Un moment cu semnificații deosebite pentru comunitatea științifică bihoreană s-a consumat vineri, 26 februarie: la inițiativa cercetătorului și bancherului Ioan Degău, Consiliul Local i-a acordat reputatului istoric și universitar orădean Viorel Faur titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Beiuș.

După cum preciza primarul Gabriel Popa, în referatul de aprobare la „proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare domnului profesor universitar emerit dr. Viorel Faur”, acesta este un „semn de prețuire și recunoștință pentru numeroasele opere în care a scris despre Beiuș, făcând cunoscut municipiul nostru, pentru întreaga sa activitate științifică, pentru cunoașterea istoriei Țării Beiușului și a Bihorului și pentru devotamentul cu care promovează valorile culturii și civilizației neamului nostru”. La eveniment, octogenarul istoric orădean a fost însoțit de fiul său Antonio Faur, de asemenea profesor universitar și istoric, precum și de beiușenii Ioan Degău și Dan Ispas.

Născut la 3 martie 1941, în satul Dumbrăvani, din comuna Buntești, Viorel Faur a intrat pentru prima oară în contact cu urbea de pe Crișul Negru în anul 1954, când a devenit elev vulcanist, fiind admis la renumitul liceu beiușean. Între 1960-1965, a urmat Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde a pătruns tainele muzei Clio sub îndrumarea unor nume de prestigiu ale istoriografiei românești, precum Constantin Daicoviciu, Mihail Macrea David Prodan, Ștefan Pascu sau Camil Mureșanu.

Revine în Depresiunea Beiușului, unde va profesa la școala din Ghighișeni până în 1968, când devine membru al colectivului de cercetare de la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Pe lângă activitatea de cercetare și publicistică, Viorel Faur își continuă pregătirea profesională, obținând titlul de doctor în istorie, Alma Mater fiind, și de această dată, Universitatea „Babeș-Bolyai”. Teza de doctorat, susținută la 28 februarie 1980 și intitulată „Cultura românilor din Crișana (1849-1918)”, evidențiază unul dintre domeniile predilecte ale renumitului istoric orădean.

Revoluția din Decembrie i-a permis lui Viorel Faur, fiul unui fost deținut politic, să-și diversifice activitatea în slujba cetății, acesta numărându-se printre senatorii primului parlament românesc postcomunist. În plus, odată cu înființarea Universității din Oradea, Viorel Faur s-a remarcat printr-o prodigioasă carieră universitară, formând o nouă generație de istorici, printre aceștia numărându-se și cei 23 de cercetători care l-au avut coordonator al tezelor de doctorat.

Privind retrospectiv, opera științifică a lui Viorel Faur este pe cât de valoroasă, pe atât de consistentă, sub semnătura acestuia apărând douăzeci de volume cu autor unic, alte patru elaborate în colaborare și peste 360 de studii și articole. Viorel Faur este, totodată, coautor la șase volume colective și editor al lucrării memorialistice „Zile trăite”, a episcopului Roman Ciorogariu. Un demers editorial important, de astă dată legat de urbea de pe Crișul Negru, este coordonarea, alături de cercetătorul Ioan Degău, a celui de-al cincilea volum al monografiei „Beiușul și lumea lui”, volum dedicat luptei pentru Marea Unire și publicat în Anul Centenarului.

Pentru înțelegerea dimensiunii activității istoricului bihorean Viorel Faur trebuie menționate înființarea de organizații – Fundația Culturală „Cele trei Crișuri” (1990) și Asociația Culturală „Crișana” (în 2006), precum și coordonarea revistelor cultural-istorice „Cele trei Crișuri” (seria a II-a, 1990-2000) și „Cetatea Bihariei” (1994-1996).

În discursul ocazionat de primirea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Beiuș, istoricul Viorel Faur a evocat principalele borne ale devenirii sale umane și profesionale, devoalând, totodată, câteva dintre crezurile care l-au călăuzit de-a lungul celor opt decenii de viață:

„Am ajuns să fac liceul la Beiuș, după ce, la Câmpani, am terminat pe locul întâi școala respectivă, clasa a șaptea, cum era pe atunci. Mi-au dat și o diplomă specială, pentru că era obiceiul să dea diplome celor care au luat locul întâi, ca să intre la liceu fără examene, dar nu m-am putut folosi de ea pentru că tatăl meu a fost deținut politic. Un alt capitol despre care n-am vorbit niciodată pentru că am păstrat discreția; el era un om discret și n-a făcut caz. N-am făcut nici eu! Știți că, în urma revoluției, s-au găsit tot felul de viteji care, pasămite, au fost rezistenți, care nu știu ce isprăvi au făcut, iar în ’90, îmi amintesc foarte exact cum ministrul liberal de atunci, din guvern, care a fost și președintele Partidului Național Liberal și cu care am fost în relații foarte bune, mă tot ruga:

– De ce nu vorbești deloc despre povestea tatălui dumitale?

Vă spun acum de ce: nu era problema mea! Era problema societății! Nu eu i-am cauzat dificultățile, el s-a opus regimului și a suportat consecințele! Evident că nu sunt de acord cu ce i s-a întâmplat, dar n-o să spun că, deoarece tatăl meu a pățit cutare nedreptate, să mi se dea și mie, acum, un os de ros, să fiu și eu urcat pe scară cât mai sus! Asta e o lipsă de caracter îngrozitoare sau un oportunism din acela monstruos, care îți roade scaunul de sub picioare!”

Invitat la eveniment, profesorul Dan Ispas, fost student al universitarului orădean, a vorbit, pe de o parte, despre militantismul omului Viorel Faur, care a ales să abordeze, „sine ira et studio”, epoci și teme sensibile pentru românii ardeleni, iar pe de alta, despre talentul oratoric al celui mai recent Cetățean de Onoare al Beiușului, care a știut ca nimeni altul să evoce oameni și evenimente istorice, reușind nu numai să relateze, ci să și însuflețească, de fiecare dată, auditoriul.