În cursul zilei de joi, reprezentanţi ai Prefecturii Bihor şi ai Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri s-au deplasat în judeţ pentru a vedea modul în care se desfăşoară lucrările la acumularea nepermanentă din localitatea Corbeşti şi stadiul celor de la Ginta.

Topa Mitică, peste dig nu se mai ridică

Valea Topa este una dintre apele care în cazul unor precipitaţii însemnate iese din matcă, zona fiind una dintre cele mai des inundate din judeţ. În vederea apărării împotriva inundaţiilor s-a început realizarea acumulării Corbeşti pe Valea Topa de Sus în amonte de localitatea Corbeşti. Potrivit specialiştilor, această acumulare de 1.025.000 mc are rolul de a limita debitele maxime defluente cu probabilitate de depăşire de 5% la valoarea de 50 mc/s, debit capabil al albiei minore a Văii Topa aval de baraj. Acumularea se realizează printr-un baraj de suprafaţă cu deversor liber. Barajul este realizat din anrocamente, urmând să aibă o înălţime de 29,4 m, o lungime la coronament de 112,2 m şi o lăţime de 6 metri. "Deoarece drumul vechi trecea prin cuveta acumulării, a fost necesară şi devierea acestuia pe o porţiune a versantului stâng al văii", a precizat ing. Pasztor Sandor, directorul ABA Crişuri. Valoarea investiţiei este de 12 milioane de lei, bani proveniţi de la Guvernul României, lucrările fiind executate de firma Repcon. "Aş vrea să mulţumesc Guvernului României pentru finanţarea investiţiei. Valea Topa ne crea probleme de fiecare dată când precipitaţiile erau mai însemnate. Odată cu finalizarea lucrării, toate aceste probleme nu vor mai exista", a precizat prefectul Gavrilă Ghilea.

Nici Crişul nu mai e aşa de negru

În ce priveşte acumularea permanentă de pe Crişul Negru aici lucrările sunt în plină desfăşurare aşteptându-se finalizarea lor în această toamnă. "Realizarea polderului Ginta are ca scop atenuarea viiturilor cu o probabilitate de depăşire de 5% pe Crişul Negru, controlând, astfel, sectorul mijlociu al acestuia şi asigurând o siguranţă mai mare în exploatarea lucrărilor hidrotehnice situate în aval de polderul Ginta, respectiv lucrările de amenajare a Crişului Negru pe sectorul Tăuţ-Şoimi-Beiuş", a precizat ing. Pasztor Sandor. Lucrările pentru accesul apei în polder constă în realizarea unui prag de barare de aproximativ 4,7 m înălţime şi 40 m lăţime şi a unui deservor de acces care este amplasat la aproximativ 100 m amonte de pragul de barare. În ce priveşte lucrările pentru evacuarea apei din polder s-a construit un deversor de golire şi o golire de fund cu două deschideri. Pentru digurile de contur ale polderului s-a supraînălţat digul malului stâng al râului Holod, s-a realizat un dig pe malul drept al Crişului Negru, precum şi un dig pe malul stâng amonte de pragul de barare.

„Aceasta este una dintre cele mai mari lucrări din judeţ. S-a realizat îndiguirea pentru acumularea a 12 milioane de metri cubi de apă, rezolvându-se astfel inundaţiile din zonă", a declarat prefectul Gavrilă Ghilea. Valoarea lucrărilor la acumularea nepermanentă Ginta este de 70 milioane lei, lucrările fiind executate de firma Repcon.