Teatrul de Stat Oradea: Lucrările din etapa a doua de execuţie au fost finalizate
Jurnaliştii orădeni au fost invitaţi ieri la o conferinţă de presă, în sala de spectacole a Teatrului de Stat Oradea, pentru vedea pe viu stadiul lucrărilor de renovare şi restaurare a instituţiei care se execută în trei etape. În cadrul întâlnirii de ieri, s-a făcut recepţia lucrărilor cuprinse în etapa a doua de execuţie.
Potrivit arhitectului Ernest Pafka, în etapa a doua de execuţie lucrările au cuprins reparaţii la portic, vestibul, foaier, scări de acces, sala de spectacole, scenă şi anexele scenei, reparaţii ce au constat în curăţarea pereţilor şi tavanelor, gletuirea şi zugrăvirea acestora, completarea ornamentelor cu ipsos, reşlefuirea acestora şi acoperirea cu strat de foiţă de aur, restaurare candelabru, restaurare grile de aerisire, restaurare aplice etc. "Întrucât în această etapă erau necesare unele lucrări care, din punct de vedere tehnologic, trebuiau executate înaintea lucrărilor de reparaţii la componentele artistice, lucrările au fost suplimentate", a precizat Ernest Pafka, menţionând că în cadrul lucrărilor a fost refăcută inclusiv instalaţia de ventilaţie, originală a clădirii. "Trei camioane de gunoi au fost scoase din reţelele aflate sub podeaua sălii de spectacole. Au fost curăţate toate canalele de ventilaţie din pereţi, tavane şi pardoseală, locuri despre care nu ştiam nici măcar că există", a adăugat Ernest Pafka, precizând că instalaţia originală de ventilaţie, care deservea sala de spectacole, este funcţională. "În această perioadă se desfăşoară licitaţia pentru execuţia lucrărilor din etapa a treia, urmând ca după stabilirea câştigătorului lucrările să înceapă", a spus viceprimarul Biro Rozalia. 7,5 milioane lei este valoarea estimată a lucrărilor de reparaţii - restaurări interioare, la care se adaugă 1,4 milioane lei pentru refacere-recondiţionare mobilier. Patru firme, Selina, Constructorul Sălard, CIAC şi Complex Service, şi-au depus ofertele la licitaţia organizată pe data de 16 aprilie a.c.
Firma câştigătoare are obligaţia ca la nouă luni de la predarea amplasamentului să finalizeze lucrările de reparaţii la holuri, la încăperile de acces al publicului, să înlocuiască instalaţiile electrice, sanitare etc. De asemenea, antreprenorul general trebuie să amenajeze şi aleile pietonale. În final, costurile lucrărilor la această instituţie de cultură vor ajunge la peste 10 milioane lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.