La începutul acestui an am prezentat situaţia reală a comunităţii româneşti din Ungaria, în care consider că am fost imparţial, făcând trimiteri comparative la situaţia minorităţii maghiare din ţara noastră, încercând totodată să relev (sper că am şi reuşit) diferenţe majore în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale ale acestor etnii din cele două ţări, acestea fiind de departe în defavoarea conaţionalilor noştri din ţara vecină. În continuare, voi încerca să scot în evidenţă aceste diferenţe. Pentru aceasta voi pleca de la remarca senatorului român Gyorgy Frunda (sau Gheorghe Frunză?!!), prin a cărei contribuţie a luat naştere Recomandarea nr. 1735 a Consiliului Europei, care a declarat sus şi tare că nu se consideră un reprezentat al României pe lângă Parlamentul European. După modul emfatic al acestei declaraţii, mă întreb atunci pe cine reprezintă? Oare, Ungaria? Ce este această recomandare? În esenţă, aceasta se referă la faptul că statele europene ar trebui să renunţe la a mai utiliza în constituţia proprie "sintagma de stat naţional, dacă pe teritoriul său trăiesc şi alte minorităţi naţionale". Renumitul jurist român, după adoptarea acestei Recomandări, a făcut trimiteri la modul de organizare al românilor din Ungaria, subliniind că "acolo" există autoguvernări locale minoritare ale românilor. Aici am vrut să ajung. Ce sunt aceste autoguvernări locale minoritare? După ce analizezi mai atent situaţia conaţionalilor din Ungaria şi modul de organizare al acestora, nu poţi decât să concluzionezi că aceste autoguvernări nu sunt altceva decât nişte entităţi a căror activitate este lipsită de conţinut. De ce? Pentru că legislaţia ungară aşa prevede. Deci autorităţile ungare concură la deznaţionalizarea minorităţii române. Şi asta întăreşte cele susţinute în articolele anterioare, în care am relevat scăderea, de-a lungul timpului, a populaţiei care se declară de naţionalitate română în Ungaria. La aceasta se mai adaugă şi presiuni, hai să le spunem normale, din partea societăţii ungare, care pe fondul toleranţei românilor din Ungaria, materializate prin acceptarea unor compromisuri pentru a nu intra în conflict cu populaţia majoritară, care conduc, pe termen mediu şi lung, la deznaţionalizarea lor. Această înşiruire de cuvinte poate părea la prima vedere lipsită de sens. Încerc să mă explic. În fiecare an, în lunile ianuarie şi februarie, se organizează în localităţile locuite de etnici români "Baluri româneşti" la care, în consonanţă cu buna înţelegere între români şi populaţia majoritară, la cerere, se cântă şi în limba maghiară, de fapt numai muzică ţigănească maghiară (pe care, de fapt, o cataloghez ca fiind nişte manele ale folclorului maghiar), iar muzica românească nu este altceva decât o mică "pată albă" în această societate dominantă care nu ţine cont de valorile altuia. Totuşi în localitatea Micherechi din Ungaria, unde românii mai sunt majoritari, se mai păstrează la loc de cinste valorile româneşti autentice, în acest an la "Balul românesc" fiind invitată şi renumita cântăreaţă Angela Rusu. Pe de altă parte în pseudodemocraţia din Ungaria în domeniul minorităţilor, instaurată de autorităţi, indiferent de apartenenţa politică, autoguvernările locale româneşti sunt folosite drept mijloc de divizare a acesteia. Cum? În cadrul alegerilor minoritare din cadrul autoguvernărilor locale româneşti, între membrii unei comunităţii locale româneşti apar divergenţe majore, în jurul cărora se ţes speculaţiile autorităţilor ungare, acestea conducând pe termen lung la deznaţionalizarea conaţionalilor noştri. Aceste divergenţe cresc exponenţial când este vorba de alegerile generale din cadrul Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. Având în vedere faptul că în toamna acestui an vor avea loc noi alegeri minoritare, ne putem aştepta la o nouă escaladare a disensiunilor în rândul comunităţii româneşti, care va culmina în cadrul alegerilor pe ţară, respectiv cele din cadrul Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, când, cel mai probabil, va exista o luptă acerbă între actuala conducere a organizaţiei menţionate, reprezentată de Cresta Traian şi Iuhas Tiberiu, pe de o parte, iar de cealaltă parte, de candidatul care va fi propus de către Coaliţia Românilor din Ungaria. Cine va câştiga rămâne de văzut! Dar ca şi în unul din articolele precedente, pot să amintesc un alt proverb românesc care se potriveşte acestei situaţii: "Când doi se bat, al treilea câştigă!”. Cine este al treilea? Evident că acest personaj este reprezentat de autorităţile ungare care vor mai înainta cu încă un pas pe linia deznaţionalizării românilor, mai ales că nu se doreşte acordarea dreptului de reprezentare al acestora în Parlamentul de la Budapesta. În categoria legislaţiei asimilaţioniste a minorităţilor etnice din Ungaria poate fi încadrată şi "Legea Minorităţilor", recent modificată în scopul de a preîntâmpina - zice domnul Heizer Antal, şeful Oficiului pentru Minorităţi Naţionale şi Etnice din executivul ungar - accesul în organizaţiile de reprezentare a unei minorităţi a unor persoane care nu aparţin acesteia. Curios lucru! Pentru că, consider eu, nu aceasta ar trebui să fie esenţa acestei legi, ci protejarea tuturor minorităţilor naţionale prin acordarea dreptului la reprezentare în toate instituţiile statului (aici am putea începe cu puterea legislativă şi cea executivă), dreptul la învăţământ la toate nivelurile în limba maternă (să nu mai fie tolerate acţiunile de desfiinţare a şcolilor româneşti), dreptul de a fi informat în limba maternă (editorii şi redactorii români să nu mai fie supuşi la nici un fel de presiuni). Cred că asta ar fi esenţa păstrării identităţii naţionale a unei minorităţi într-o ţară democratică, deci şi a românilor din Ungaria, ceea ce în România se şi întâmplă. Dar oare statul român este cunoscut pe plan internaţional pentru aceste drepturi acordate minorităţilor? Aici nu mai ştiu ce să susţin, pentru că în schimbul toleranţei noastre, maghiarii de la noi cer autonomie teritorială. În ultima vreme, până şi maghiarii consideraţi "moderaţi" prezintă în public discursuri radicale. Mă refer aici la discursul vicepremierului român Marko Bela, prezentat cu ocazia sărbătoririi în acest an a zilei de 15 martie, "consolându-mă" doar faptul că a fost rostit "numai" în calitatea de preşedinte al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.