O serbare "câmpenească" numai bună să-ţi iei "câmpii" Atunci când participi la o manifestare, fie ea şi o serbare "câmpenească", îţi doreşti să ştii despre ce e vorba, când începe şi după ce program se desfăşoară! Sâmbătă, 23 august, la Ştei, am prins de veste că se sărbătoreşte Ziua Minerului - după cele două afişe lipite pe uşile de la intrarea principală în sediul S.C. Băiţa S.A. -, dar confirmarea a venit mult mai târziu, la vreo două ceasuri de la ora oficială a începerii programului festiv - conform afişelor! - atunci când, în sfârşit, amfitrionii au catadicsit să monteze banerele cu semnificaţia evenimentului. Cei din urmă (pe afiş) vor fi cei dintâi (pe scenă) Că veni vorba despre ora începerii! În program scria că ar fi 12, oră la care urmau să intre în scenă, în ordinea de pe afiş, Talisman, Bosquito, Valahia, Sexxy, La Fiesta, Sophia, Sava Negrean Brudaşcu, Ionuţ Fulea, Florica Zaha, Puiu Codreanu şi formaţia Saxa, din Ştei, condusă de Nicu Cioană, solistă Maria Laza. Numai că, pe la 13.30, pe eşafodajul montat în faţa sediului firmei organizatoare, încă se făceau reglaje şi erau mutate de ici colo nişte baloane colorate! Ce-i drept, întârzierea cu aproape două ore a începerii spectacolului nu a stârnit un val de proteste, asta pentru simplul motiv că nu prea era cine să-şi exprime nemulţumirea. Pe platoul din faţa sediului cu pricina şi pe trotuarele învecinate nu erau mai mulţi şteieni decât într-o după-amiază obişnuită de sâmbătă! Când, în sfârşit, pe scenă au urcat cu greu câţiva artişti, spectacolul a început aşa, brusc, fără nici o introducere şi fără un prezentator care să anunţe că prima se va produce trupa Saxa, din Ştei, înscrisă ultima pe afiş. "Am un leu şi vreau să-l beu" Nedumeriţi de "misterul" care învăluise programul artistic şi agasaţi de cele aproape două ore de aşteptare, ne-am îndreptat spre tarabele montate prin preajmă, dorindu-ne măcar un pahar de apă bună şi rece, Şteiul fiind la poale de munte, ceva tradiţional de-ale gurii şi niscaiva dulciuri. Lichide am găsit, ce-i drept, dar la preţuri piperate, totul învârtindu-se în jurul a 15.000 lei, fie că era vorba despre un pahar cu bere sau de o sticlă "de sfert" cu răcoritoare. Degeaba ne-am uitat după un virşli sau un cârnat ardelenesc! Nimic. Într-un singur loc, doar niscaiva mititei! Şi ăia, la zece mii bucata! Cât despre dulciuri, pentru că, ştiţi, minerii, ca toată lumea, au şi copii, am dat de un "producător" de vată pe băţ şi atât. Soluţia alternativă era pe trotuarul de vizavi, unde, un personaj mai bronzat, vindea seminţe. O sfidare la adresa cetăţenilor din Ştei Nu ne putem ascunde după deget, ca alţii, ignorând existenţa în urbe a unor firme care s-au dovedit partenerul firesc, tradiţional al organizatorilor unor evenimente de acest gen în zonă, inclusiv al Zilei Minerului de anul trecut! În acest an, însă, fiecare leu pe care participanţii la serbare l-au băgat în buzunarele noilor firme "partenere" va genera un profit în altă parte, cu siguranţă nu în Ştei, şi nici măcar în România, pentru că nu era vorba de firme româneşti, ci de mari consorţii internaţionale, care habar nu au câţi bani din bugetul local provin de la T.G.I.E.? Bani cu care este menţinută curăţenia oraşului, bani cu care urbea e urbe! Acesta este beneficiul comunitar, dincolo de cel individual, al miilor de salariaţi, pe care holding-ul fraţilor Ioan şi Viorel Micula îl aduce zilnic, firesc, discret, Şteiului. Cât priveşte astfel de momente festive, ne este proaspătă în minte generozitatea fraţilor Micula, a cărei ultimă - dar nu cea din urmă - manifestare publică s-a consumat în urmă cu câteva zile la Mizieş. Prezent la sărbătoarea satului, preşedintele Ioan Micula a oferit tuturor bere... gratis! Şi atunci nu e cel puţin ciudat să-ţi iei salariul din producerea băuturilor răcoritoare şi să fii nevoit să le cumperi pe ale concurenţei? Nu e imoral ca din banii vărsaţi la bugetul local să fie plătiţi lucrătorii firmei de gospodărire comunală, care vor fi strâns sticle de suc şi pahare de bere ale unor firme care fac veniturilor altor comunităţi, de aiurea? Văzând toate astea cu claritate, n-am mai putut sta până la capătul unui program neanunţat, dar le-am pune organizatorilor o singură întrebare: de ce la 23 august, stimabililor, când praznicul Sfintei Varvara, patroana minerilor, este pe 4 decembrie? Sau... da! Am înţeles, tovarăşi!