Descoperirea unei cetăţi de pământ e, fără îndoială, o realizare ştiinţifică remarcabilă, cu atât mai mult cu cât introducerea ei în circuitul cultural a deschis noi teme de cercetare în istoria locală a Bihorului. E vorba de cetatea de pământ de la Almaşu Mic, o fortificaţie ce pare a fi de tip „pinten barat”, cu şanţ şi val de apărare şi cu terase fortificate.

Urmele cetăţii s-au păstrat destul de bine, pentru că nimeni nu ştia că în Pădurea Ţâclu, lângă satul Almaşu Mic, există o fortificaţie medievală timpurie, astfel că locul a rămas relativ intact. O posibilă explicaţie a misterului care învăluie cetatea ar putea fi faptul că, în localitatea amintită, atestată documentar la 1291-1294, a existat o discontinuitate de locuire. Informaţia despre existenţa cetăţii s-a pierdut în negura vremurilor, astfel că, la începutul sec. al XXI-lea, locul a trebuit recompus printr-un exerciţiu de imaginaţie.

Povestea descoperirii a început în luna martie a anului 1978, când, împreună cu Ştefan Ciadi, Constantin Farcaş şi fraţii Iuliu şi Dinu Gurbai, din Almaşu Mic, am străbătut dealurile deosebit de pitoreşti din apropierea satului. Lipsa vegetaţiei permitea o bună vizibilitate într-un spaţiu aproape sălbatic, acoperit de păduri. Scopul era acela de a identifica, de pe înălţimile care mărginesc satul Şuşturogiu, locul în care se află cetatea dacică din localitatea respectivă, (semnalată de Sever Dumitraşcu, la începutul anilor ’70 ai secolului trecut - n.n.), cetate despre care profesorul Olimpiu Mircea Arion vorbise la ora de istorie, la Şcoala generală din Sârbi, unde eram elev. La întoarcere am trecut prin Pădurea Ţâclu, iar acolo am observat valul de pământ şi şanţul, care semănau cu o tranşee. În anul următor, în perioada vacanţei de vară, am făcut o vizită în pădurea de lângă Almaşu Mic, de unul singur, dar nu am reuşit să dezleg misterul valului de pământ din pădure.

Ceea ce nu am realizat la vârsta de 14 ani am reuşit să fac mai târziu, la maturitate. Ca doctorand, sub coordonarea profesorului Viorel Faur, aveam nevoie de minim cinci articole ştiinţifice publicate, pentru a putea susţine teza de doctorat. Deşi nu avea nicio legătură cu tema la care lucram, respectiv „Istoria învăţământului românesc din Bihor la începutul sec. al XX-lea (1900-1918)”, am luat în calcul o eventuală dezlegare a misterului din Pădurea Ţâclu. După o prealabilă documentare, am organizat o ieşire în teren, în 20 iunie 2010, fiind însoţit de doi localnici, proprietari ai unei parcele de pădure, în zona respectivă: prietenul din copilărie Gelu Pantiş, la momentul respectiv poliţist la Postul de Poliţie TF din Episcopia Bihor, şi tatăl lui, Nicolae Pantiş. Am cercetat terenul şi, după o analiză a reperelor existente, am ajuns la concluzia că în Pădurea Ţâclu există urme care indică o cetate de pământ.

La 4 septembrie 2010 am cercetat locul împreună cu Doru Marta, arheolog la Muzeului Ţării Crişurilor. Directorul muzeului, Aurel Chiriac, ne-a permis să ieşim pe teren cu detectorul de metale aflat în dotarea instituţiei, după ce, în prealabil, am obţinut permisiunea de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, cererea fiind aprobată de comisarul şef de poliţie Iosif Mante. Detectorul a semnalat existenţa unor piese din metal în sol, în interiorul fortificaţiei, în mai multe puncte. Am lăsat solul neatins, în ideea că e mai bine ca locul să fie cercetat sistematic, iar obiectele să fie înregistrate in situ. La periegheză am găsit, la nivelul solului, un fragment ceramic (o buză de vas) pe care arheologul Ioan Crişan şi prof. univ. dr. Viorel Faur l-au datat ca fiind din Evul Mediu Timpuriu.

Semnalul privind existenţa cetăţii de pământ a apărut în nr. XL al revistei Crisia, publicaţia ştiinţifică editată anual de Muzeul Ţării Crişurilor. E vorba de articolul „Cetatea de pământ de la Almaşu Mic (comuna Sârbi, judeţul Bihor). Precizări privind descoperirea unei fortificaţii de tip pinten barat, necunoscută până acum în literatura de specialitate”, autor Nicolae Nistoroiu.. Vestea despre descoperire a fost preluată şi transmisă mai întâi de Eugenia Paşca, corespondentul Agenţiei Naţionale de Presă „Agerpres”, imediat după apariţia revistei muzeului, la sfârşitul anului 2010. Articole despre cetatea de pământ de la Almaşu Mic au apărut apoi în publicaţiile Adevărul de seară (Georgiana Anghel), Historia (Georgiana Anghel), Jurnal Bihorean (Crina Dobocan) şi Crişana (Daniel Man).

Proiectul a rămas în aşteptare mai mulţi ani, timp în care am făcut mai multe vizite la cetatea de pământ, însoţit de poliţistul Gelu Pantiş sau de Bogdan Popa, un nepot din Oradea, pentru a mă asigura că fortificaţia nu are parte de vizitatori nepoftiţi. Aproape de fiecare dată am adunat fragmente ceramice de la suprafaţa solului, scoase de cârtiţe sau răscolite de mistreţi. În primăvara anului 2015 am găsit semne că locul a fost vizitat de căutătorii de comori, respectiv o groapă mai mare, de circa un metru în diametru şi 50 cm adâncime, şi o groapă mai mică, al cărei diamentru era de 25 cm, iar adâncimea, de cca. 30 cm. Locul nu era înscris în Repertoriul Arheologic Naţional (RAN), astfel că fapta nu exista, iar hoţii de artefacte erau negustori cinstiţi.

După mai multe discuţii cu Lucian Silaghi, şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, instituţia a luat decizia de a se implica în înscrierea cetăţii de pământ de la Almaşu Mic în lista siturilor arheologice. Astfel, la 31 mai 2017 am ieşit pe teren cu Marinel Roşu, arheologul specialist al Direcţiei, care a constatat că cetatea există, a făcut fotografii şi chiar a găsit un fragment ceramic fixat în vârful unui muşuroi de cârtiţă. O nouă ieşire a fost făcută în 19 octombrie 2017, de Lucian Silaghi şi Marinel Roşu, pe care i-am însoţit în calitatea de cercetător care a semnalat existenţa sitului arheologic. Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor a găsit, la nivelul solului, mai multe fragmente ceramice, printre care şi o buză de vas foarte bine păstrată. Acolo, în Pădurea Ţâclu, s-a luat decizia ca în cetate să se facă săpături arheologice, necesare pentru înscrierea fortificaţiei în RAN, iar arheologul la care s-au gândit cei doi funcţionari culturali, pentru a presta acest serviciu, a fost Florin Sfrengeu, directorul Departamentului de Istorie al Universităţii din Oradea.

Locul a fost cercetat, la sfârşitul lunii octombrie 2017, de Marinel Roşu, Florin Sfrengeu şi de doi studenţi. Săpături propriu-zise s-au făcut în perioada 16 – 21 iulie 2018, fiind coordonate de profesorii Florin Sfrengeu şi Laura Ardelean, la ele participând 12 studenţi de la Departamentului de Istorie al Universităţii din Oradea, aflaţi în practică. Transportul până la Almaşu Mic şi înapoi a fost făcut, timp de cinci zile, cu microbuzele Universităţii. Am vizitat şantierul arheologic, împreună cu Gelu Pantiş, în data de 17 iulie, ocazie cu care am realizat un reportaj ce a fost difuzat la principalul Telejurnal al TVR, respectiv, la ora 20.00. Până în acel moment, arheologii au trasat o secţiune lungă de 22 de metri şi lată de 1,5 metri (S1), care cuprindea şanţul şi valul de apărare al cetăţii de pământ, şi intenţionau să deschidă o casetă în incinta fortificaţiei (S2).

A doua zi, Lucian Silaghi a propus să mergem pe şantierul arheologic din Almaşu Mic împreună cu doi detectorişti autorizaţi, pentru a identifica şi recupera obiectele din metal existente în sol. De fapt, despre acest lucru s-a vorbit şi la ieşirea pe teren din 19 octombrie 2017. Detectoriştii convocaţi de şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor au fost Alin Popa şi Cosmin Pascu, iar deplasarea a avut loc în data de 19 iulie 2018. În momentul în care noi am ajuns acolo, cea mai mare parte a grupului de arheologi lucra la adâncirea secţiunii care tăia şanţul şi valul de pământ (S1). O altă secţiune a fost deschisă în interiorul fortificaţiei (S2), de unde au fost scoase fragmente ceramice. Detectoriştii au început căutările în zona ultimei secţiuni, apoi au înaintat spre partea din fortificaţie opusă valului de pământ. Ei au fost supravegheţi permanent atât de mine, cât şi de şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, Lucian Silaghi.

La un moment dat, Cosmin Pascu a anunţat că a găsit o monedă de argint şi, în secunda următoare, a apărut şi a doua monedă. Lui i s-a alăturat şi cel de-al doilea detectorist, iar momentul a fost filmat şi a constituit ambianţa de deschidere pentru reportajul pe care l-am realizat în exclusivitate pentru principalul Telejurnal al TVR. După descoperire s-a creat rumoare printre studenţii practicanţi, care au abandonat cazmalele şi s-au adunat acolo. Pentru ca să nu se instaleze dezordinea, am anunţat că arheologul Florin Sfrengeu se ocupă de cercetarea locului, iar el a fixat un perimetru de protecţie şi a trasat o casetă (S3). Recuperarea monedelor s-a dovedit a fi o muncă anevoioasă, pentru că erau împrăştiate peste tot. De mare ajutor au fost detectoriştii, care au folosit aparatele pentru localizarea metalului.

Deşi începuse să plouă, activitatea de colectare a monedelor a continuat fără întrerupere, arheologul Florin Sfrengeu realizând, în cadrul cercetării, mai multe fotografii şi filmări. Lucian Silaghi a fost cel care a datat pe loc monedele mai mari şi mai numeroase, folosind aplicaţia de căutare pe telefonul mobil. A afirmat, pe baza documentării, că e vorba de denari din Slavonia, de foarte bună calitate, care au circulat între anii 1255 - 1325. Denarii au fost emişi de banii (regii) slavoni, o monetărie fiind la Zagreb. În total, în zilele de 19, 20 şi 21 iulie, au fost adunate 121 de monede de argint. Florin Sfrengeu a identificat în secţiune o groapă în care probabil că a fost depus un adevărat tezaur, compus din mii sau zeci de mii de monede. Potrivit profesorului arheolog, cei care au recuperat sau au găsit tezaurul, în graba lor, au împrăştiat o mică parte din monede pe marginea gropii.

După ce studenţii au încheiat ziua de practică (limitată la maxim şase ore) şi au plecat, m-am deplasat cu detectoristul Cosmin Pascu în partea opusă a fortificaţiei, în apropierea secţiunii din valul de pământ (S1). În scurt timp, din pământ a fost scos un inel de argint, dar şi fragmente de brăţări şi cercei. Echipa care a rămas în Pădurea Ţâclu s-a grupat acolo, iar arheologul coordonator a trasat o nouă secţiune (S4). Cu ajutorul celor doi detectorişti au mai fost scoase la lumină încă trei inele de argint şi alte fragmente de podoabe. Alte piese din metal (fier) scoase din pământ în ziua respectivă au fost: un cuţit, un fragment de coasă, vârfuri de săgeată şi alte câteva obiecte care nu au putut fi identificate la faţa locului. Peste două zile (sâmbătă, 21 iulie) am urcat din nou în Pădurea Ţâclu, într-o formaţie restrânsă, cu arheologul coordonator, detectoriştii şi unul dintre studenţi. În secţiunea S4, sub nivelul săpăturii anterioare, a mai fost găsit un inel de argint, dar şi un alt fragment de cercel.

În 28 iulie 2018, la cetatea din Almaşu Mic s-a deplasat topograful Adrian Iosif Gal, însoţit de un asistent, pentru realizarea măsurătorilor topografice. L-am însoţit, împreună cu Florin Sfrengeu, care a venit cu unul dintre studenţi. În timp ce topografii lucrau cu aparatele conectate la sistemul GPS, împreună cu arheologul am făcut o ceretare a spaţiului exterior şi am avansat ideea că zona fortificată ar putea fi mult mai amplă. Ar mai fi de adăugat că am predat o parte din fragmentele ceramice, găsite de-a lungul anilor în incinta cetăţii, la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor (arheolog specialist Marinel Roşu), iar o altă parte arheologului coordonator Florin Sfrengeu. Factura pentru realizarea schiţei topografice a cetăţii de pământ de la Almaşu Mic a fost achitată de omul de afaceri Alexandru Pop, fiu al satului Sârbi.

Închei prin a aduce mulţumiri următorilor colaboratori: Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, pentru că m-a spijinit să semnalez în revista muzeului existenţa fortificaţiei din Almaşu Mic; Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, şi Marinel Roşu, arheolog specialist, pentru contribuţia la punerea în valoare a cetăţii de pământ; Florin Sfrengeu, directorul Departamentului pentru Istorie al Universităţii din Oradea, pentru că a coordonat săpăturile din Pădurea Ţâclu; Alin Popa şi Cosmin Pascu, detectorişti autorizaţi, pentru că au avut un rol important în scoaterea la lumină a pieselor din metal aflate în incinta fortificaţiei, cu toate că nu sunt de acord cu activitatea pe care ei o desfăşoară; Olimpia Mureşan, restaurator la Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, pentru modul profesionist în care a restaurat piesele de argint găsite în cetatea de pământ de la Almaşu Mic.

Nicolae NISTOROIU