Zilnic, rubricile de mică publicitate ale ziarelor abundă în anunţuri de vânzarea unor terenuri sau locuinţe. Marea majoritate a ofertelor sunt supraevaluate, doar-doar s-o găsi vreun fraier care să muşte. Dacă viitorul client este un bun negociator, preţul poate scădea chiar cu 30 la sută. Sunt, în schimb, unele amănunte extrem de importante, de care potenţialii cumpărători trebuie să ţină cont, pentru a nu deveni victimele speculanţilor imobiliari. În Bihor, unii dintre speculanţi sunt chiar angajaţii primăriilor sau ai unor regii de stat care, cu complicitatea şi finanţarea celor "mari", se interesează despre programele de finanţare care au ca scop introducerea de utilităţi în diverse zone. "Vânătorul" pune mâna pe un plan urbanistic şi identifică zonele unde urmează să se instaleze reţelele de utilităţi. El cumpără, pe numele "mătuşii", parcele aparent modeste, pe care le revinde după doi-trei ani la un preţ mult mai mare. Din astfel de speculaţii se obţin profituri destul de mari, care depăşesc, uneori, şi de 5-6 ori suma investită. Unele "ponturi" sunt furnizate de către interpuşii din regii, dar majoritatea provin de la primării, pentru că acolo există evidenţe centralizate. Cui îi mai pasă că Legea anticorupţie sancţionează în mod expres utilizarea de către funcţionarii publici a informaţiilor de serviciu în interes privat, pentru propriile tranzacţii? Exemple ar fi destule: scandalurile cu terenurile din Sânmartin, Oşorhei, cele de pe lângă drumul de centură, autostradă şi, nu în ultimul rând, Oradea, unde s-a instalat o adevărată mafie locală a tranzacţiilor imobiliare. Aici preţul terenurilor a explodat, ajungându-se în zona centrală la sute de euro pe metru pătrat, iar pe deal, în jurul Releului, la 30-50 de euro pe metru pătrat. Ca să te lansezi în astfel de afaceri, trebuie să ai bani suficienţi. De obicei sunt trimise la înaintare persoane fără un nume care să creeze suspiciuni celor de la DNA sau de la Comisia pentru controlul averilor, dar în spatele cărora se află persoane cu nume grele, cu rezonanţă, care asigură sursele de finanţare. Dacă investiţia iniţială se face din surse private, valoarea terenurilor explodează după ce s-au cheltuit miliarde de lei din bani publici pentru utilarea lor cu drumuri de acces, canalizare, gaz. Ca să iasă un profit substanţial, se lucrează cu loturi întinse, care apoi se parcelează în vederea revânzării. Se cumpără zeci şi sute de hectare pe preţuri de nimic, dar care, o dată cu intrarea în UE, vor deveni o mană cerească. Aceleaşi persoane "gestionează" clădiri şi apartamente pe care, prin intermediul aceloraşi "cetăţeni de bine", le închiriază fără a plăti fiscului vreun sfanţ! Şi atunci să te mai miri că marii latifundiari sunt aceleaşi persoane "incoruptibile" care zâmbesc mereu, cu nonşalanţă, în faţa camerelor de luat vederi sau la conferinţele de presă. Declaraţiile lor de avere sunt "imaculate", pe când foile de avere ale soacrelor şi mătuşilor gem sub greutatea bunurilor mobile şi imobile care abia aşteaptă să fie moştenite, după ce vor fi mai albite, mai uscate, mai apretate...