În articolele precedente publicate, arătam de ce mediul de afaceri românesc nu funcţionează în parametrii unei democraţii, a unei pieţe libere. Presiunea pusă de autorităţi prin măsurile abuzive impuse constant, sugrumă firmele româneşti, se închid afaceri, se pierd locuri de muncă, sunt distruse destine.

 

Dacă până mai ieri asistam la o hemoragie letală a forţei de muncă înspre economiile prospere din Occident, în momentul de faţă asistăm la un alt fenomen la fel de grav şi periculos: exodul antreprenorilor. În mass-media apar tot mai frecvent ştiri despre antreprenorul X care îşi mută afacerile în Bulgaria, sau despre antreprenorul Y care şi-a închis afacerea şi a emigrat împreună cu familia în Occident. Fenomenul este periculos pentru că nu orice persoană este capabilă să pună pe picioare şi să menţină o afacere, nu orice om poate gestiona un colectiv pentru a-l face eficient şi productiv. Pe lângă greutăţile inerente gestionării unei afaceri, a responsabilităţilor pe care le au (plata salariilor angajaţilor, a impozitelor, dezvoltarea afacerii etc.), antreprenorii români sunt nevoiţi să lupte cu un sistem care pune o presiune uriaşă pe ei prin controale discreţionare, decizii administrative abuzive, amenzi, blocări de conturi etc. Aminteam, în acest context, despre faptul că trebuie de urgenţă reglementată răspunderea funcționarilor publici pentru actele administrative anulate prin hotărâri definitive ale instanțelor de judecată. Statul are pârghiile necesare prin care poate „controla” acest funcţionar public deoarece este angajatul său, cu şefi ierarhici în sistem piramidal, până la nivel de minister, sau Guvern. Factorul politic este deci cel care poate impune funcţionarului o conduită de tip abuziv, sau „dubla măsură” în raport cu diferite entităţi economice: pe unele „le calcă”, de altele „uită” că există. Reglementarea acestui raport de forţe, echilibrarea relaţiei autoritate - contribuabil este o chestiune vitală, de supravieţurie economică.

Singura soluţie pe care o au antreprenorii în faţa unei decizii abuzive rămâne instanţa de judecată, unde se pot îndrepta lucrurile, dar funcţionarii publici pot dispune la infinit de aceeaşi măsură abuzivă, un cerc vicios care îi stoarce de resurse pe antreprenori.

În repetate rânduri mediul de afaceri, organizaţiile patronale, au solicitat guvernanţilor adoptarea unor măsuri legislative pentru judecarea cu celeritate a proceselor de contencios administrativ-fiscal.

Ca urmare a introducerii sistemului de filtrare a recursurilor la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a ajuns la situații în care judecarea unui recurs să dureze între 2 și 3 ani deși legea prevedea că acestea se judecă „de urgență” (art.20 al.2 din Legea nr.554/2004). Astfel, au existat situații în care un agent economic a reușit să anuleze în primă instanță un act administrativ, după care organul fiscal a promovat un recurs, refuzând să pună în aplicare hotărârea instanței de judecată, agentul economic suferind în continuare efectele actului administrativ ilegal pe toată perioada judecării recursului.

Legea contenciosului administrativ a fost modificată anul trecut, legiuitorul a hotărât ca procedura prevăzută la art. 493 din Codul de procedură civilă să nu se mai aplice în materia contenciosului administrativ. Această modificare  va contribui cu siguranță la judecarea cu o mai mare celeritate a recursurilor formulate în temeiul Legii nr.554/2004 (contenciosul administrativ), dar există însă în continuare în practică situații în care este nevoie de judecarea cu o și mai mare celeritate a cauzelor.

 

Ce proceduri trebuie schimbate

Astfel, mediul de afaceri arată că există o categorie de acte administrative care sunt emise succesiv la anumite perioade de timp, cum ar fi de pildă cele emise anual (diverse autorizații, instituirea unor garanții pentru plata accizelor, etc). În aceste situații, dacă anularea actului administrativ nu este făcută în intervalul în care el mai este încă în vigoare, anularea lui rămâne fără efect deoarece în anul următor apare un alt act administrativ care poate să dispună în același mod, funcționarii publici invocând faptul că hotărârea de contencios administrativ nu este definitivă.

Un exemplu de astfel de situație este următorul: un agent economic care este obligat la depunerea unei garanții pentru plata accizelor are depusă o garanție în valoare de 1 milion lei. În anul al doilea, funcționarul public care îi recalculează garanția stabilește în mod nelegal o sumă de 2 milioane de lei. Pentru a-și putea continua activitatea, agentul economic este obligat să depună suma, dar reușește să anuleze în primă instanță actul prin care i s-a majorat garanția de la 1 milion la 2 milioane. Cu toate acestea, pentru că organul administrativ formulează recurs, agentul rămâne cu garanția de 2 milioane de lei depusă. Judecarea acțiunii agentului economic în două grade de jurisdicție va dura cu siguranță mai mult de un an chiar și în actuala reglementare. În aceste condiții, până la obținere de către agentul economic a unei hotărâri definitive de anulare a actului administrativ aferent celui de-al doilea an, organul administrativ va emite un nou act pentru anul al treilea, garanția rămânând în continuare blocată.

Ca atare, există necesitatea instituirii unor prevederi legale prin care judecarea unui proces de contencios administrativ/administrativ – fiscal să se realizeze în mai puțin de un an.