La ceas "când îngerul aduce cheia", Paşcu Balaci (n. 8 mai 1956) - un mare risipitor de sentimente şi cuvinte - vine să-şi numere, pe răbojul vârstelor, 50 de primăveri superbe, trăite în lumea de vis a unei realităţi imprevizibile, alerte şi contradictorii. "Poet, poet în adevăratul înţeles al cuvântului", el a coborât în universul literaturii din lumea patriarhală a Şebişului, cu o cohortă de frumuseţi şi stranietăţi pe care doar satul le mai trăieşte, ca o "corolă de minuni" a eternităţii. Dar, aşa cum scria un comentator al teatrului său, Paşcu Balaci nu este un paseist, "tradiţionalismul" său înaintând împotriva curentului, "în cea mai productivă tradiţie românească de la Alecsandri şi Hasdeu la Eminescu, Blaga şi Camil Petrescu şi de aici la Marin Sorescu, Pavel Everac sau Dumitru Radu Popescu". Cultivând cel mai adesea parabola istorică - fie în poezie, fie în proză sau teatru -, scriitorul se dovedeşte un modern care repune în circulaţie idei şi mesaje resimţite ca stringente şi extrem de importante în lumea de azi; idei şi mesaje, semnale de alarmă şi imperative care să-l readucă pe individ la condiţia sa esenţială - de "om între oameni" şi om al cetăţii. Că aceasta este dimensiunea şi valoarea scriiturii lui Paşcu Balaci, depun mărturie cărţile de poezie (50 de sonete, Când îngerul aduce cheia, Poeme, Sonete către Iisus, Viaţa lui Iisus în treizecişitrei de tablouri, Sonetele greceşti), cele de proză (Momâia oficială, O călătorie în Grecia) sau de teatru (Muntele osândiţilor, Cruciada), dar şi publicistica sa, risipită în "Flacăra", "Crişana", "Crişana plus" etc. Este, aici, atât semnul vocaţiei, cât şi o conştiinţă scriitoricească şi civică asumată în plină manifestare - emblemă distinctă a oricărui scriitor autentic, care este, deopotrivă, un "mesager al zeilor", dar şi al comunităţii din care descinde. De altfel, Paşcu Balaci face parte dintr-o elită culturală de mare calibru pe care o datorăm Ţării Beiuşului, din care s-au remarcat, în mod exemplar, în ultima jumătate de veac, Al. Andriţoiu, Gheorghe Pituţ, Nicolae Brânda, Viorel Horj, Viorel Faur, Cornel Durgheu, Corneliu Crăciun, Ioan Degău, Ioan Hădăreanu etc. etc., alături de care, cel care a păscut bivoli de aur pe şesurile cereşti ale Şebişului, dă consistenţă şi culoare unei spiritualităţi aparte în concertul românesc al sufletului dedicat frumosului artistic şi adevărului fiinţării. Este apanajul îngerilor de a nu îmbătrâni. Ei doar adaugă, în fiecare primăvară, câte un lan de maci în singurătatea fiinţării noastre, înfrumuseţându-ne şi înnobilându-ne trecerea prin lume. Îmbogăţindu-ne şi primenindu-ne sufletul şi trupul. Pentru vremi augurale, faste, dar şi pentru vremuiri. La 50 de ani, Paşcu Balaci este - şi el - un astfel de înger. Căruia, "corul îngerilor", mesagerii divinului şi ai umanului, îi cântă, sincer, ciocnind un păhărel de tărie, la ceas aniversar. Multe lanuri cu maci, prietene! Chiar aşa: La mulţi ani, Paşcule, şi toată recunoştinţa noastră că exişti! Că, de inventat, nu te puteam inventa...