Măsluite fără jenă: Până în anii trecuţi eram obişnuiţi să-i vedem pe olteni poposind în Oradea cu camioanele încărcate cu sute de kilograme de pepeni. De doi ani, însă, ei nu mai vin şi nici nu e de mare mirare: costul benzinei (sau al motorinei) e prea mare. Aşa se face că producătorii din sudul ţării preferă să vândă mai ieftin, rămânând pe loc, noi rămânând cu cei de prin împrejurimi din care doar puţini sunt adevăraţi producători. Nu e de mare mirare că, la ora actuală, (aproape) în miez de august, kilogramul de lubeniţă a ajuns să coste 12.000 lei! La această sumă, avem şi o problemă, este una serioasă, ce poate fi redusă la trei cuvinte: furtul la cântar, un furt trecut cu vederea, am zice noi, cu prea multă uşurinţă. Furtul la cântar, supărătoarea formă de jaf, a devenit o obişnuinţă în mai toate pieţele, deşi au fost luate măsuri de prevenire şi combatere a acestui fenomen. Printre altele - acel Regulament de organizare şi funcţionare a pieţelor agroalimentare. Care, însă, ar mai trebui şi pus în practică! Furtul la cântar este greu de depistat, pentru că vânzătorii din pieţe sunt din ce în ce mai inventivi şi introduc noi "metode" în domeniu. Iar imaginaţia comercianţilor din pieţe, în materie de furturi, nu cunoaşte limite: în cazul cântarelor cu greutăţi fie se întoarce talerul pe care se află produsul spre vânzător şi se pun greutăţi pe ascuns, fie se pun arcuri la cutiile balanţei pe care se aşează marfa, cu ajutorul cărora vânzătorul poate să controleze indicaţia cântarului. De asemenea, se mai obişnuieşte decalibrarea mecanismului care antrenează platanele balanţei, folosind greutăţi false, sau fac cavităţi în greutăţi. În cazul cântarelor electronice, vânzătorul poate să înşele cumpărătorul fie prin marcarea unui alţ preţ, în timp ce clientul este atent la cantitate, fie prin aşezarea produsului (mărfii) de aşa natură încât balanţa să nu mai poate fi vizualizată de consumator. Iată câteva metode "clasice"! În pieţe, se fură fără nici o jenă, de la pepenari, la vânzătorii de cartofi, roşii, legume ori fructe. Şi nimeni nu-i ia la întrebări! În special atunci când producătorii mai vând şi în apropierea (nu în incinta) pieţelor! Cine să-i controleze atunci?! Vă spunem noi: chiar cumpărătorul, căruia nu poate să-i fie indiferent că aparatul de măsură este dereglat cu 350 de grame/kg (invităm pe această cale organele de control la o descindere în (şi pe lângă) Piaţa Decebal, el, consumatorul plătind cu 4.200 de lei mai mult pe fiecare kilogram de lubeniţă. Şi dacă produsul agricol are vreo 5 kile, vă daţi seama, kilul de pepeni costă nu 12.000 lei, ci tocmai 16.200! La un calcul simplu, pentru o lubeniţă de 5 kilograme (care ar trebui să coste 60.000 lei), producătorul încasează 81.000 lei! La 5 tone de lubeniţă, profitul adus de cântar este de 21.000.000 lei! Astea socotelile! Rândurile de faţă se doresc un semnal de alarmă pentru cumpărători. Îi îndemnăm pe această cale să apeleze la cântarele-etalon cu care fiecare piaţă este dotată! E vorba de bani, şi nu puţini!