OPC pune frână neregulilor din autoservice-urile bihorene Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat, în colaborare cu Registrul Auto Român, o amplă acţiune ce a vizat unităţile prestatoare de servicii în domeniul auto la finalul căreia, din cei 34 de agenţi economici verificaţi, 32 au fost depistaţi cu abateri! Judecând după valoarea totală a amenzilor dar şi a produsele oprite temporar sau definitiv de la comercializare devine clar că se impune o atenţie sporită la alegerea prestatorului, la întocmirea contractului pentru lucrarea ce urmează a fi executată şi la eliberarea certificatului de garanţie. Aviz amatorilor de chilipiruri... OPC pune frână neregulilor din autoservice-urile bihorene Reparaţii auto cu "garanţie" până treci de... casierie Înainte de concluziile organelor de control trebuie să precizăm că, potrivit legislaţiei în vigoare, prestatorii au obligaţia de a afişa, la vedere, lista lucrărilor de service pe care le efectuează, cu menţionarea termenului de garanţie, precum şi a tarifelor. De asemenea, contractele trebuie să cuprindă toate elementele de identificare şi caracterizare necesare derulării corecte a activităţii de service şi să precizeze durata de garanţie pentru lucrarea respectivă dar şi obligaţia de a efectua operaţiunile de service în perioada de garanţie în cel mult 10 zile de la data înregistrării reclamaţiei. De unde bună prestaţie dacă nu-i autorizaţie?! Prestatorilor de servicii le-a fost verificată, în primul rând, Autorizaţia tehnică de funcţionare emisă de R.A.R. pentru mărcile şi tipurile de autovehicule pentru care efectuează reparaţii. Unii nu au putut face, la momentul controlului, dovada deţinerii acesteia: SC Dream Cars M&U SRL Oradea, Crismona Serv SRL Oradea, PF Kiss Geza Arpad Oradea, SC Gnasza Service SRL şi SC Kira King Prest SRL din Valea Lui Mihai. În al doilea rând, verificând existenţa abilitării din partea producătorului produsului final pentru efectuarea reparaţiilor asupra autoturismelor aflate în garanţie, s-a constatat că doar doi dintre prestatorii controlaţi sunt abilitaţi în acest sens: SC R.N.D. Auto SA Oradea (de către producătorii mărcilor Renault, Nissan, Dacia) şi, respectiv, SC Anvelo Center SRL Oradea (pentru mărcile Opel şi Daewoo). În ceea ce priveşte informarea consumatorilor cu privire la garanţia acordată pentru lucrare, 7 agenţi economici au prezentat abateri, în timp ce SC Anvelo Center SRL Oradea, SC Vimex SRL Oradea, SC Heris Com SRL Oradea, SC Sandokan Prest SRL Oradea, PF Messer Tibor Iosif Oradea, SC Rozsdas Service SRL Oradea, SC Barnas Comimpex SRL Oradea, SC Bozsanyi Prest SRL Oradea, SC Gnasza Service SRL , SC Kira King Prest SRL şi PF Homonai Csaba Iuliu Valea lui Mihai, PF Szarca Zoltan Săcueni, SC Motorpext SRL Oradea, SC Bisan Diesel SRL Oradea, nu informau consumatorii privind tarifele practicate. Garanţie, până treci de...casierie O altă meteahnă a unităţilor service este neprecizarea în scris a duratei de garanţie pentru reparaţiile efectuate, PF Szarka Zoltan Săcueni, SC Gnasza Service SRL Valea Lui Mihai, Bozsanyi Prest SRL Oradea, PF Kiss Geza Arpad Oradea, SC Crismona Serv SRL Oradea, Zsigula SRL Oradea, SC Dorex A&J SRL Oradea, fiind sancţionaţi în consecinţă. Pentru lipsa traducerilor în limba română în cazul pieselor de schimb, inspectorii au sancţionat firmele Anvelo Center SRL Oradea, Auto Class SA Sânmartin, Zsigula SRL Oradea, Pierre Com SRL Oradea, Autogrand SRL Oradea şi Gazex Trade SRL Oradea), cele 165 de piese auto (în valoare de 56 milioane lei), fiind oprite temporar de la utilizarea în cadrul prestării serviciului. Precizăm că la OJPC au fost înregistrate 2 reclamaţii privind nerespectarea condiţiilor legale de garanţie pentru lucrările efectuate în service, la SC Pierre Com SRL Oradea şi, respectiv, SC Romeur SRL Oradea, nefiind respectată perioada de 10 zile în care trebuiau soluţionate reclamaţiile, ambele fiind "taxate"de inspectori. Iar la SC Iberica Auto SRL Oradea şi SC Automecanica Cooperativa Meşteşugărească Oradea produsul Hexol (soluţie pentru curăţat carburatorul, aditivi, soluţie pentru curăţat injectoare, emaur, protector caroserie), având termenul de valabilitate depăşit, a fost restras definitiv din comercializare. Judecând după valoarea totală a amenzilor, care s-au ridicat la 92 milioane lei, dar şi a produselor oprite temporar la comercializare, care s-a ridicat la 57 milioane lei devine clar că se impune o atenţie sporită la alegerea prestatorului, la întocmirea contractului pentru lucrarea ce urmează a fi executată, respectiv eliberarea certificatului de garanţie. În caz contrar, pe bani grei, riscăm să beneficiem de servicii de calitate îndoielnică! Aviz amatorilor de... chilipiruri!