22-23 decembrie 1989, Bucureşti În prima noapte a libertăţii, bucureştenii, mai ales, rămân pe străzi, în special în zonele atacate, pentru a câştiga chiar cu preţul vieţii lor lupta cu un duşman nevăzut şi periculos. Au loc scene de luptă adevărate, cu victime - răniţi şi morţi. Agresorii şi locurile de unde atacă sunt greu de identificat. După miezul nopţii‚ în studioul 4 al Televiziunii, Teodor Brateş, Victor Ionescu şi George Marinescu sunt hotărâţi să nu-şi părăsească posturile şi să continue să emită atâta timp cât va fi posibil. În jurul orei 2.00, telespectatorii au putut auzi împuşcăturile - se trăgea în imediata apropiere a studioului 4. Câteva minute s-au întrerupt emisiunile. Spre dimineaţă se anunţă că forţe străine au pătruns în ţară şi atacă armata şi populaţia. A circulat şi zvonul că, pentru a salva situaţia, F.S.N. ar fi apelat la ajutorul militar al URSS şi că lui Ştefan Guşă eventualitatea unei implicări a sovieticilor nu i-a fost deloc pe plac. Ion Iliescu apare în studioul 4 şi spune că a telefonat la Moscova pentru a anunţa „cine suntem şi ce vrem” şi că nu este nevoie de intervenţia sovieticilor. Aceasta afirmaţie a fost interpretată ulterior ca fiind o dovadă a legăturilor lui Ion Iliescu cu conducerea comunistă a URSS. În Piaţa Palatului se trage susţinut chiar din Palatul Republicii. Ţinta pare să fie sediul C.C. al P.C.R. care însă nu va fi afectat de distrugeri şi în al cărui balcon, de unde se urmărea asediul, nu moare nimeni. La un moment dat, aproape de orele 21.00 sosesc tancurile armatei şi câteva unităţi de paraşutişti să apere Palatul unde, într-o anumită aripă, izbucneşte focul. La una dintre ferestrele laterale ale Palatului (intrarea dinspre biserica Kreţulescu) apare un steag alb, solie de pace din partea teroriştilor. S-au predat, dar nu se ştie câţi şi nu se ştie cui. În orele şi în zilele următoare se vor anunţa numeroase arestări de terorişti, unii vor fi prezentaţi populaţiei în presă, la radio sau pe ecranul televizorului, în aceiaşi termeni în care erau demascaţi odinioară duşmanii poporului. Ura împotriva lor creşte fabulos aşa încât în acele zile dacă unii dinre ei sau securiştii (bănuiţi a fi organizatorii ofensivei) ar fi fost predaţi mulţimilor, nu se ştie dacă ar mai fi scăpat cu viaţă. Capturarea teroriştilor se anunţă cu emfază, dar ceea ce nu s-a anunţat atunci a fost eliberarea lor din arest. O dată cu trecerea timpului nu vor mai exista terorişti în carne şi oase, ci doar amintirea lor, greu de ignorat din cauza victimelor pentru a căror memorie s-a amenajat un cimitir (Cimitirul Eroilor Revoluţiei din Decembrie ’89 în apropiere de Bellu), unde din când în când se depun coroane de flori, se ţin discursuri şi se oficiază slujbe religioase. Eliberarea teroriştilor urmată de indiferenţa faţă de clarificarea evenimentelor dramatice ale primelor zile de libertate va fi cauza neliniştii sociale şi a neîncrederii faţă de noua putere, exprimate energic în lunile şi chiar în anii următori. Biblioteca, victimă a revoluţiei Victimă a Revoluţiei a fost şi Biblioteca Centrală Universitară. Patrimoniul ei cultural a dispărut în incendiul care a făcut ca pentru prima oară, după multă vreme, în Piaţa Palatului să fie lumină. Şi alte clădiri au fost afectate de incendii, însă foarte puţin fostul sediu al Comitetului Central al PCR. Nici despre autorii acestui asasinat cultural nu se ştie nimic astfel încât au apărut şi pot să mai apară puncte de vedere diferite: Ion Stoica, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Acum ştim sigur că sâmbătă 23 decembrie, în jurul orei 20, din clădirea direcţiei a V-a (a Securităţii Statului n.n.) s-a tras clar cu proiectile incendiare. Aşa se explică faptul că focul a izbucnit cu putere în mai multe locuri odată şi nu a mai putut fi stins.“ Petre Ţurlea - „(...) o voce puternică strigă tare din balconul C.C. - Ordon foc împotriva bibliotecii! Crezând că este ordinul generalului (Voinea n.n.), tunarii se execută. Izbucneşte foc în clădirea B.C.U. (fosta fundaţie „Carol“) şi sub ochii noştri se mistuie comorile livreşti adunate de generaţii. Asta pentru că i se păruse cuiva că se trage din acea clădire. Dar, nu era adevărat!“. Sosesc mesaje de salut şi sprijin din toată lumea de la cele mai importante personalităţi politice ale momentului: S.U.A. - George Bush - salută înlăturarea dictaturii, regretă evenimentele dramatice şi are în vedere să sprijine activ România în cazul în care ţara va trece la democraţie. U.R.S.S. - Mihail Gorbaciov - prezintă Congresului Deputaţilor Poporului o informare asupra situaţiei din România şi supune spre aprobare trimiterea unui mesaj: „În acest moment de cotitură pentru soarta României, Congresul Deputaţilor Poporului al U.R.S.S. îşi afirmă sprijinul hotărât faţă de cauza dreaptă a poporului român! Îi asigurăm pe cetăţenii României de sentimentele tradiţionale de prietenie şi bună vecinătate şi reafirmăm dorinţa sinceră de colaborare strânsă în interesele socialismului şi păcii“. Ungaria - Prezidiul Partidului Socialist Ungar - „Răsturnarea regimului Ceauşescu poate fi primul pas al cotiturii democratice a evenimentelor!“. R.D.Germania - declaraţia Guvernului - „Salutăm din inimă poporul român pentru marea sa victorie!“. Bulgaria - Petăr Mladenov - secretar general al C.C. al P.C.B., preşedintele Comitetului de Stat al R.P.Bulgaria: „Cu sinceră bucurie şi adâncă uşurare am întâmpinat vestea înlăturării regimului Ceauşescu“. Cehoslovacia - Ladislav Adamec - preşedintele Partidului Comunist din Cehoslovacia: „Cehoslovacia îşi exprimă convingerea că poporul român şi comuniştii cinstiţi vor reuşi să găsescă o cale de ieşire din situaţia tragică în care a ajuns ţara sub conducerea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu“. Vaclav Havel - „În numele revoluţiei noastre mă adresez tuturor cetăţenilor români cu rugămintea de a nu răspunde violenţei prin violenţă şi cruzimii prin cruzime. La manifestările cu multe mii de participanţi de la noi s-a scandat deseori lozinca:«Noi nu suntem cum sunt ei!». Franţa - Preşedintele François Mitterrand - „Românii sunt liberi. Europa respiră uşurată, aceasta este o veste bună pentru noi toţi!“. Germania Federală - Hans Dietrich Genscher, ministrul de Externe - „Poporul român a obţinut o mare victorie împotriva unui regim al dispreţului faţă de oameni!“. Alianţa Nord Atlantică - Manfred Woerner, secretar general - „N.A.T.O. a aflat cu bucurie despre căderea regimului Ceauşescu!“. Marea Britanie - Margaret Thatcher, prim-ministru - „Aceasta este o noutate minunată pentru poporul României, pentru noi toţi!“. România este în centrul atenţiei şi admiraţiei, cu atât mai mult cu cât libertatea este încă apărată prin luptă, iar numărul victimelor creşte de la o oră la alta. În zilele următoare sprijinul moral va fi dublat de ajutorul material. Spre România sunt trimise pe calea aerului, pe şosele, pe calea ferată, maritimă sau fluvială, cantităţi impresionante de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, aparatură medicală etc. Presa din întreaga lume va dedica pagini şi numere întregi miracolului românesc şi eroilor lui. Adeziunile faţă de noua realitate a României sosesc şi din ţară, cu atât mai mult cu cât scad şansele ca Nicolae Ceauşescu să revină la conducere. Trec de partea revoluţiei personalităţi şi instituţii chiar dintre cele care se pronunţaseră şi activaseră împotriva ei şi sprijiniseră de-a lungul vremii regimul Ceauşescu. Apare primul număr din Scânteia poporului, cotidian politic şi social provenind din Scânteia - organ central al C.C. al P.C.R. Masacrul de la Otopeni Ies din închisori cei care, îndrăznind să dea semne că dezaprobă dictatura comunistă, fuseseră condamnaţi la ani grei de temniţă. Libertatea proslăvită de presa scrisă şi vorbită este apărată în continuare de forţele ordinii şi de populaţie (civilii care ies în stradă să apere instituţiile recent eliberate primesc arme). Numărul victimelor creşte continuu, ca şi acela al zvonurilor în legătură cu intenţiile criminale ale agresorilor. La Otopeni, câteva zeci de militari în termen (de la U.M.0865 Câmpina), chemaţi pentru a apăra aeroportul, au parte de un tratament destinat teroriştilor; în urma unui adevărat masacru sunt toţi împuşcaţi, răniţilor nu li se acordă ajutor medical, 14 cadavre sunt lăsate patru zile într-o magazie de mărfuri din incinta aeroportului. În zona Pieţei Palatului ard Biblioteca Centrală Universitară, Ateneul, Palatul, o clădire de lângă Biserica Kreţulescu, restaurantul Cina. Exceptând BCU, celelalte clădiri au fost salvate de la distrugere. Trei ABI-uri primesc ordin să se deplaseze pentru a apăra MApN. Pe drum unul se defectează şi ajung doar două care sunt interceptate de o unitate de tancuri ce deschide focul. Mor şapte ofiţeri şi subofiţeri printre care şi Gheorghe Trosca, fostul şef al Statului Major al U.S.L.A. Ulterior au apărut semne de întrebare în legătură cu acţiunile unor cadre U.S.L.A. în zilele Revoluţiei şi chiar ipoteza că U.S.L.A. ar fi fost o furnizoare de terorişti - Nicolae Militaru, Silviu Brucan. Văduvele celor şapte ofiţeri şi subofiţeri decedaţi la 23 decembrie ’89 protestează împotriva acuzaţiilor de acest gen, considerându-l pe Nicolae Militaru vinovat de moartea soţilor lor. Cei şapte sunt avansaţi postmortem din ordinul ministrului M.Ap.N., Victor Stănculescu. La 29 august 1990, ziarul Adevărul va publica un articol „Eroi, victime sau terorişti“ semnat de locotenent-colonel Mihai Floca şi de mai mulţi ofiţeri participanţi la evenimente. Din articol rezultă că persistă semnele de întrebare în legătură cu activitatea U.S.L.A. în acele zile şi se aduc argumente de ordin tehnic militar. Prăbuşirea elicopterului Se prăbuşeşte lângă Alba Iulia elicopterul care trebuia să-i aducă de la Sibiu sub stare de arest pe generalul-locotenent Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei şi pe generalul-maior Velicu Mihalea, adjunct al Inspectoratului General al Miliţiei. Cei doi, după ce au jucat un rol important în represiunea de la Timişoara, pe 22 decembrie ajung la Arad, unde vor să ia avionul spre Bucureşti. Comandantul aeroportului îi recunoaşte şi anulează cursa. Pe 23 decembrie încearcă să ajungă la Bucureşti cu trenul, dar sunt arestaţi la Deva. Mai precaut, generalul Nuţă se încuiase în W.C. de unde a şi fost arestat. Prăbuşirea elicopterului este considerată una dintre enigmele Revoluţiei. S-a presupus că s-a tras asupra elicopterului care a fost lovit de jos în sus cu armament de infanterie. Cei doi, Nuţă şi Mihalea, sunt găsiţi carbonizaţi. La posturile de radio şi televiziune Ion Iliescu prezintă o informare din partea C.F.S.N. (23 decembrie): „Am fost nevoiţi să dăm prioritate acţiunilor coordonate de luptă împotriva teroriştilor. Existenţa acestor grupe de terorişti, a unor indivizi fanatici, care acţionează cu o cruzime fără precedent, trăgând în locuinţe, în cetăţeni, provocând victime în rândul militarilor, este încă o expresie elocventă a caracterului antipopular al dictaturii Ceauşescu, care a făcut enorm de mult rău poporului şi care nu a economisit mijloace, mijloace enorme şi acţiuni gândite, ordonate pentru constituirea unor asemenea unităţi de represiune. Vrem să vă spunem că toate unităţile militare şi marea majoritate a unităţilor de miliţie şi de interne acţionează unitar împotriva teroriştilor. De fapt există un consens naţional împotriva dictaturii“. Ion Iliescu mai anunţă că Elena Ceauşescu şi Nicolae Ceauşescu au fost arestaţi şi se află sub pază, că au mai fost arestaţi Ilie şi Nicu Ceauşescu şi „câteva slugi ale clanului Ceauşescu“ - Dincă, Postelnicu, Bobu şi alţi câţiva şi că C.F.S.N. a numit în funcţia de ministru al M.Ap.N. pe generalul-colonel Nicolae Militaru şi a decis eliberarea tuturor deţinuţilor politici. (va urma)