În acest an, vor fi turnate covoare asfaltice pe 63,3 km de drumuri judeţene. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang, care, răspunzând acuzaţiilor venite din partea PNL, a menţionat că toate drumurile pe care se va interveni „aveau nevoie de reparaţii”, acestea nemaifiind asfaltate de cel puţin 10 ani.

 

În privinţa celorlalte drumuri aflate în stare proastă care nu au fost incluse în lista de intervenţii din acest an, Mang susţine că vor fi asfaltate în următorii doi ani.

Vicepreşedintele Ioan Mang a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, situaţia lucrărilor care se derulează sau urmează să se deruleze pe drumurile judeţene. Intervenţia a venit în urma acuzaţiilor aduse de liderul grupului PNL din CJ Bihor, Ionel Avrigeanu, care susţinea că administraţia judeţeană a ales să toarne covor de asfalt pe drumuri care nu aveau nevoie de aceste intervenţii, ignorând în schimb drumuri aflate într-o stare deplorabilă. Ioan Mang şi-a început prezentarea, menţionând că în Bihor sunt 900,713 km de drumuri judeţene, din care 801,831 km sunt drumuri asfaltate, iar 98,882 km sunt drumuri pietruite sau de pământ. Dintre drumurile asfaltate, unele aflate într-o stare mai bună, altele într-o stare mai proastă, au fost modernizate drumuri în lungime totală de 183,8 km: 138,6 km în perioada 2011-2016 şi 45,2 km în perioada 2016-2017. De asemenea, au fost turnate covoare asfaltice pe 157,2 km în perioada 2011-2015, respectiv pe 35,6 km în 2016-2017.

În ceea ce priveşte drumurile pietruite sau de pământ, vicepreşedintele CJ Bihor menţionează că pentru 26,852 km se realizează, în prezent, studii de fezabilitate, astfel încât să poată fi cuprinse în investiţiile de anul viitor, iar 57,113 km sunt cuprinşi în finanţarea prin PNDL. De asemenea, 14,917 km urmează să intre în modernizare după anul 2019 - este vorba de drumul Şuştiu-Moneasa. „În total, 586 km din cei 801 km sunt în investiţie sau în reparaţie”, susţine Ioan Mang. Tot el a anunţat că faţă de cei 50 km de covor asflatic prevăzut să fie turnat până la sfârşitul acestei luni în programul de reparaţii, vor mai fi adăugaţi alţi 13,3 km la rectificarea bugetară ce va fi propusă spre aprobarea CJ în şedinţa din 17 iulie. Astfel, totalul se va ridica la 63,3 km. „Din cei 50 km de covor asfaltic, 24,925 km sunt deja realizaţi, 11,1 km sunt în lucru, 7,3 km urmează să fie realizaţi, iar 6,675 km sunt în curs de contractare”, a precizat Ioan Mang. El a prezentat situaţia pe cele cinci zone în care este împărţit judeţul, atât în privinţa km realizaţi, cât şi valoarea investiţiei şi firmele care realizează lucrările. Mang a ţinut să precizeze că reparaţiile se derulează în cadrul contractelor subsecvente multianuale semnate în urmă cu patru ani, când la conducerea judeţului erau conduceri liberale.

 

Zonele judeţului

Astfel, în zona Marghita au fost finalizaţi 7,4 km de drum (Tăuteu - 2,5 km, Balc - 4,3 km, Pădurea Neagră - 0,6 km). Lucrările au fost realizate de firma Dumexim, valoarea investiţiei ridicându-se la 1,25 milioane lei.

În zona Beiuş se derulează lucrări pe 5,4 km de drumuri judeţene (Remetea - 2,8 km, finalizaţi, Curăţele - 0,6 km, finalizaţi, Uileacu de Beiuş - Pocola - 2 km, în curs de realizare). Aici lucrăile sunt realizate de Drumuri Bihor, valoarea investiţiei fiind de 864.000 lei.

În zona Tinca sunt cuprinşi 10,4 km de drumuri judeţene (Holod - Dumbrava - 2 km, Salonta - Arpăşel - 2,1 km, Ghiorac - 1,5 km, Salonta - 2 km, Arpăşel - Batăr - 2 km, Căpâlna - 0,5 km). Firma care aşterne covoarele asfaltice este SC Imperial, investiţia ridicându-se la 1,76 milioane lei.

În zona Aleşd se toarnă 8,425 km de covor asfaltic. Tronsoanele vizate sunt: Tileagd - Poşoloaca - 1,075 km, Butan - 1 km, Chistag - 0,75 km, Vadu Crişului - Dobricioneşti - 1,55 km, Bulz - 1,55 km, Bratca - 1 km, Borod - 1,5 km. Pe aceste drumuri lucrează firma Carier, valoarea investiţiei fiind de 1,3 milioane lei.

În zona Oradea lucrează firma Extract Com, care toarnă covoare asfaltice pe 11,7 km de drumuri judeţene. Valoarea investiţiei este de 1,88 milioane lei. Tronsoanele vizate sunt: Tileagd - Tilecuş - 1 km, Ineu - Botean - 2 km, Săcădat - 2 km, Vârciorog - 1 km, Sâniob - 2,2 km, Lăzăreni - Holod - 1 km, Lăzăreni - 1,5 km, Sânnicolau Român - 1 km.

„Acesta este ultimul an din contractele subsecvente multianuale semnate în urmă cu patru ani. Firmele au fost stabilite de conducerea liberală a CJ prin licitaţie”, a precizat Ioan Mang, adăugând că drumurile asfaltate au o lăţime medie de 6 km, grosimea stratului de asfalt turnat este de 4 cm, iar valoarea unui km de drum asfaltat este de aproximativ 170.000 lei. Suma depinde şi de lucrările suplimentare care trebuie făcute - ex. burduşiri. Ca răspuns la acuzaţiile opoziţiei, vicepreşedintele CJ Bihor menţionează că „nu putem face noi într-un an ce nu au făcut alţii în 8 ani”, adăugând că decizia cu privire la drumurile care au intrat în reparaţii anul acesta a fost luată în urma vizitelor în teren. „Nimeni nu poate să pună covor asfaltic pe drumuri care au fost reabilitate recent sau unde s-a mai pus covor asfaltic. Pe drumul din Salonta spre Tulca şi Tinca nu s-a turnat niciun km de covor asfaltic. Se va turna după ce se termină lucrările de canalizare. Drumul e prost în Sâniob. Sigur că trebuiau făcute asfaltări în localitate. L-aş întreba pe domnul Avrigeanu când a fost ultima oară în Sâniob. Pe toate drumurile unde se intervine, în ultimii 10 ani nu s-a făcut nimic, eventual nişte plombări. Nimeni nu face lucrări de nebun. Nu se toarnă niciun km de covor asfaltic acolo unde nu e nevoie”, a afirmat Ioan Mang. În privinţa oportunităţii, vicepreşedintele CJ Bihor a precizat că drumurile au fost stabilite de alianţa care conduce administraţia judeţeană. În privinţa drumului care trece prin Cociuba Mare, semnalat ca fiind cu mari probleme de către liberali, Ioan Mang a menţionat că acesta va intra într-un program de investiţii viitor, fiind nevoie de intervenţii mai mari. „Câţi bani punem anul acesta pentru reparaţii capitale la drumurile judeţene nu s-au pus niciodată: 63 km într-un an, iar alţii au reparat 100 km în patru ani. În concluzie: toate drumurile care se modernizează prin această metodă aveau nevoie de reparaţii. Ştim că sunt şi alte drumuri în stare proastă şi le vom avea în vedere anul viitor sau peste doi ani. Am promis că până în 2020 toate drumurile judeţene vor fi reparate. Altfel ar fi fost situaţia dacă am fi avut o altă moştenire”, a menţionat, la final, Ioan Mang.