoare. Deoarece zăpada este pretutindeni, a lăsat-o să-şi caute singură culoarea. Prima dată s-a rugat de iarbă să-i dea din verdele ei frumos, însă a fost refuzată. Apoi a luat la rând toate florile pământului, cerând un strop de culoare de la trandafirul roşu, de la viorea, râvnind chiar la galbenul florii-soarelui, dar niciuna nu a vrut. Tristă şi amărâtă, zăpada şi-a povestit necazul ghiocelului. Înduioşat de soarta zăpezii, acesta i-a spus că va împărţi bucuros cu ea albul său dacă va dori. Omătul a primit cu bucurie darul ghiocelului. De atunci, zăpada poartă veşmântul alb şi, drept recunoştinţă, îl lasă să-şi facă apariţia primăvara din mantia sa friguroasă”.

Ghiocelul, floarea ce vesteşte primăvara, este originar din Europa şi Asia, răsărind din pământul înzăpezit când iarna se lasă gonită departe. Numele său ştiinţific este Galanthus şi înseamnă „flori albe ca laptele”. Minunatele plante primăvăratice au câte două sau trei frunze lungi şi subţiri de culoare verde, iar florile albe ce apar din bulb emană o mireasmă de prospeţime. Ghioceii răsar de multe ori înainte de topirea zăpezii şi rezistă foarte bine la temperaturile scăzute, lucru inexplicabil chiar şi pentru oamenii de ştiinţă. Interesant de menţionat este şi faptul că animalele sălbatice evită să transforme ghiocelul în hrana lor.

Există mai mult de 100 de specii şi de varietăţi de ghiocei, deosebindu-se fiecare prin textură şi culoare (diverse combinaţii între verde şi alb).

Realitatea este că, din cauza culesului excesiv, ghioceii au început să dispară. Sunt țări din Europa unde ghioceii sălbatici au devenit specie „aproape amenințată”, „vulnerabilă” sau chiar „pe cale de dispariție”, prin urmare culesul şi comerțul cu ei este interzis.

„Cum anume îi punem în pericol?”, este o întrebare pe care mi-au adresat-o mai multe persoane, supărate desigur, cărora am avut curajul să le atrag atenţia să nu mai rupă aceste flori minunate.

„Dacă rupem tulpina cu floare, planta nu mai produce semințe. Fără semințe, nu se mai reproduce. Mai mult, planta mutilată ar putea rămâne cu mai puțini nutrienți în bulb și, astfel, cu mai puține șanse de supraviețuire la anul. Imaginează-ți că facem asta cu hectare întregi, anual”, îmi explica un biolog.

Nu am vrea ca ghioceii să ajungă specie vulnerabilă sau dispărută și la noi, nu? Și același lucru se întâmplă și cu alte plante din flora spontană – brândușele, bujorii, nuferii. Sau poate unii dintre noi chiar asta doresc?

Ioan HASAS