Pentru obștea ortodoxă din Sânmartin de Beiuș (comuna Pocola), ziua de 12 iulie 2020 va rămâne în memoria colectivă datorită slujbei arhierești de târnosire a vechii biserici a satului, cea ridicată din lemn, în anul 1885.

După cum arăta părintele Valer-Radu Staniș, parohul locului, această biserică a fost ridicată pe locul alteia mai vechi, despre care, într-un document din 1725, se consemnează că era din lemn și acoperită cu paie. După ce lăcașul de cult atestat documentar încă din secolul XVIII a fost mistuit de un incendiu, sătenii au ctitorit actuala biserică de lemn, lucrările fiind finalizate, după cum spuneam, în anul 1885. Intrată într-un evident proces de degradare, biserica veche din Sânmartin necesita o urgentă intervenție, lucrările de renovare începând în 2015 și fiind terminate în acest an. Principalele reparații au constat în consolidarea structurii de rezistență, înlocuirea tălpii de lemn a bisericii și realizarea unei fundații, care a dus la înălțarea cu jumătate de metru a sfântului lăcaș.

Târnosirea lăcașului de cult a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în fruntea unui sobor de preoți ortodocși, printre care părintele Marian-Vasile Popa, protopopul ortodox al Beiușului, Seghiștei și Șteiului și pr. Valer-Radu Staniș, parohul locului.

La eveniment au participat, respectând regulile de distanțare socială, enoriașii din parohia Sânmartin, dar și câțiva invitați, printre care deputatul Gheorghe Bogdan, consiliera județeană Stela Babău, Ioan Mașcaș, primarul comunei Pocola, și viceprimarul Vasile Birta.

După sfințirea vechii biserici de lemn, participanții la eveniment s-au deplasat la noul lăcaș de cult al satului, aflat în apropiere, unde Preasfințitul Părinte Sofronie a săvârșit liturghia arhierească. Cu acest prilej, părintelui paroh Valer-Radu Staniș i-a fost acordat rangul bisericesc onorific de iconom stavrofor. Acesta a mulțumit Preasfinției Sale Sofronie și tuturor celor care s-au implicat în ducerea la bun sfârșit a lucrărilor de renovare a bisericii: „Se cuvine să mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această zi minunată, pentru noi, cei din parohia Sânmartin de Beiuș, o comunitate mică numeric, dar cred că o comunitate bogată din punct de vedere spiritual, duhovnicesc, o comunitate care, după cum mărturisește și o cronică din 1752, ce se află la Episcopia Aradului, «în Sânmartin de Beiuș sunt credincioși de rit grec neuniți», deci, o comunitate închegată, am putea spune, din punct de vedere spiritual, crescută în spiritul ortodox creștin.

De aceea, eu vreau să mulțumesc, în primul rând, Preasfințitului – pentru că a căutat și a cercetat această mică obște, pentru prezența Preasfinției Sale în mijlocul nostru, pentru frumosul cuvânt de învățătură, pentru gândurile cele bune, pentru faptul că, iată, de astăzi, parohia noastră s-a îmbogățit duhovnicește, având încă trei hramuri, pe care, începând din acest an, le vom prăznui și tuturor celor care ați contribuit, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere fizic, care ați trudit la reconsolidarea acestei vechi bisericuțe.”

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a rânduit pentru vechea biserică a satului Sânmartin de Beiuș încă trei hramuri, celui deținut deja – „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – fiindu-i adăugate „Sfântul Martin din Tours”, „Sfântul Martin Mărturisitorul” și „Sfântul Sofronie din Essex”: „Satul fiind Sânmartin și, după cum am înțeles că se păstrează încă în memoria satului trecerea pe aici a Sfântului Martin, despre care se știe că a fost general în armata romană și unii dintre săteni spun că pe timpul lui Traian; nu, el pe timpul Sfântului Constantin cel Mare a trăit. El s-a născut în 317, după Edictul de la Milano din 313, dat de împăratul Constantin, prin care creștinismul devenea religie acceptată în Imperiul roman.”

Pe de altă parte, cuvântul de învățătură rostit de arhiereul orădean a fost, deopotrivă, o impecabilă lecție de istorie – dovadă a vastei culturi a vorbitorului – și o emoționantă pledoarie pentru reîntoarcerea la morala creștină, la valorile duhovnicești ale Ortodoxiei noastre multimilenare: „Cu toate că diavolul lucrează și-n vremurile noastre și caută să-l desfigureze pe om, Dumnezeu caută să-l vindece și vindecarea se produce în Biserică. Numai că oamenilor le este mai comod fără Dumnezeu în mijlocul lor și, de aceea, atunci când Dumnezeu este incomod, oamenii, din comoditatea lor – stupidă, pentru că nu-i poate vindeca de moarte decât Dumnezeu care s-a făcut om, Domnul nostru Iisus Hristos – pentru că le place să fie comozi și să nu aibă prea mari probleme și dureri de cap, îi cer lui Dumnezeu să plece din mijlocul lor. Este și ceea ce vedem și-n zilele noastre prin prigoana cultă și amară declanșată împotriva Bisericii, mai ales în țara noastră, care a avut foarte mult de câștigat de pe urma Bisericii!

Dacă nu exista Biserica ortodoxă, Transilvania, astăzi, nu era în România! Dacă nu exista Biserica ortodoxă română, noi, astăzi, nu am fi vorbit românește pe aceste meleaguri și nici nu ne-am fi închinat după legea strămoșilor! Dar, într-adevăr, din necunoașterea istoriei, din ignoranță, din prostie, din răutate, putem să dăm vina, pentru orice, pe Biserică, care, însă, ne-a făcut atât de mult bine! Și, loviturile acestea vin și dinăuntru, vin și din afară, pentru că duhurile necurate nu pot să iubească lucrarea Bisericii! Însă sigur că noi avem o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu și față de memoria înaintașilor, pentru a apăra tot tezaurul primit și pentru a duce mai departe moștenirea de la înaintași, dacă vrem ca și peste o sută de ani Transilvania să facă parte din România, și aici să se vorbească românește, și să mai existe biserici ortodoxe!

Poate că vi se par aceste cuvinte prea dure și prea aspre, dar ele sunt foarte adevărate, deoarece dacă, acum o sută de ani, lumea și autoritățile s-ar fi comportat cu Biserica așa cum se întâmplă în zilele noastre, să știți că Unirea n-ar fi durat nici zece ani și s-ar fi făcut praf și pulbere! Numai că oamenii de atunci au fost înțelepți, au avut conștiință, au fost patrioți și au știut că Biserica trebuie apărată, fie și numai pentru că a făcut atât de multe pentru acest popor și, mai ales, pentru noi, cei din provinciile dezrobite, care, apoi, ne-am unit cu Vechiul Regat al României, unde Biserica trecuse deja prin experiențe nefaste.  Răspunsul nostru la toate aceste răutăți este și ceea ce am făcut noi astăzi: am sfințit un nou altar într-o veche biserică, o biserică ridicată, de înaintașii noștri, din lemn, pentru că n-au avut voie să construiască biserici de zid în timpul Imperiului Habsburgic și, de abia după 1784, după Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, împăratul a înțeles că nu poate să fie batjocorită comunitatea românească ortodoxă, la nesfârșit, în Transilvania și a dat voie înaintașilor noștri să-și construiască și biserici de zid.

Poporul român are mare nevoie de Biserică! Are mai mare nevoie de Biserică acum decât oricând în cursul istoriei sale! De aceea construim biserici în continuare, de aceea ne va ajuta Dumnezeu anul acesta să ajungem și la sfințirea catedralei noi de la Oradea, gândită de înaintașii noștri acum o sută de ani ca să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru că a eliberat Bihorul de sub stăpânire străină și înaintașii noștri au putut să intre în România și să-și manifeste cu fermitate credința sfântă ortodoxă”.