Parafrazând vechiul dicton "Ubi bene, ibi patria", însuşit de mercenarii romani care se amăgeau că patria le este acolo unde se simt ei mai bine, am putea spune că pentru unii din "mercenarii" contemporani se potriveşte de minune sintagma "Ubi bene, ibi... mafia". Cum altfel să defineşti încregătura de interese care macină un întreg sistem instituţional bihorean decât ca pe o veritabilă mafie, cu rădăcini bine ancorate la toate palierele decizionale? De peste un deceniu, o mare "famiglie" de parveniţi ai tranziţiei aciuaţi în posturi cheie au transformat Bihorul în cel mai corupt judeţ al României. Spre deosebire de alte fiefuri ale criminalităţii organizate, unde teritoriile de influenţă sunt disputate concurenţial, ceea ce le face vulnerabile şi perisabile, centrele de decizie ale monstruoasei caracatiţe bihorene au reprezentanţi notorii constituiţi la nivel de falangă în interiorul majorităţii instituţiilor statului, fie că este vorba despre justiţie, poliţie, sănătate, învăţământ, administraţie publică locală sau judeţeană, organe de control fiscal, astfel încât nici un sector economic, social sau administrativ să nu scape necenzurat decât prin filtrul intereselor anturajului acestora, sub drastica sancţiune cu valoare de verdict: "Cine nu-i cu noi e împotriva noastră!". Doar aşa s-a ajuns ca, în decurs de doar câţiva ani, prin plantarea în poziţii privilegiate a unor oameni de un profesionalism îndoielnic şi o moralitate controversată, întregul judeţ să fie subordonat aceloraşi "idealuri" nocive, aducătoare de imense beneficii unei mici comunităţi dar şi de amare consecinţe pentru majoritatea populaţiei. Indiferent că e vorba despre adjudecarea oneroasă a postului de prefect al judeţului, de preşedinte al consiliului judeţean, a celui de director al finanţelor publice, ori a altor servicii descentralizate ale ministerelor, a unui loc eligibil pe listele parlamentare sau chiar de consilieri locali şi judeţeni, motivaţia este una singură, ce izvorăşte din ambiţiile finanţatorilor acestor nominalizări de a obţine o poziţie dominantă şi privilegii necuvenite la umbra cărora afacerile veroase vor putea înflori nestingherite, fără a fi atinse nici măcar cu o... floare. Şi atunci să te mai miri că un fost director de finanţe, în prezent anchetat de PNA în nenumărate cauze de corupţie, are o avere impresionantă, pe care nu şi-ar fi putut-o agonisi nici dacă ar fi economisit leafa sa de bugetar timp de 100 de ani? A fost, însă, suficientă o cârdăşie cu exponenţii economiei subterane, pentru ca directorul corupt să se transforme din organ de control în sfetnic de taină al producătorilor ilegali de alcool, al comercianţilor de carburanţi contrafăcuţi şi al unor firme de pază specailizate în colectarea taxei de protecţie. Când pui lupul paznic la stână, degeaba te mai miri că te părăsesc câinii. În vreme ce bugetul statului este păgubit cu mii de miliarde de lei, prin încurajarea economiei subterane, care, doar în domeniul alcoolului, reprezintă mai mult de 80% din piaţă, producătorii legali sunt obstrucţionaţi şi tracasaţi tocmai de către cei care ar trebui să le aducă plocon capetele retezate ale concurenţilor neloiali. Aceeaşi haită de lupi unşi paznici peste stână închide, însă, ochii la fărădelegile fiscale a sute de firme care îi au printre acţionari pe odioşii parveniţi ai tranziţiei, ajunşi peste noapte, din iluştri anonimi şi auguşti analfabeţi, baroni locali cu acte în regulă, licenţe la portbagaj şi afaceri de milioane de dolari. O protipendadă pestriţă în care se îngrămădesc, de-a valma, frigotehnişti, CTC-işti, UTC-işti, universitari de carton, depanatori radio-tv, maiştri la canalizare, nimic altceva decât nişte frustraţi care şi-au ridicat impostura la rang de virtute doar pentru a-şi justifica orbecăiala prin încrengătura de interese în numele căreia ar fi în stare să-l silească şi pe Dumnezeu să se facă frate cu dracu pentru a trece ei, triumfători, puntea şi a răcni apocaliptic: Ubi bene, ibi... mafia!