Două momente aniversare, 225 ani de la deschiderea Seminarului Greco-Catolic din Oradea, respectiv 240 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Române Unite de Oradea prilejuiesc lansarea unui volum omagial dedicat istoriei Bisericii Unite cu Roma din partea de vest a României.

În aceste zile, a văzut lumina tiparului cartea „În slujba neamului. Aspecte din istoria Episcopiei Greco-Catolice de Oradea”, autor dr. Silviu Sana. Volumul este o incursiune în istoria zbuciumată a Bisericii Unite, cu precădere punctează naşterea şi evoluţia Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. În cuvântul de deschidere, PSS Virgil Bercea, Episcopul Greco-Catolic de Oradea, sub patronajul căruia a fost tipărit acesct volum omagial, precizează faptul că din paginile acestei cărţi „cititorii află cu uşurinţă istoria Bisericii Române Unite cu Roma şi care a fost rolul şi rostul ei în viaţa poporului român. Cartea cuprinde momente importante ale vieţii bisericeşti a românilor înainte şi după Unirea cu Roma, subiectul concetrându-se cronologic (partea I) şi tematic (partea a II-a) pe istoria Episcopiei Greco-Catolice de Oradea”. Autorul cărţii, dr. Silviu Sana menţionează, totodată, faptul că volumul, bogat „în imagini şi fotografii, poate fi folosit ca un excelent material didactiv pentru elevi, studenţi şi publicul larg”. Câştigul acestei monografii este şi faptul că a fost scrisă în limba română şi în limba engleză.

Istoricul orădean realizează o incursiune în istoria creştinismului românesc, încercând să aducă argumente existenţa în partea de vest a României a unei vieţi religioase active din cele mai vechi timpuri. Silviu Sana aminteşte de cele două documente din 1204 şi 1205, prin care Papa Inocenţiu al III-lea menţionează mănăstiri răsăritene aflate în dieceza episcopului romano-catolic de Oradea, precum şi un episcopat de rit grecesc, situat în „ţara fiilor cenazului Bâlea”. „Alte documnente din perioada medievală vorbesc despre mănăstirile răsăritene de la Voievozi şi Pâncota. În 1349 episopul latin Dominic îi îngăduie voievodului român din Vintere să aibă preot român pentru comunitatea sa. În 1503, este amintit Danu, preot în Seghişte, arhidicacon al preoţilor români din ţinutul Beiuşului. În anul 1538, este amintit arhidicaconul Ioan şi la 1554 preotul Petru din Seghişte”, scrie cercetătorul orădean. Prozelitismul calvinist a lăsat urme asupra vieţii religioase a românilor din vestul României, în schimb sub paşalâcul de la Oradea (1660 - 1692), populaţia română a fost vizitată de un episcop sârb, împuternicit al Patriarhului de Constantinopol.  

Potrivit lui Silviu Sana  prima mărturie scrisă despre existenţa greco-catolicilor români din teritoriile de nord-vest ale României, apare la 12 octombrie 1689,  vorbindu-se despre „sacerdotes nationis Valachorum” subordonaţi protopopului de Sătmar. „În părţile de nord-vest ale României, românii au îmbrăţişat Unirea cu Biserica Romei cu circa 10 ani mai devreme decât cei din Transilvania”, scrie Silviu Sana. În anul 1748, are loc numirea protopopului de Oradea, Meletie Kovaci, în funcţia de episcop-vicar, moment care va marca o nouă evoluţie instituţională, vicariatul. Apoi, la 15 iunie 1777, va lua fiinţă Episcopia greco-catolică de Oradea, episco fiind Moise Dragoş. De numele următorului episcop, Iganitie Darabnt este legat început construcţia bisericii catedrale din Oradea, respectiv înfiinţarea Seminarului Greco-Catolic în 1792.

În partea a doua a volumului, autorul punctează rolul pe care Episcopia Unită l-a jucat în redeşteptarea naţională şi în viaţa culturală, socială, educativă şi politică a românilor din Transilvania. Importanţa curentului Şcolii Ardelene nu poate fi tăgătuită, la fel ca şi susţinerea înfiinţării de şcoli pentru copiii românilor:  Şcoala Normală din Oradea, azi clădirea Liceului Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu”; Seminarul Leopoldin din Oradea, azi Departamentul Oradea al Facultăţii de Teologie şi Seminarul „Sf. Trei Ierarhi”, Liceul de băieţi din Beiuş; Liceul de fete din Beiuş etc. Un capitol dureros rămâne prigoana din timpul regimului comunist când toţi episopii greco-catolici au fost aruncaţi în beciurile închisorilor, alături de ei fiind închişi şi numeroşi preoţi şi enoriaşi care s-au împotrivit ateismului sovietic.