"Pentru ce, Doamne, ne laşi să rătăcim de la căile Tale şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? (...) Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu L-ai cârmuit Tu şi peste care niciodată nu s-a chemat Numele Tău."(Isaia 63:17a, 19). Suntem generaţia unui început de mileniu care poartă povara epocilor precedente. Marcată de evenimente tragice care au afectat până acum omenirea, această generaţie suferă tot mai mult în plan spiritual, chiar dacă în aparenţă progresul tehnic îi conferă putere. Munca, stresul constant şi poate chiar şi şcoala ne-au răpit aproape totul; dorinţa de câştig, de cât mai multă faimă şi grija zilei de mâine ne determină adesea să nu mai avem timp nici măcar pentru noi înşine. Înstrăinarea de semeni şi conflictul dintre generaţii, în această epocă parcă devin din ce în ce mai acute. Fiecare luptă pentru sine şi de cele mai multe ori face din suflet, în mod inconştient, o victimă a acestei lupte, întrucât, în mod treptat, sufletul trudit îşi pierde sensibilitatea. Astfel, o floare nu ne mai aduce zâmbetul pe buze, privirea unui copil nu ne mai înduioşează, suntem parcă mai indiferenţi la toţi şi la toate, incapabili de a vedea frumuseţea, de a ne lăsa atinşi şi transformaţi de ea. În absenţa Celui care a creat-o, lumea rămâne stearpă, lipsită de sens, într-un cuvânt ?bolnavă?; suferinţa ei fiind cu atât mai cumplită cu cât omul modern uită de Dumnezeu sau consideră noţiunea de divinitate drept demodată. Paradoxal, însă, în ciuda tuturor celor afirmate, Sărbătoarea Paştelui stă înscrisă în calendarul acestei lumi de zeci de secole. Nu peste mult timp, o parte dintre creştini vor celebra Sărbătoarea Învierii, prilej cu care cei credincioşi îşi vor îndrepta gândurile spre Dumnezeu şi spre minunata Lui jertfă de pe Golgota. Vor fi momente emoţionante în care creştinii din întreaga lume, uniţi în cuget, îşi vor reaminti de ?Via Dolorosa?, de acest drum al suferinţei pe care Fiul lui Dumnezeu a ales să-l parcurgă nevinovat, dar copleşit de dragoste faţă de oameni, pentru a le oferi acestora şansa de a fi salvaţi. Cunoscută extrem de bine de unii dintre oameni, moartea şi învierea lui Iisus Hristos nu mai reprezintă astăzi aproape nimic. Se vorbeşte despre ea adesea ca despre ceva banal, un fapt de mult consumat, ce nu mai are nimic de oferit omului de astăzi. Alţii însă continuă să trăiască miracolul învierii în fiecare an cu aceeaşi intensitate. Vor trece Paştele, sentimentele de emoţie faţă de Crucea Lui Hristos se vor răci pentru unii, în timp ce pe alţii îi va ajuta să se apropie mai mult de divinitate, oferindu-le puterea pentru a depăşi obstacolele, conştienţi fiind de faptul că Hristos continuă să le fie aproape. Jertfa Lui Hristos, sacrificiul săvârşit de Dumnezeu sunt copleşitoare, astfel pare de neacceptat indiferenţa unora faţă de o iubire mult prea mare. Suntem rodul şi obiectivul iubirii divine. Sufletul nostru, sufletul acestei generaţii are astăzi, mai mult decât oricând, nevoie de speranţă. Sămânţa speranţei noastre o constituie însă iubirea Lui Dumnezeu; iubindu-L pe El vom avea puterea să ne iubim mai mult familia, prietenii, vecinii, şi arătând dragoste chiar faţă de vrăjmaşii noştri, vom descoperi cu uimire cum inimile ne vor bate mai puternic şi cum iubirea ne va schimba fiinţa.