În perioada 03 - 11 martie 2007, a avut loc la Paris, Salonul Internaţional al Agriculturii - SIA, în incinta complexului expoziţional Porte de Versailles. Salonul Internaţional al Agriculturii, manifestare de tradiţie a sectorului agricol francez, reprezintă vitrina agriculturii franceze şi o parte din patrimoniu gustativ şi agroalimentar al Franţei şi a altor ţări. La acest târg impresionant a participat şi o delegaţie de agricultori bihoreni, deplasarea fiind organizată de către Federaţia Patronilor din Bihor, prin intermediul departamentului pentru agricultură. Oradea - Paris, via Munchen Am pornit la drum în dimineaţa zilei de duminică, 4 martie a.c., gândindu-ne că avem de parcurs până la Paris aproximativ 1800 de kilometri, un drum lung şi extrem de obositor. Faptul că a doua zi, spre seară, ne vom plimba pe sub turnul Eiffel ne-a dat curaj şi acea dorinţă de a ajunge cât mai repede în marea metropolă pariziană. La Punctul de Frontieră Borş a fost de îndeplinit doar o singură formalitate, prezentarea cărţilor de identitate, după care drumul până pe şoseaua de centură a Budapestei a fost parcurs în trei ore şi jumătate. Abia de aici, am beneficiat de o infrastructură pe care nu am mai părăsit-o decât în pauzele de masă s-au odihnă: autostrada. Cei 180 de kilometri până la Hegyeshalom, graniţa cu Austria, i-am parcurs în aproximativ două ore, unde, la frontieră, ni s-au cerut doar cărţile de identitate. Cu o mică reţinere, pot spune că am fost trataţi ca adevăraţi cetăţeni ai Uniunii Europene... Am intrat în Austria pe banda specială alocată statelor membre ale UE, iar odată ajunşi dincolo, prima obligaţie a fost procurarea vignetei care autorizează traficul rutier pe autostradă. Germania este singurul stat european care nu percepe taxă de autostradă. Drumul până la Munchen a fost plin de monotonie, pentru că înafara panourilor fono-absorbante, rareori mai puteai vedea câte o aşezare sau măcar o clădire. Noroc cu staţiile de benzină şi restaurantele de la marginea autostrăzii care îţi ofereau o imagine cât de cât a zonei. În ceea ce priveşte preţurile, erau taman pentru călătorii grăbiţi, înfometaţi sau însetaţi. Astfel, un sandwici costa cam 4 euro, o bere la cutie 2-3 euro sau o apă plată la jumate de litru 1,40 euro. Adică trai european în toată regula, însă cu salarii româneşti... Am intrat în Munchen în jurul orei 19.30 unde, după mai multe căutări, am ajuns la Hotelul Kent, un stabiliment de trei stele aflat în suburbiile oraşului. Spre deosebire de un hotel din România unde recepţionera te priveşte cu un aer plictisit de parcă ai veni să-i ceri bani în împrumut, în Germania şi Franţa am fost întâmpinaţi cu toată politeţea şi consideraţia cuvenită. Asta e, chestie de mentalitate! Auf Wiedersehen Munchen, bonjour Paris! Am părăsit capitala Bavariei dis-de-dimineaţă cu destinaţia Paris, de care ne despărţea vreo 800 de kilometri. Abia când am traversat fluviul Rhin, spre orele amiezii, am intrat în Republica Franceză, la circa 480 de kilometri de Paris. Desele opriri la punctele de taxare de pe autostradă, verificările actelor la care ne-au supus poliţiştii francezi, cam circumspecţi la vederea microbusului din România, au determinat întârzieri, motiv pentru care am intrat în capitala Franţei abia seara, în jurul orei 20.30, ora României. Luminată feeric, marea metropolă ne-a lăsat pe toţi cu gura căscată, mai ales la vederea celebrului Turn Eiffel, luminat, la rândul său, a giorno. O imensitate de peste 300 de metri, inaugurată la 31 martie 1889. Turnul Eiffel a rămas cea mai înaltă structură construită de om până la finalizarea clădirii Chrysler din New York, în anul 1930. Deşi pare incredibil, Turnul Eiffel a fost cât pe ce să fie demolat atunci când contractul de închiriere al terenului pe care a fost construit, încheiat pentru Expoziţia Internaţională pe termen de 20 de ani, a expirat în 1909, însă a fost salvat datorită faptului că îndeplinea rolul de antenă pentru transmisii radio. Turnul a rămas în mare parte neschimbat până în prezent şi este una dintre principale atracţii turistice din lume. Ne-am cazat la Hotelul Campanile, rue Saint-Charles 21, la aproximativ 200 de metri de Turnul Eiffel, un loc central aflat pe malul stâng al canalului navigabil Seine. Salonul Internaţional - "cea mai mare fermă a Franţei" Salonul Internaţional al Agriculturii se întindea pe o suprafaţă de 138.000 mp, care găzduia 1.120 de expozanti, 3.800 de animale, fără să mai vorbim de miile de produse alimentare din fermele agricole din Franţa sau din alte ţări prezente la Salonul aflat deja la a 44-a editie. Această mare expoziţie a fost inaugurată de către preşedintele Jacques Chirac pentru ultima dată în calitatea sa de şef al statului. Desigur, "cea mai mare fermă a Franţei" - cum era numită această manifestare - a fost un loc de pelerinaj pentru candidaţii la preşedinţie până pe 11 martie, când s-a inchis. Putem spune că Salonul Internaţional al Agriculturii a fost un adevărat spectacol, la care au participat cel puţin o jumătate de milion de vizitatori. Printre aceştia ne-am înscris şi noi, o mână de bihoreni curioşi şi uimiţi de cele văzute. Poate ăsta este şi motivul pentru care simpaticul nostru coleg de drumeţie, Gabriel Tarcea, s-a rătăcit printre exponate, fiind nevoie de ceva timp ca să-l recuperăm. Din păcate ne-a rămas prea puţin timp pentru a vizita aşa cum se cuvine Parisul, mai ales că a doua zi, dis de dimineaţă, urma să plecăm spre casă. Asta nu înseamnă că, deşi vremea ploioasă ne-a fost oarecum potrivnică, nu am vizitat Turnul Eiffel, Champ Elysee, Place de la Concorde, Palatele Luvru, Tuilleries, Catedrala Notre Dame de Paris şi, nu în ultimul rând, restaurantul Doina, un local al unor bucureşteni stabiliţi la Paris în urmă cu vreo 25 de ani, deseori frecventat de către românii din diaspora. Dar, despre toate astea într-un reportaj viitor. Regretul despărţirii de "Capitala Iubirii" Miercuri dimineaţa, 7 martie, am părăsit Parisul cu regretul că nu am avut măcar vreo două zile la dispoziţie pentru această frumoasă şi cochetă metropolă europeană. După ploaia care a curs toată ziua de marţi, în dimineaţa plecării noastre soarele se scălda în voie pe cerul albastru, parcă să ne facă în ciudă. Ne aştepta un drum de 1800 de kilometri până la Oradea, dar gândurile nostre se îndreptau spre Munchen unde speram să ajungem la partida din Liga Campionilor de pe Allianz Arena, dintre Bayern şi Real Madrid. Dar, ghinionul nu ne-a părăsit. Deşi am parcurs în timpi optimi teritoriul francez, în Germania, din cauza unor lucrări, am beneficiat de o aglomeraţie pe autostradă, fapt pentru care am ajuns la Munchen cu vreo zece minute înainte de finalul partidei, spre disperarea colegului, Gabriel Tarcea, un suporter înfocat al lui Bayern. Am văzut Allianz Arena noaptea, o adevărată bijuterie! Este ca o imensă sferă de culoare roşie (numai în timpul partidei, când joacă Bayern), care găzduieşte 80.000 de suporteri aşezaţi pe scaune preîncălzite. Tabela electronică cântăreşte 19 tone, iar spectatorii pot urmări unele reluări pe ecrane imense aşezate în diverse zone ale stadionului. Toată lumea consumă bere din pahare de plastic şi cântă continuu. Vă puteţi imagina atmosfera de pe stadion! De la vinul roze, la berea bavareză Am poposit din nou la Hotelul Kent din Munchen, obosiţi şi flămânzi din cale-afară. După ce ne-am cazat şi am consumat ultimele provizii strategice, am coborât în minibarul hotelului unde amatorii de vin au consumat o sticlă la preţul de 12,8 euro, iar alţii bere, produsă sută la sută în capitala Bavariei, la preţul de 3,26 euro sticla. Vorba bunului meu amic Octavian Dan, directorul Federaţiei Patronilor bihoreni: „Asta e, să uităm pentru moment că suntem din România şi să trăim ca francezii şi nemţii”. După câteva mici degustări, ne-am retras la camere cu gândul că a doua zi, după 1000 de kilometri, vom ajunge acasă. Am gonit toată ziua pe autostrăzile din Germania şi Austria, cu excepţia acelor pauze impuse şoferilor de către diagramele tahograf, gândindu-ne doar la paprikasul pe care îl vom servi la graniţa Austriei cu Ungaria, în renumitul local intitulat sugestiv Paprika Csarda. Seara, pe la ora 18, ne-am aşezat la mese. Spre surpriza noastră, listele cu meniuri erau în limba română! Să vă mai povestesc cum a fost paprikasul? Cred că se subînţelege... În loc de epilog Am ajuns în vama Borş puţin după miezul nopţii, într-o dimineaţă de vineri, fiind singura maşină pe banda UE. Vreo 15 poliţişti de frontieră, români şi maghiari, stăteau la poveşti. Noi parcă nici nu existam. Obosiţi, abia aşteptam să ajungem acasă, dar pentru domniile lor noi NU existam. Într-un târziu, după vreo 15 minute, un poliţist a catadicsit să urce în microbus şi, cu un aer de superioritate, şi-a aruncat privirea peste cărţile de identitate. Nici bună dimineaţa, nici bine aţi venit. NIMIC. Politeţea rămăsese undeva la graniţa cu Austria, iar noi ajunsesem în "Ro Mania". M-am despărţit de colegii de drumeţie când începusem să mă obişnuiesc cu ei, motiv pentru care nu pot face să nu le menţionez numele în acest reportaj trăit împreună: Dan Daniel Constantin, Popa Vasilica, Mag Vasile, Mag Elena, Tanacz Alexandru, Tancz Gheorgita Laura, Stef Iulian Vasile, Lajos Emeric, Ciortin Mircea, Rus Florin, Tit Petru, Tit Felicia, Lupse Ioan, Tarcea Gabriel, Suteu Ion şi, nu în ultimul rând, Octavian Dan, directorul executiv al Federaţiei Patronilor Bihor-instituţia care a sponsorizat realizarea acestui reportaj şi ale celor care vor urma.