Papa Ioan Paul al II-lea a murit, sâmbătă, la Vatican, la vârsta de 84 de ani, în urma unor boli care i-au marcat finalul celor 26 de ani de pontificat. Liderul spiritual a mai mult de un miliard de credincioşi va fi înmormântat într-un interval de patru până la şase zile după declararea decesului, iar în termen de 15 - 20 de zile, colegiul cardinalilor se va reuni pentru a desemna un succesor. În ultimele momente de viaţă ale Papei, milioane de credincioşi s-au adunat pentru rugăciuni în întreaga lume. După două spitalizări succesive şi o traheotomie suferită în februarie, starea sănătăţii Papei s-a agravat brusc joi, în urma unei infecţii urinare, a unei septicemii şi a unei crize cardiace. Un luptător într-o lume în schimbare Decesul Papei Ioan Paul al II-lea a fost anunţat în faţa mulţimii adunate în Piaţa Sfântul Petru de către cardinalul Camillo Ruini, vicar al Papei la Roma, conform tradiţiei. În piaţă se aflau mai mult de 60.000 de persoane, multe dintre acestea izbucnind în lacrimi. Primul papă slav din istoria creştinătăţii, primul Papă neitalian după 455 de ani, Karol Wojtyla, născut la 18 mai 1920 la Wadowice, în sudul Poloniei, ales şef al Bisericii la numai 58 de ani, s-a impus ca lider spiritual dublat de un om de acţiune energic. Tenacitatea şi hotărârea au fost principalele trăsături de caracter care l-au ghidat pe Papa Ioan Paul al II-lea pe parcursul Pontificatului său, desfăşurat în strânsă legătură cu evoluţia internaţională. Ioan Paul al II-lea, de origine poloneză, a condus Biserica Catolică mai mult de un sfert de secol, iar generaţiile tinere nu l-au cunoscut decât pe el în calitate de Suveran Pontif. Deşi slăbit de maladia Parkinson, împotriva căreia a luptat cu curaj timp de mai mulţi ani, Suveranul Pontif a fost un om viguros, un sportiv căruia îi plăcea competiţia. El şi-a pus amprenta încă de la început asupra Pontificatului său. În momentul în care a fost ales, la 16 octombrie 1978, Karol Wojtyla avea 58 de ani. Foarte rapid, el a intrat în conflict cu forurile bisericeşti pentru că, spre deosebire de predecesorii săi, a mers în mijlocul mulţimii, surâzând, lăsându-se atins şi luând copii în braţe. Piaţa Sfântul Petru şi statul Vatican au devenit prea mici pentru Papa Ioan Paul al II-lea, motiv pentru care a preferat să meargă să-i întâlnească pe credincioşi, multiplicându-şi călătoriile şi mediatizându-le. Viaţa şi Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea s-au întrepătruns cu schimbările istoriei. Papa a supravieţuit celui de-al doilea război mondial, a depăşit două regimuri totalitare - nazism şi stalinism - şi a contribuit la căderea Zidului Berlinului, care a marcat prăbuşirea comunismului în Europa şi reunificarea continentului. Demersurile Papei - om al lui Dumnezeu şi om al păcii - nu au fost integral încununate de succes. El a fost martor al instalării calmului în Orientul Mijlociu, al aspiraţiilor regiunii la pace, dar a văzut şi războaiele ulterioare. Ioan Paul al II-lea a trebuit să combată islamismul extremist, sectele evanghelice şi terorismul religios. El nu a putut împiedica violenţele din Africa şi nici nu a ştiut cum să contribuie la combaterea maladiei SIDA. Ioan Paul al II-lea, un Papă care face politică, este şi un lider spiritual, dar care nu poate fi plasat de vreo parte a eşichierului politic. În peste 10.000 de discursuri şi 14 enciclice, el a făcut în aşa fel încât Biserica să se ocupe de toate subiectele importante: ideologie, modele economice, probleme de societate, rasism, mediu, revolte şi mişcări de gherilă, subdezvoltare, datoria statelor din lumea a treia, securitate şi dezarmare. Papa nu poate fi încadrat în vreun şablon, pentru că a fost întodeauna deschis problemelor lumii şi dialogului interreligios cu islamul şi alte religii necreştine, păstrând în acelaşi timp o atitudine conservatoare faţă de problemele referitoare la familie şi la morală. Un pontificat întru Gloria lui Dumnezeu şi pacea lumii Dragostea cu care a fost înconjurat pretutindeni în lume şi rugăciunile aflate în aceste momente pe buzele tututor, arată că, înainte de a se înfăţişa judecăţii lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea rămâne drept şi plăcut în faţa oamenilor şi a Istoriei. Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea s-a înscris pe două coordonate, prefigurate prin denumirea mesajului solemn al Papei ?Urbi et Orbi? (către cetate şi către lume): biserica catolică şi lumea. Ioan Paul al II-lea a înţeles că trebuie să întâlnească personal cât mai mulţi credincioşi. Astfel, de la începutul pontificatului său, a făcut 95 de vizite pastorale în afara Italiei şi 142 în Italia. Ca Episcop al Romei, a vizitat 301 din cele 334 de parohii. Nici un alt Papă nu s-a întâlnit cu atâtea persoane ca Ioan Paul al II-lea: până acum, mai mult de 16.700.000 de pelerini au participat la Audienţele Generale. O astfel de cifră nu include audienţele speciale şi ceremoniile religioase oficiate (peste 8 milioane de pelerini au fost prezenţi numai la Marele Jubileu al anului 2000) şi nici milioanele de credincioşi întâlniţi în timpul vizitelor pastorale făcute în Italia şi în lume. Papa a reuşit să rupă barierele prejudecăţilor care despărţiseră Biserica, după Marea Schismă din 1054. Şi prin înţelepciunea sa, România va rămâne în istoria creştinismului ca prima ţară majoritar ortodoxă vizitată de un Suveran Pontif, la aproape o mie de ani de la consfinţirea oficială a rupturii dintre catolici şi ortodocşi. Vizita efectuată la Bucureşti, între 7-9 mai 1999, a avut o semnificatie vădit ecumenică, deschizând calea unei mai bune cunoaşteri, al apropierii şi al lucrării împreună spre unirea Bisericilor Creştine, conform dezideratului hristic ?ca toţi să fie una?. O activitate creatoare intensă Papa a comunicat cu credincioşii catolici (şi nu numai) printr-o activitate creatoare intensă. Documentele lui principale includ 14 Enciclice, 13 Exortaţii Apostolice, 11 Constituţii Apostolice şi 42 Scrisori Apostolice. Papa a publicat, de asemenea, trei cărţi: "Să trecem pragul speranţei" (octombrie 1994), "Dar şi mister: cu ocazia aniversării a 50 de ani de la hirotonirea mea preoţească" (noiembrie 1996), "Triptic roman - Meditaţii", o carte de poezii (martie 2003). A dăruit credincioşilor catolici Catehismul Bisericii Catolice, primul din ultimii 400 de ani, întreaga sa lucrare publicistică acoperind majoritatea aspectelor teoretice şi practice din viaţa creştină. Pentru moralitate şi pace Pe plan internaţional, Papa Ioan Paul al II-lea s-a luptat pentru moralitate şi pace. În scrisoarea apostolică ?Spre mileniul trei?, din 1994, Suveranul Pontif defineşte ca pe ?o cheie a pontificatului său? stabilirea unei noi doctrine morale, distincte de ideologiile, unele nefaste, ale secolului trecut, criticând nedreptăţile lumii şi încercând să-i oblojească rănile, indiferent că acestea fuseseră generate de comunismul ateu sau de sălbăticia capitalismului. De la înălţimea prestigiului la care a ajuns Scaunul Papal sub pontificatul său, Papa Ioan Paul al II-lea nu a încetat niciodată să lupte împotriva pericolelor la adresa sănătăţii morale a societăţii moderne. S-a declarat ferm împotriva contracepţiei, avortului şi eutanasiei, utilizându-şi întreaga putere pentru a combate o iniţiativă privind controlul naşterilor, expusă la Conferinţa Internaţională a Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi Dezvoltare, care a avut loc în 1994 la Cairo. Atitudinea Papei în privinţa contracepţiei, avortului, dar şi opoziţia sa pentru hirotonirea femeilor au determinat protestele organizaţiilor feministe. Însă Papa s-a dovedit un fervent susţinător al demnităţii şi al drepturilor umane ale femeilor. Un efort la fel de semnificativ a fost închinat păcii. Astfel, în ianuarie 1979, Papa Ioan Paul al II-lea acceptă cererea făcută de Argentina şi Chile de a media controversa dintre cele două ţări; la 22 mai 1982, rosteşte o Sfântă rugăciune pentru dreptate şi pace între Argentina şi Marea Britanie; se implică în eforturile de pace în Orientul Mijlociu; întreprinde demersuri şi pentru instaurarea păcii în Liban, la 7 septembrie 1989, lansând un apel către islamişti în favoarea Libanului; la 26 august 1990, Ioan Paul al ll-lea face un apel pentru pace în Golful Persic, după ce Irakul invadează teritoriul kuweitian, iar în ianuarie 1991 adresează o scrisoare preşedintelui american George Bush şi celui irakian, Saddam Hussein, în încercarea de a face să înceteze războiul din Golf; începând din 1992 lansează repetate apeluri la pace în Balcani, iar în 1997 vizitează oraşul Sarajevo. De asemenea, a încercat să prevină ultimul război din Irak, în 2003. A reuşit stabilirea relaţiilor diplomatice între Sfântul Scaun şi SUA (1984) şi s-a întâlnit cu patru preşedinţi americani: Jimmy Carter - 1980, Ronald Reagan - 1982, George Bush - 1989, Bill Clinton - 1994. A reluat legăturile cu Rusia şi cu fostele ţări comuniste, dar şi cu state arabe, precum Iordania şi Libia şi a încurajat dialogul cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, care a dobândit caracter oficial şi permanent din 1994. Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea a fost o luptă continuă pentru a smulge umanitatea din amnezie, apatie şi confuzie. De aceea, cardinalul Jaime Ortega Alamino era îndreptăţit să constate că ?Papa va rămâne în istorie ca un luptător, ca un mărturisitor ferm şi curajos al lui Iisus Hristos, într-o perioadă când lumea căzuse pradă falselor ideologii?. Biserica Romano-Catolică numără peste un miliard de credincioşi în lumea întreagă (1,086 de miliarde în 2003), conform ultimelor statistici furnizate de Vatican, reprezentând circa 17 la sută din totalul populaţiei mondiale, transmite AFP. În 1978, la începutul Pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, numărul catolicilor depăşea cu puţin 749 de milioane de persoane, dar ritmul de creştere al credincioşilor nu este acelaşi cu ritmul de creştere al populaţiei mondiale. Jumătate dintre membrii Bisericii Romano-Catolice se află în America, în timp ce în Europa, continentul expansiunii iniţiale a catolicismului, se află 25,8 la sută dintre credincioşi, în Africa 13,2 la sută, în Asia 10,4 la sută şi în Oceania, opt la sută. Cea mai importantă rată de creştere a catolicismului se înregistrează în Africa (+4,5 la sută). În schimb, Europa stagnează. În 2001, conform ultimelor evaluări cunoscute, catolicii reprezentau 86,80 la sută din populaţia Americii de Sud, 66,47 la sută în America Centrală, 39,96 la sută în Europa, 24,41 la sută în America de Nord, 26,81 la sută în Oceania, 16,77 la sută în Africa.