După doi ani în care a fost închis pentru lucrări de reabilitare, Turnul Primăriei și-a redeschis porțile.

Vizitatorii pot admira o expoziție cu obiecte organizată de Oradea Heritage (Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor), în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana”, dar și imagini foto în cadrul expoziției „Oradea fermecătoare”, organizată în parteneriat cu clubul Expo Foto Art.

La evenimentul de deschidere a fost prezent primarul Florin Birta, directorul Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor, Angela Lupșea, col. Alin Nemeș, inspector-şef adjunct ISU Crişana și Ştefan Tóth István președintele Asociației Internaționale „Euro Foto Art”.

„Mă bucur că azi, de ziua orașului Oradea, am reușit să redeschidem Turnul Primăriei pentru vizitatori. De câteva zile s-au dat jos schelele de pe Primărie, un frumos cadou pentru orădeni. S-au făcut lucruri frumoase și îi invit pe orădeni să vină să viziteze acest obiectiv turistic”, a declarat primarul Florin Birta. 

Turnul Primăriei se află în aripa dinspre strada Tudor Vladimirescu a clădirii şi are o înălţime de aproape 50 m. Este prevăzut cu patru nivele principale, dintre care trei de panoramă. În urmă cu doi ani a intrat într-un amplu proces de renovare, lucrările efectuate fiind atât în interior cât și în exterior.

„Acest obiectiv a fost punct de observare al pompierilor în anul 1904. Vorbim de o istorie care s-a scris de-a lungul a peste 100 de ani și pe care, azi, încercăm să o prezentăm într-un mod mai inedit. Expoziția realizată în colaborare cu ISU „Crișana” prezintă trei scenarii din activitatea pompierilor: incendiu, salvare de persoane blocate în turn și salvare de la înălțime. În acest sens, sunt prezentate trei costume în cadrul butaforiilor realizate în turn”, a precizat directorul Fundației pentru Protejarea Monumentelor  Istorice Bihor, Angela Lupșea.

Totodată, simezele Turnului Primăriei prezintă imagini foto în cadrul expoziției „Oradea fermecătoare”, organizată în parteneriat cu clubul Expo Foto Art.

La nivelul I se află mecanismul orologiului - numit „ceasul mamă”, care cântă la ore fixe „Marşul lui Iancu” şi a fost construit la începutul secolului XX, în anul 1904 de către un lăcătuş ceasornicar pe nume Mezey Dezső. Nivelul al II-lea prezintă o panoramă de la 33,85 m, în timp ce nivelul al III-lea, aflat la 40,25 m, are montat pe parapetul balconului mai multe ciocane uriaşe funcţionale, care bat de câte trei ori la fiecare sfert de oră. Nivelul al IV-lea oferă posibilitatea observării în detaliu a obiectivelor turistice din zona centrală a oraşului cu ajutorul unui telescop. Accesul la acest nivel se poate face într-un număr de cinci persoane, din cauza spaţiului limitat. Turnul Primăriei poate fi vizitat de marți până duminică, de la ora 10.00 la 18.00.